Alubel Cup in Banat si plimbare prin tara

Iata ca plec din nou. Iar cu trenul. Iarasi cu bicla, iarasi singura infruntand nasi, avand discutii aprinse sau interesante cu ceilalti calatori, unii incomodati, altii incantati de bicicleta, cunoscand oameni si asteptand inca o data cu nerabdare sa cobor pe peron. De data asta tot in Brasov. Sunt asteptata de Andreea, Ioana, Luci si Nicu pentru a pleca impreuna intr-o mica aventura in Banat, la un maraton mai special, de biciclete
Intampinam mici greutati chiar de la urcarea in trenul accelerat care ne va duce la prima destinatie, Lugoj. Nas prost-dispus care ne ordona inca de pe peron sa demontam bicicletele altfel nu ne putem sui. (Si eu care ii asigurasem ca nu vom avea probleme). Ei le desfac pe ale lor, a mea nu prea poate fii desfacuta, n-am cheie… gresit din partea mea.. O urcam insa si pe a mea si stau cu frica in san. Intr-un final s-a dovedit a fii un nas pus pe glume (uneori le gustam, alteori ne speriau). Toata distractia a costat 10 lei de bicla.Ajungem in Lugoj, dupa 7 ore jumate in tren, ingramaditi intre biciclete (desi aveam bilete cu loc)

Mancam la un fast-food si ne plimbam printr-un oras strain, foarte frumos, care chiar ne-a impresionat. Ajungem sa dormim undeva la marginea orasului, pe malul raului, care arata mai mult a mlastina.. pe intuneric. Rasete pana tarziu in noapte , cer plin de stele, somn binemeritat, si o pana in caucuicul bicicletei Andreei (nu se stie exact cum si de ce). De dimineata fuga la gara catre noua destinatie. Caransebes. Ora si jumatate in acest tren a fost cea mai linistita, nu ne-a intrebat nimeni de sanatate.

In Caransebes stam cam o ora jumate, timp petrecut in bodega din gara, unde bem ciocolata calda (noi fetele, evident). Urmeaza Resita. Oras care pe mine m-a inspaimantat. Si nu numai orasul in sine, dar si oamenii,.. obositi, plictisiti, fara chef de nimeni si de nimic.. Pacat..

Ne-am oprit la un fel de bodega-restaurant, un hibrid ciudat, printre daramaturile unei pieti, cu preturi mari si mici care nu mai vreau sa imi amintesc cu ce semanau. Iata-ne plecati in sfarsit si catre Garana, locul de unde se va da startul la concurs. Dar, na, mai avem in jur de 30 de km de urcam in serpentine, ne oprim intr-un sat unde noi fetele avem placerea de a scoate apa din fantana si bea pe saturate, drum care ne-a mai uns pe suflet datorita tufisurilor de mure la care ne-am oprit de cateva ori. Ajungem si la Garana, ne inscriem, fetele la proba de 50 Km, baietii, mai smecheri, la 80 Km.

Ne instalam cortul de partea cealalta a drumului, intr-un fel de poienita, unde suntem vizitati de catei haiosi. Mergem la o bere, la o ciorba (nu chiar buna), iar pe la ora 22.00, dupa ce pregatim toate cele pentru a doua zi, ne culcam, unii pe-afara, altii aproape in cort (ca deh.. n-au izoprene si tre sa fie odihniti maine). Trezirea la 8, la 8 jumate.. Mancam ceva, si gata, hai la start. Destul de multa lume, agitatie. Noi fetele ne uitam dupa alte fete, concurenta, nu prea vedem dar suntem sigure ca sunt pe-acolo. Hotaram sa facem traseul impreuna, macar de ne-am incadra in timp, 6 ore. Si se da si startul, la ora 10.10.

Prima panta la care ne gandeam noi daca sa nu ne dam jos de pe biciclete sa nu ne facem de ras, aproape toti o parcurg pe langa obiectul muncii. Trecem prin satul Garana, escorati de masini de politie si de tv, aplaudati de oamenii iesiti la poarta.. Ce sentiment frumos…Incepe iata un drum mai mult decat minunat, forestier, printre dealuri, urcusuri, coborari… Afara e soare, mai adie si vantul. E perfect.

Unii ne depasesc, multi, altii fac pana si ii depasim noi pe ei… Bestiala senzatia pe coborarile alea line si mai putin line, pana la micul meu accident, poate primul mai serios de cand umblu asa mai zapacit. Suntem avertizate ca urmeaza o coborare mai grea, cu santuri. Andreea in fata, eu dupa ea, dupa mine Ioana. Ma simteam atat de bine incat am dat-o dracu de frana si m-am dus. Am ajuns-o pe Andreea si am crezut ca daca ea e pe un sant, eu pe altul, nu riscam nimic, numai ca nu am calculat bine distanta (fizica asta, sau matematica, sau ce mama ma-sii o fii) si ne-am ciocnit ghidoanele. Era prea tarziu pentru frana, a zburat in stanga, eu in dreapta. Nu stiu cum, stiu doar ca am luat inca doua santuri, un damb, dupa care poc poc poc, capu, mana, stomacu si ce a mai fost. Noroc ca am dat drumul la bicla si nu m-am lovit de ea, ca m-am trezit la vreun metru in spatele ei. Ma dezmeticesc, respir adanc, cred ca asta a fost momentul in care am deschis si ochii, vad umarul ca sangereaza, numa ca nu doare prea tare, misc mana, nu e nimic rupt..

