Am crescut. Poate că prea repede. Mi-aduc aminte și acum cum ne jucam în fața blocului printre șanțurile veșnice săpatepentru a schimba țevi sau mai…
munte
-
Un munte nou, un traseu montan nou, la numai 2 săptămâni. De data asta munţii Parâng ne așteaptă să îi descoperim misterele. Plec cu Marius,…
-
Încă un vis împlinit, la distanță de numai o săptămână după ce am vizitat minunăția de munte numită Retezat, am plecat împreună cu doi prieteni…
-
A fost brusc, ne-am hotărât azi unde mergem, maine am plecat. Adică vineri seara, cu trenul de 23.45, direcția Lupeni. Bucureștiul e călduros, iar trenul…
-
Şi-a venit şi aprilie, în sfârşit cu flori, cu verde, cu soare şi ceva mai multe grade în termometrele amorţite de peste iarnă.
Sărbătoresc explozia de lumină şi culoare cu o ieşire în Ceahlău. Dar numai asta, împreună cu 32 de oameni, sărbătorim 1 an de Anotimpul 5 (deşi eu îi ştiu de numa 4 luni). -
Şase ascensiuni realizate pe parcursul anului 2008, au fost nominalizate pentru al 17-lea trofeu “Pioletul de Aur”, ce va avea loc în luna aprilie,…
-
Mi-era dor şi nu-mi era de Curmătura. Cabana asta suspendată fix sub crestele Craiului are însă pentru mine o atracţie ciudată. De fiecare dată am spus: iar Curmătura? şi de fiecare dată m-am întors de acolo cu amintiri superbe.
-
1. Întalnire – Bucureşti – 30.01 – 01.02 2. Carnavalul zăpezii MontDeltMar (nu este etapă FRTS) – Pârâul Rece, Cabana Cerbu – 20.02 – 22.02…
-
O nouă ieşire la munte, o nouă povestioară. Destinaţie: Piatra Craiului, cabana Garofiţa. Chiar îmi era dor de locul ala, de cabana asta frumoasă, de…
-
Anul ăsta cel nou, a început deja de câteva săptămâni, aşa că nu putea să lipsească şi prima ieşire la munte. Cum dorul de cabana…
-
De vreo 3 săptămâni tot plănuiesc să merg în Ciucaş. Vorbesc ba cu unu ba cu altu, ba mergem cu cortul, ba mergem la cabană, cer informaţii de la lume, caut trasee, ba e viscol, ba aflăm că nu e zăpadă.

