Mont-Delt-Mar gasca noastra

Am crescut. Poate că prea repede. Mi-aduc aminte și acum cum ne jucam în fața blocului printre șanțurile veșnice săpatepentru a schimba țevi sau mai știu eu ce, cățărând toți copacii, și cum ajungeam acasă în fiecare seară cu genunchii și coatele julite. Dar asta e altă poveste. Alta gaşcă.

Eram deja ”mare” când l-am cunoscut pe Mihnea. Cred că era prin luna septembrie-octombrie. O seară absolut banală petrecută ”la motoare” cu prietena mea Delia. Și vine unu la mine și îmi dă un fluturaș cu o nouă școală de ghizi montani, Mont-Delt-Mar. Zic: gata, mă duc. Delia râde. Nu domne, sunt în stare, ce poate fii așa de complicat.. merg și eu la munte, cunosc oameni, am nevoie de asta. Mda. Mama râde și ea, alți prieteni la fel. Fii mah serioasă, ce te-a apucat? Te duci să cațeri munții? Altă treabă n-ai? N-am. Ei bine m-am dus la primul curs montan organizat de mont-delt-mar, au trecut 4 ani de atunci, și eu încă mă cațăr pe toți munții ăia și visez să îi cațăr și pe alții mai înalți.

Așadar, într-o sâmbătă la fel de banală, mă trezesc de dimineață și mă duc la Preoteasa unde se țineau cursurile. Intru acolo poate un pic speriată. Sala destul de plină, tot felul de oameni. Mulți păreau că deja se cunosc. Mă simțeam un pic străină și singură. Dar asta nu m-a făcut să renunț.

Prima ieșire cu mont-delt-mar a fost la Gura Râului. Așa am descoperit eu Piatra Craiului. Deși nu am urcat mai mult de Curmătura pur și simplu m-am indrăgostit de fiecare potecă, fir de iarbă, brad, și mi-am promis atunci că voi ajunge cu orice preț pe crestele alea ascuțite care ne priveau semeț.

Anii au trecut, am trăit cele mai frumoase momente din viața mea cu această gașcă de nebuni cu care colindam muntele la fiecare 2 săptămâni. Eram ca frații. Zilele în București le petreceam tot împreună, pe la cântări, prin baruri, prin parcuri, pe la concerte, panouri de cățărare, pe la unu și pe la altul pe acasă, mereu glumind, mereu puși pe șotii, mereu sărind în ajutorul celuilalt.

Și nu știu ce s-a întâmplat între timp. Unii nu au mai venit, unii nu au mai avut timp, alții pur și simplu au dispărut. Și uite că după atâta timp am rămas o mână de oameni care ne mai vedem din când în când, mai ieșim pe la un munte, mai povestim. Și totuși.
Unde e gașca de-altădată, cu care-o făceam lată
Prin baruri colindând?
Gașca cheflie de-altădată e azi împraștiată
Dar n-am s-o uit nicicând..

Încep total aleator, uitându-ma la o poză veche, făcută într-o iarnă la Mălăiești.

Căpitanu (Liviu)

I-am spus așa pentru că la prima ieșire cu noi a avut o bască de marinar la el. Pe care a adus-o apoi aproape de fiecare dată când condițiile atmosferice permiteau. Ne lumina ”tristețile” mereu, cu niște super bancuri și povestioare despre orașul lui natal, Bezdead. Tot timpul glumeț, avea de aseamea și o voce deosebită. Nu l-am mai văzut de ceva timp.

Bataie (Cătălin)

Moldoveanul nostru simpatic. Prima dată când am vorbit cu el mă uitam cruciș, nu înțelegeam nimic. Nu numai că are un accent bestial dar vorbește și extraordinar de repede și cred (nu te supăra Cătă!) că e și un pic peltic. Eh, ce povești ”vânătorești” scoate omu ăsta din el. E o enciclopedie. Plus de asta e unul dintre puținii (foarte puținii oameni) după care aș merge pe munte și cu ochii închiși. Cu el am mai ieșit de multe ori, ne vedem des și asta mă bucură. Azi e 29, Cătă, deci e love .

Lia

Altă moldoveancă, mai simpatică decât Cătă . Mica și deșteapă din cale-afară. Mereu cu ceva pertinent de comentat și de multe ori cu câte un comentariu acid dar absolut savuros. Și pe Lia am mai văzut-o din când în când.

Iarina

Că dacă tot suntem la moldoveni. Altă împătimită a muntelui, cu un chef nebun de a face și aia și aia și aia. Tot timpul super entuziasmată de absolut orice se întâmplă, de prieteni, de poveștile altora. Măi fato, ne chinuim de mai bine de juma de an să facem un traseu împreună. Ia mai ieși din munci și hai în munți.

Herry (Andrei)

Vegetarianul nostru din Ploiești. Tot timpul avea la el tot felul de chestii ciudate de mâncat. Noi ne strâmbam, râdeam de el, uneori mai gustam și noi din ale lui, de curiozitate. Ce mă frapa era că mereu, că era vară, că era iarnă, el era cu obrajii roșii ca un copil mic. Și tot timpul începea discuții filosofice. Ne-am mai văzut, ieșeam noaptea cu rolele sau la patinoar.