Andreea e un pic speriata ca m-am lovit mai rau, lumea se opreste in coborare sa ma intrebe daca sunt bine, daca vor sa imi ia rucsacul, daca am nevoie de ceva. Foarte frumos.. Dar sunt bine, cred ca zambeam prosteste, ca ma durea si nu ma durea, era ceva intre amuzament si sperietura. Sunt “aproximativ” pansata si plecam mai departe. In posturi suntem asteptati cu muuuuuuuulte. Apa, limonada, energizante, ciocolata, fructe. Stam destul.. Dupa coborarea cu santuri urmeaza urcusul care ne cam sleieste de puteri, impingem la biciclete o panta sanatoasa, dupa care urmeaza urcus si coborari usoare prin padure, apoi ascensiunea finala pe varful Semenic.

De aici nebunie, iarasi avertizate ca urmeaza o coborare grea, chiar periculoasa. Periculoasa nu a fost.. Nu cred. Dar a fost nebuneasca. Am coborat ca nebunele in ditamai viteza printre copaci, pe poteci, ocolind radacini, sarind peste busteni. Absolut SUPERB!!!! Nu voiam sa se mai termine.. Tot coboram, coboram, parca eram intr-un montagne russe, numai ca mereu la vale… Si ajungem si la finish, coboram de pe biciclete spre surprinderea celor care ne incurajau si ne felicitau, pentru a trece linia de sosire exact impreuna. 5 ore si 27 de minute. Am luat si locul 2. Ceea ce ne-a dat curaj si vointa pentru concursurile ce vor urma.

De-aici, trei fete cucuiete pleaca la bere unde apar si baietii la jumatate de ora mai tarziu (desi au avut cu 30 de Km mai mult de parcurs..bravo lor!!!!). Bem bere si cu ei, sau tragem de ale noastre mai mult, ca nu prea intrau cum trebuie, mai rau ne-au adormit. Mergem la premiere, apoi la strans cort si ce mai era, Ioana trebuie sa plece in Brasov si gaseste o masina care sa o duca la gara, si cu gandul de a ajunge si noi in Carasebes, plecam la drum dar ajungem sa dormim oarecum tot in zona, langa un sat, parca Brebu, pe niste dealuri, la umbra sau mai putin umbra unui copac ciudat. Si dormim. Eu groaznic, ma doare mana, buba, si nu pot sa stau in niciun fel. A doua zi plecam spre Caransebes, coboram 17 Km pe cel mai ciudat drum judetean (pe alocuri era mai degraba drum de caruta), plus inca 17 pe sosea pana la gara. Destinatie: Sibiu.

In sfarsit tren care are loc de biciclete, sageata. Ajunsi in Sibiu, rupti de foame, il urmam pe Nicu catre restaurantul minune unde se prepara cea mai buna ciorba de burta din cate exista, si unde este INCHIS!!! Noroc cu amicul lui care ne astepta si la care am dormit, si care ne-a pregatit super ciorba, oua ochiuri si chiftelute, toate facute special pentru noi. Noaptea s-a lasat cu furtuna, pana de curent, si primul somn sub un acoperis dupa cateva zile bune. Evident, a doua zi am mancat la restaurantul cu prinica, unde era sa fiu oprita deoarece nu am mancat tot din farurie, si mi s-a spus ca cine nu mananca tot ramane acolo. Apuc in sfarsit sa vad si eu ceva din Sibiu, ne fataim un pic cu burtile pline, si iarasi in gara. Destinatie: acasa, unii in Brasov, eu, in Bucuresti.Intalnim cei mai scarbosi nasi din cate exista, suntem amenintati la modul cel mai serios ca vom fii dati jos, mie mi se iau bani din mana si pana la urma se scrie o chitana dubioasa cu “taxa pentru bicicleta”- 68 de lei. Eh, Andreea, Luci si Nicu coboara in Brasov, ii privesc de pe scara trenului in timp ce fumez o tigara si imi doresc nespus de mult sa raman cu ei la inca o bere, doua, trei vorbe, rasete.. Dar na, nu pot, tre sa ajung si eu. Incidentele continua in tren, iar plangerea la gara este cel mai bun lucru pe care il fac. Au fost 5 zile. In total eu am mers cu trenul apoximativ 21 de ore, iar restul cam 14, plus sau minus intarzieri. Am dormit trei nopti in aer liber si nu imi aduc aminte cand m-am simtit ultima data atat de libera. Am vazut 4 orase, cateva sate, un munte mic dar frumos, am cunoscut nasi de tot felul, am mancat mere si banane de la organizatori, ciorbe, am baut beri si am si fumat (eu cel putin). M-am ales cu ditamai buba si probabil si un semn.. O medalie, niste bani care s-au dus pana am ajuns acasa, am ras, am glumit, am facut misto unii de altii si de altii, am mers pe biciclete cat am putut, cat am avut chef, cum a stiut fiecare. Dar pentru mine cel mai important e ca am cunoscut niste oameni, haiosi, zapaciti, nebuni, cu multa voie buna si energie. Imi plac oamenii astia patru. Sunt pe sufletul meu. Iar daca nu ar uita aparatul foto acasa, ar fii si mai bine. :

5-8 septembrie 2008

Poze preluate de pe site-ul http://www.bikeattack.ro/index.php/component/option,com_zoom/Itemid,55/catid,79/PageNo,2/