12 februarie 2012 – ziua lui Andrei
eu, Andrei și Despot
Piatra Mare
O tură dintr-o frumoasă zi de iarnă, când toți munții noștri dragi erau atât de încărcați de zăpadă, că nu puteai îndrăzni să-i înfrunți către creste sau muchii sau văi. Poate doar pe la marginea pădurii, pe poteci mai domoale, unde riscurile avălănșoase sunt sub zero.
Dar neavând încotro, mai ales că era ziua lui Andrei, ce împlinea frumoasa vârstă de … nici el nu știe cât de fapt, încep să cred că este cu adevărat matusalemic, am pornit către niște munți. Nici noi nu știam care, dar ne-am hotărât pe drum. C-am dat cu banul, că mi-am impus iarăși propria voință spre disperarea celor din grup, că am fost toți trei de acord, sau l-am lăsat pe sărbătorit să aleagă, astea sunt lucruri de domeniul trecutului. Adică nu mai știu.
Pe la ora 11 – deci extrem de târziu – beam o cafea în gara din Predeal unde este un restaurant drăguț cu omletă bună. Omleta altădată, căci acum pornim pe munte și aerul rece nu prea se înțelege cu ouăle prăjite.
La Dâmbul Morii e cam pustiu. Cred și eu… la cele -20 de grade din termometrele înghețate. Discuții, glume și întâmplări spectaculoase de pe traseu nu prea am de povestit. În primul rând că nu-mi aduc aminte (semn clar că încep și eu să îmbătrânesc, la fel ca Andrei) și în al doilea rând cred că nici nu s-a întâmplat mare brânză.
Am urcat pe la Șapte Scări unde era puhoi de lume (deci aici erau cu toții grămadă, de nu era nici naiba pe traseu) și-am stat la cozi ca la alimentară. Apoi stratul de zăpadă a crescut considerabil și am început primele lecții de înot în Piatra Mare. Braț întins, pași de pitic și am ieșit în golul alpin, unde ne-a lovit între dinți un mare vânt și-un mare frig.
Nu ne arde de mers pe vârf pe vremea asta câinească, așa că după un ceai (unul singur la trei persoane, căci am uitat portofelul la mașina) pornim în pas alergător la vale, prin zăpadă pufoasă. Caut un loc în care să-i cântăm la mulți ani lui Andrei. Aș fi vrut pe vârf, dar n-am mai ajuns și oricum nu cred că reușeam să aprind lumânările. Aș fi vrut la Peștera de Gheață, dar n-am nimerit-o nici pe aia, cred că am ratat ceva poetcă. Așa că îl sărbătorim la niște băncuțe de lemn cu ruladă de fructe și două lumânări pe care abia le-am aprins.
Și cam gata. Ne-au intrat picioarele-n vorba aia până am ajuns jos și din păcate, înapoi spre casă.
Acum, câteva poze, puține căci vremea tare răcoroasă nu ne-a permis utilizarea intensă a aparatului foto 
