Iarna prin Leaota

Intr-zi cu soare, probabil.. nu mai stiu exact, pentru ca era inceputul lui martie, patru oameni (eu, Irina, Liviu si Catalin) se hotarasc sa faca o tura prin munti, si aleg o varianta mai putin umblata, si anume, o traversare din masivul Leaota in masivul Bucegi, cabana Leoata, Cabana Padina.
Asadar, dam loc de intalnire Mc Donalds -ul de la Unirea (inca ma intreb de ce) si evident ca ajungem in gara cu o mica sau mare intarziere. Nu apucam sa luam bilete pentru ca trenul pleca in 3 minute asa ca da-i si fugi spre tren (negociem noi cu nasul) unde surpriza…. la intrarea pe peron era politie si controlau biletele.. Planul B nu exista dar il incropim repede: microbuze.. Schimbam vreo 2 astfel de mijloace de transport, luam un taxi la un moment dat, in Runcu suntem asteptati de o masina (o ruda de-a Irinei), care ne duce (pe o ninsoae ca in povesti, pe alocuri cu tentative de viscol) pana undeva mai sus catre manastire.
Debarcam si incepem voiosi sa urcam, in sfarsit, catre cabana Leaota. Intampinam un prim mic obstacol la manastire unde suntem aproape haituiti si alungati, ca sa nu cumva sa trecem prin curtea loc. Un pic socati, nu avem incotro decat sa ocolim curtea prin niste bocheti de toata frumusetea.
Incepe sa se insereze. Un pic sinistra padurea asta, parca prea multa liniste. Luna, brazi, zapada si liniste de mormant. Ajungem la cabana in sfarsit, destul de tarziu, si destul de inghetati. Dam zavorul la o parte si intram. Aici, si mai sinistru, cautam pe sus o camera in care sa dormim, incercam sa facem focul dar sobele nu sunt prea “sigure”, camera este prea mare si ar lua prea mult timp sa se incalzeasca, asa ca ne facem niste supa, mancam si ne instalam la somn, doi in paturile de sus, doi jos. Exact cand reusim sa atipim suntem treziti de niste zgomote ciudate si pleacm la inspectat cabana. Cu frontale, tiptil, ne ducem prin celelate camere, inchidem bine geamurile, usile, punem inca o data zavorul jos si hotaram sa dormim toti in acelasi pat. Inghesuiti dar macar la caldura.
La ora 6 trezirea. Mancam intr-un frig crunt, de ne inghetau mainile in manusi, ne echipam si plecam la drum. Ne asteapta un traseu lung si nu lipsit de peripetii.
Iesiti in gol alpin avem uimirea sa intalnim o stana de piatra. Ne continuam drumul pe o vreme absolut superba, soare, cald, peisaje de vis. Numai ca asta nu va dura mult. Bucegii care se vedeau splendid, sunt acoperiti de un nor imens care pare ca vine catre noi. Si chiar vine.
In scurt timp de la ochirea norului (si traversarea unor zone un pic mai expuse unde se pare ca au curs cu ceva timp in urma mici avalanse) suntem izbiti de un vant puternic, cu zapada. Viscol. Batea atat de tare incat abia ne mai puteam tine pe picioare. Ne este practic imposibil sa continuam traseul in directia corecta asa ca hotaram sa coboram pe o muchie care cu siguranta va da intr-un drum.
Cu cat scadeam in altitudine , cu atat se domolea si vantul, pana cand ne-am trezit iarasi in soare, in zapada pana la brau in unele locuri, printre brazi care efectiv sclipeau in lumina. Am ajuns si la o stana foarte darapanata unde am si mancat. Ne-am continuat drumul la vale, dandu-ne pe zapada ca pe un topogan, prin padure. Si iata si drumul pe care speram si ne doream sa il intalnim.
Era deja 3 dupa-amiaza cand am ajuns la Cabana Bradet (cabana privata) de unde am pornit iarasi prin padure de data asta catre Bolboci (nu Padina, care trebuia sa fie destinatia noastra). Un nene de la cabana ne-a spus ca traseul e de aproximativ 2 ore, ceea ce ne-a bucurat, deoarece aveam timp sa ajungem chiar pe lumina in Bolboci si de-acolo sa plecam catre Padina.
Si iata-ne iarasi la deal. Numai ca lucrurile nu au stat cum am crezut noi. Cu harta in mana, cu busola, ne tot minunam cum de un traseu care in 2 ore ar trebui sa ajunga la Bolboci, dupa aproape 4 inca urca. Evident, se lasase noaptea, era ingrozitor de frig, si marcajul incepea sa se vada din ce in ce mai rar. L-am pierdut de cateva ori, iar la un moment dat l-am pierdut de tot. Deja eram cu totii obositi, nervosi si derutati.
Am propus sa ne intoarcem pe urmele noastre catre Bradet, dar ne-ar fii luat foarte mult timp si puterile ne cam lasau. Asa ca am decis sa incepem sa coboram, poate vom da iarasi intr-un drum… proasta alegere… Nu am reusit decat sa ne afundam mai mult in padure si sa dam intr-o vale intre doi versanti, pe firul unei ape. Cea mai buna alegere, avand in vedere ca era tarziu in noapte a fost sa gasim un loc unde sa dormim. Si am gasit cel mai bun loc posibil, o mina. Am incercat sa mai facem o supa numai ca primusul nu mai functiona, am mancat ce nu era inghetat si ne-am culcat. Am facut culcus din crengi de brad, ne-am bagat in sacii de dormit, am pus pe noi si folia de supravietuire, si uite asa am ajuns sa dormim practic in aer liber in cea mai friguroasa noapte din iarna, au fost aproximativ -20 de grade. Abia acum ne-am dat seama ce inseamna sa ai la tine echipament bun de iarna.
Ne-am trezit destul de devreme, si ne-am continuat drumul pe acea vale. Uneori pe gheata care se formase deasupra paraului, uneori pe sus prin padure deoarece jos era zapada prea mare. Dupa aproximativ 4 ore de mers am ajuns in sfarsit la drum. Urme de urs cat vedeai cu ochii, desi cat am fost in padure nu am vazut nici macar una. Asta e, ursul a inceput sa traga la civilizatie. Ne-am continuat drumul si dupa alte cateva ore am ajuns in Moroieni, de unde am fost luati cu masina de mama lui Liviu, dusi acasa la el, si indopati cu manacruri care mai de care, toate calde si toate foarte bune. Suntem apoi dusi in Targoviste de unde luam trenul si ajungem in sfarsit acasa, unde ne astepta parintii carora nu indraznim sa le povestim pe unde am dormit si ce am facut.