Cine sunt oamenii astia?

“Revoluția” m-a prins în contratimp. Ba cu un proiect neterminat vineri seară, ba în trafic sâmbătă seară, ba cu o lene uriașă ce m-a cuprins când mi-am dat seama cât de frig este afară. Dar am reușit să-mi înving într-un final pornirile de comoditate și-am ieșit. Duminică și luni.

Haosul din Piața Unirii m-a bulversat și-am trăit sentimente contradictorii. E greu să rămâi obiectiv în situații ca acestea. Sunt golani? Sunt tineri ca și mine? Sunt huligani din galeriile de fotbal?

Au nasurile și gura acoperite, fac baricade, aruncă înapoi către jandarmerie gazele lacrimogene și se cocoață pe stâlpi să dea camere de filmat jos. Un jurnalist își ia, se pare, un lanț în cap și față. Câteva chioșcuri de ziare sunt distruse și cuprinse de flăcări, o mașină incendiată, magazine cu geamuri sparte, bancomate făcute țăndări. E haos.

Și totuși, cine sunt oamenii ăștia?

Aseara am ajuns în Piața Universității. M-am îmbrăcat ca pentru o mică eră glaciară și-acum mă mișc ca un urs prin mulțime.

Oameni pestriți forfotesc în toate direcțiile, unii sunt mai activi, alții stau și râd pe margine, cei mai mulți discută și beau ceai. Unii nu au ce căuta aici, au venit la cască gura, alții clar abia așteaptă o scânteie. Pe alocuri, lozinci care mai de care mai amuzante, trist-amuzante, își fac apariția printre capetele zgribulite. Unii plimbă un mort iar mortul vorbește. E chiar Ceaușescu. Caragiale stă și ne veghează fără să scoată un cuvânt.

Ninge ca în povești. N-ai zice că oamenii au ieșit la protest, ci că îl așteaptă pe Moș Crăciun care trebuie să apară din moment în moment.

Revendicăm rapid un loc și ne întindem la o vorbă. Un cordon de jandarmi inexpresivi desparte mulțimea ”furibundă” de traficul ”intens”. Norocul face ca șoferii să treacă intenționat pe-acolo, cu steaguri pe geam și lozinci scrise cu spray-ul pe caroserie. Un polițist dă din aripi de parcă vrea să aterizeze forțat într-un dans al lebedelor. Solicită reducerea vitezei autovehivulelor. Arată absolut hilar. Singurul lucru care îi lipsește este un tutu, noroc că am imaginație bogată. Gata, observ că și-a luat zborul către alte meleaguri momentan.

Lângă mine, doi inși intră în vorbă cu jandarmii. De fapt, cu singurul jandarm cu câteva cuvinte la el.

–  Și? Cum ai ajuns la jandarmerie?

– Cu școală bă!

– Ce școală omule, poate tu, fie. Dar ăla de-acolo? Are un metru și-o aspirină.

– Tot cu școală, suntem ofițeri.

– Halal!

Mă uit câteva minute bune la jandarmul din fața mea, are ochii împăiănjeniți de somn și îmi pare că se uită și-un pic chiorâș. Nu, nu-mi pare, chiar se uită chiorâș. O fi de la gazele lacrimogene de-aseară. Mai are un pic și pică-n nas.

La doi metri de noi e o groapă cu bolovani. Fix pe trotuar. Lumea trece, se uită și-și face cruce. De ce pisici marinați nu ia nimeni ăștia de aici? Hai să iau atitidine.

–  Bună seara! (m-am adresat unui jandarm)

–  #^$B#(*^^*&

–   Vă rog frumos, puteți să luați bolovanii ăștia de aici? E o groapă plină. Mă gândesc că nu este în regulă, având în vedere incidentele de-aseară.

–  (plin de îngâmfare și emanând respect și inteligență) Păi tu de ce crezi că stau eu aici? Aștept să-mi dea vreunu un bolovan în cap.

Felicitări, asta da implicare domnu’ jandarm. Aștepți pașnic scandalul.

Un nene stă cocoțat de vreo 4-5 ore pe o arcadă de la Facultatea de Geografie. Nu-mi explic cum rezistă, lumea îl aplaudă.

La ora 11 decidem să plecăm spre casă. Stația de metrou Universitate este închisă. Oamenii bolborosesc înjurături, alții le aruncă precum niște torpile cu voce tare.

Mergem pe partea cu Magazinul Cocor, către Piața Unirii. Paralel cu noi, grupuri numeroase merg agale. Unii mai scandează.

Dintr-o dubă ies vreo 20+ de jandarmi. Jandarmii fug către mulțimea care mergea pe trotuar. Oamenii fug care încotro ca potârnichile amenințate de vreun uliu. Oare tu ai sta pe loc, când vezi venind către tine așa ceva? Mulți sunt prinși și puși la zid. Nimeni nu mai mișcă. Eu fac poze de pe partea cealaltă a drumului. Alții încep să traverseze, în timp ce jandarmii observă situația creată. Nu-i de stat aici.

La Unirii e poliție cât cuprinde, trupe de jandarmi de zici că e război. Lipsesc doar tancurile. Stația de metrou este bineînțeles închisă, deși este ora 11 și puțin. Luăm un taxi și plecăm spre casă.

Și-ajung din nou la întrebarea de la început. Și totuși, cine sunt oamenii ăștia? Raspunsul a venit ca o palmă: noi suntem.