Și acum?

E curat, miroase a flori de câmp și a proaspăt, a primăvară, deși deja suntem în toiul verii. Am dat jos tencuiala veche și am văruit în alb. Am spălat podeaua și am pus parchet nou cu bulinuțe. Am scuturat perdelele de praf și am pus altele noi, mai vesele, mai colorate. Acum stau și mă uit la el, cu drag și dor. Ce dor mi-a fost. Îl întorc pe toate părțile și-i recitesc poveștile din altă viață, altă lume, de parcă n-au ieșit din mâinile mele. Îl simt de parcă mă aștepta și totuși iată că nu mai știu cum se face. Mi-e frică să nu-l stric, să nu-i tulbur liniștea, iar lui cred că îi e frică să nu-l abandonez din nou, deși m-a așteptat cuminte aproape 2 ani. A fost aici mereu și aproape zilnic în gandurile mele, dar nu am putut. Uneori nu am vrut. Acum vreau, dar oare mai știu cum se face?

Bine te-am regăsit blogule. Eu nu mai știu cum se face, cum se scrie, cum se pun gandurile pe hartia vrituală, dar sper că o să poți să mă reînveți. Am încredere în tine. Mi-a fost dor.