Ora 6.15. După o noapte în care am râs, am mancat, am facut cumpărături, am mers cu bicicleta şi NU am dormit, ne-am urcat în tren. Eu, Narko şi Fane. Ghemuiţi pe banchetele compartimentului din personal încercăm să aţipim măcar un pic. Eu nu reuşesc deloc, baieţii chiar sforăie din când în când.Ora 9.45. Ajungem în Buşteni. Cu o mică întârziere. Cam frig afară. Punem polar, punem geacă, punem şi căciulă, şi hai la căutat superglu şi baterii. Imposibil. 3, 4, 5 magazine şi nu găsim.Ne aşteaptă un drum lung şi obositor, drumul până la Gura Diham.
Noroc cu vremea, cald, frumos, copaci, frunze zburătoare, urşi care nu apar din padure, maşini care trec cu praf. Urcăm rapid la Poiana Izvoarelor ca să mai scăpăm de civilizaţie.
Aici luăm masa la soare, mancam ciorbă şi ciocolată, mă supăr pe căţelul care mă muscă de bocanc (de ce ar face asta??), facem un pic de plajă, consultăm harta şi pornim la drum. Hai că e soare (cel puţin deocamdată). Ajungem destul de repede “La Prepeleag”, unde suntem întâmpinaţi de alţi drumeţi şi de un mare, negru şi frumos nor.
Începem să ne întrebăm: ce facem? coborâm la Mălăieşti? vine ploaia? mai urcăm la Omu? Prin vot unanim (sau mai puţin unanim) mergem mai departe către ce ne-am propus: cabana Omu. De aici începem un urcuş destul de abrupt, printre jnepeni şi anini, pe alocuri prin zăpadă, şi surpriză, printr-o ceaţă de abia reuşeai să vezi la 5 metri în faţă.
Cu cât luăm în altitudine se accentuează şi ceaţa şi vântul. Din cauza zăpezii, marcajul nu se vede decăt foarte rar, urme nu sunt, şi iată-ne orbecăind prin ceaţă, încercând să nu greşim drumul şi să ne ducem aiurea în râpă.
Din când în când o pală de vânt mai supărată, dă ceaţa la o parte şi reuşim să mai vedem un stâlp de marcaj, zonele pe unde ar putea fii poteca şi cele pe unde NU trebuie să o luăm.
Ajungem şi pe vărful Bucşoiu (2492 m) iar de aici ne mai relaxăm un pic pe o mică coborâre de unde urmează ultimul urcuş către marcajul care ne indică 200 de m până la cabana Omu
Aici surpriză, cabana este inchisă iar noi suntem cazaţi la salvamont, unde ne schimbam repede şi ne băgăm în sacii de dormit ca să ne incalzim. Băieţii adorm iar eu nu stiu cum să fac să îi trezesc. Mi-e foame, somn nu-mi este şi trebuie sa ma duc până în staţia meteo unde ştiu că e semnal ca să pot da un telefon. Afară e deja întuneric de-a binelea iar vântul şi ceaţa sunt parca mai puternice. Sunt mulţumită că am reuşit să ajungem pe lumină. Într-un final îl trezesc pe Fane şi mergem împreună să mâncam. După, evident, somnul binemeritat. Pun ceasul să sune la ora 7 deoarece vreau neapărat să văd răsăritul. La ora 7.15 ies din culcuşul cald, iar ce mi-e dat să văd afară îmi taie respiraţia.
Un cer aproape ireal, în culori pe care nu cred că le-am văzut vreodată, vălătuci de nori stau liniştiţi deasupra oraşelor, dar sub crestele munţilor.
E imposibil de descris sentimentul care te cuprinde în faţa unei asemenea măreţii. Am în faţa ochilor natura în toată splendoarea ei.
Pur şi simplu te ia ameţeala şi acela e momentul în care îţi promiţi că nu vei renunţa niciodată la munte. Îti dai seama că trebuie să ajungi aici iarăşi şi iaraşi şi iarăşi la nesfârşit.
Pozele pe care le-am făcut nu au cum să cuprindă sau să redea frumuseţea aceea. Rămâne întipărită pe retină pentru totdeauna
După lungi încercări reuşesc să îi trezesc şi pe băieţi. Mâncăm la staţia meteo şi aici se va întâmpla ceva ciudat. Din diverse motive (care sunt acestea contează mai puţin), eu aleg alt traseu de coborâre decât băieţii: Muntele Ciubotea – Valea Poarta – Bran. Este un traseu pe care nu l-am mai făcut până acum, iar vremea este absolut perfectă pentru a încerca ceva nou. Un traseu care îmi demonstrează incă o dată cât de frumoşi sunt Bucegii. Au fost două zile la munte, reuşite din aproape toate punctele de vedere. Am văzut o altă faţă a muntelui, şi la propriu şi la figurat, am cunoscut oameni, am mers pe 2 trasee pe care nu mai mersesem până acum. Am ajuns acasă cu cea mai plăcută durere din câte există: durerea de picioare după ce ai încercat încă o dată să cucereşti crestele şi ai reuşit.