Costel

Ăsta alt zăpăcit. La un moment dat am făcut un pact, că el e fratele meu. Ti-aduci măh aminte? N-ai mai vorbit cu soră-ta de câteva luni bune. Ar fii cazul să o mai întrebi de sănătate. Eh, Costel e unul dintre cei cu care în fiecare miercuri mergeam în Utopia, iar vinerea în HotShots.

Dan

Wow. Când l-am văzut prima dată am avut un șoc. Băh nene înalt mai e omul ăsta. Cu timpul s-a dovedit a fii un foarte bun prieten, cu care pierdeam nopțile la whist și rentz, mă lua pe sus și mă învârtea ca pe un copil mic. Cu Dan am fost prima dată pe Moldoveanu, și am dormit speriați în stâna aia nenorocită. Ne mai vedem din când în când, din păcate de cele mai multe ori întâmplător.

Turela (Valentina)

Cântăreața noastră. Ce petreceri am mai tras și pe la tine. Ce mai certuri, ce mai împăcări. Las că măcar ne mai vedem, și ne vedem cât de des putem.

Țepeș (Radu)

El m-a făcut să îmi placă ”Nebun de alb”. A cerut-o de atâtea ori atunci la carnaval..

Fane

Mic și blond și unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Am trecut prin atâtea încât nu are rost să le enumăr. Ne vedem des, merem la munte, merem la mare, merem peste tot exact ca atunci. Nu s-a schimbat nimic.

Crisu

Tipa asta m-a șocat în prima noastră ieșire la Gura Râului. Era mai veche în gașcă. Cânta ”Omagiu unui alpinist”. Are o voce deosebită, ea este o persoană deosebită. Am devenit bune prietene cu timpul, când greutățile ne-au lovit. A fost mereu lângă mine cu un sfat și o vorbă bună. Acum pleacă din țară. La cine mă mai duc eu să mă vait?? Las că te întorci tu. O să îmi fie foarte dor de tine, zăpăcito!

Narko (Alex)

Alt specimen. Om mai dus ca ăsta nu am cunoscut. În sensul bun. Când îl suni există două variante: nu ies, am de învățat. Nu mai învăța măh atâta că te prostești!!! (las că dai licența și ne facem noi de cap) sau: ok, unde ne vedem? ce facem? cine mai vine? pe cine să mai sun? E omul care îți sare mereu în ajutor, la orice oră din zi și din noapte, și care nu te lasă niciodată baltă.

Ioana

Sora lui Narko. Domnișoara de față este medic radiolog. Ce să mai, ne-a dat gata pe toți. Cu nebuna asta am urcat pe noapte și pe ploaie torențială la Curmătura urlând cât ne țineau plămânii: nu ne mai trageți pe dreaptaaaaaaaaaaaaaaaaa!!! Ne vedem tot mai rar. Acu cică pleacă la Paris. Poate nu imi aduce ceva bun de acolo.

Leana (Ela)

Chitaristă în devenire (asta dacă nu s-a lăsat între timp). A fost o vreme când eram nedespărțite. A fost o vreme când ne-am certat în așa hal încât cred că mai aveam un pic și ne băteam. A fost o vreme când ieșeam la munte, alta când ieșeam la mare, alta când umblam de nebune prin oraș. Acum ne vedem prin Iron, și cam atât.

Lavinia

O da, Lavinia. O pistruiată cu mult farmec, atât de zăpăcită și plină de viață încât uneori aveam impresia că o să explodeze. Ce glume, ce replici, ce : ”sticle goale cumpărăăăăăăăm”. Tot rar ne vedem.

Creața (Cristina)

Nebună după teatru și după munte. De fiecare dată când ne vedeam sărea la gâtul fiecăruia fericită că ne vede. Am dat party în casa nelocuită a bunicior ei (cred) din Cotroceni. Seară nebună a mai fost și aia. Ne-am întâlnit întâmplător în vamă anul ăsta. Prea puține am avut să ne spunem. Păcat. Mi-e dor.

Hippy (Mihnea)

Cel care m-a adus de fapt în gașca asta. Omul din cauza căruia am crezut că fac stop cardiac în coborârea aia de la Curmătura deoarece el urla ca un adevărat lup. Off măi Mihnea, de-astea faci tu cursanților? Tone de amintiri împreună, tipul care pentru mine s-a certat cu un prieten și nu l-a mai lăsat să vină la petrecerea din casa lui de la Cotroceni. Bine că ne vedem măcar o dată pe săptămână. Love you!

Todi

Ăstuia nimic nu îi convine, nici când e pe munte, nici când e în București, nici când e la mare. Dar noi îl iubim așa cum este. Una dintre pozele mele preferate de pe munte este alături de acest simpatic. Dacă ești cuminte te mai luăm cu noi.

Adina

Nu ieșea foarte des pe munte dar era nelipsită la serile în oraș. O boemă, că așa mi-a părut întotdeauna, care își trăiește visul, este studentă la teatru.

Cristina

Nu știu ce a pățit la picior la un moment dat dar nu a mai putut mere la munte. Însă în fiecare vineri era prezentă în HotShots unde cântam și dansam până dimineață. Am revăzut-o acu câteva luni și aproape că nu am recunoascut-o.

Rambo (Răzvan)

Omul muntelui, ce să mai. De la el am furat pasiunea asta. Vorbea despre munți cu atâta pasiune încât nu puteai să nu îi sorbi fiecare cuvânt. Ne mai întâlnim, ori pe poteci, ori pe străzile Bucureștiului.

Frumoasă gașcă de nebuni…