• HOME
  • La pas
    • Jurnale de calatorie
    • De ştiut prin munţi
    • Alergare
  • Stuff
  • CONTACT

Sunt așa cum sunt

  • HOME
  • La pas
    • Jurnale de calatorie
    • De ştiut prin munţi
    • Alergare
  • Stuff
  • CONTACT
Jurnale de calatorie

Făgăraș : Valea Sâmbetei – Moldoveanu – Valea Viștei

written by ruxache 15 September 2009

Ce moment! Stau încălțată cu bocancii de jumătate de oră. Ard tălpile. Pun în spate rucsacul deja greu și plec spre gară. Îmi dau seama că am un zâmbet larg pe toată fața. Sau zâmbet tâmp. În orice caz, zâmbet.
Eu, Mihaela și Dan. Ne așteaptă un munte, cel mai munte. Încă o dată Făgărașul. Nu mă satur de el.
Punem ceasul să sune la 00.30, ora la care ar trebui să coborâm în Brașov, unde va trebui să schimbăm trenul.
Ne leagănă vagoanele de accelerat cu mers de personal. La Comarnic mă trezesc. Nu pot să dorm când trenul stă. Am nevoie de balansul ăsta. Numa mama și trenul leagănă așa bine big grin
Vine și ora la care trebuie să coborâm așa că punem buimaci rucsacii în spinare și ne bulucim la ușă. Când să coborâm… la naiba, abia Predeal. (mda, avem întârziere). Daneeeeeee, mai dormeam juma de oră… Off.. Gara din Brașov este împânzită de oamenii străzii așa că nu ne rămâne decât să luăm un loc pe scări și să așteptăm următorul tren care vine abia peste o oră și jumătate.
Abia aștept să mai ațipesc un pic. Și vine și trenul, parcă desprins dintr-un banc cu Bulă, sau cu Ițic și Ștrul. Tren de navetiști, noi și pescarii în miez de noapte, către nicăieri. Luăm cu asalt vagonul de clasa I (care era gol). Ne așezăm oarecum și nu prea confortabil pe banchetele comuniste tapițate cu un material mov și ros de timp și coate. Trenul pornește și hai să dormim. Dar ce să dormi?? Aș vrea să pot descrie zgomotul produs de burduful de lemn care lega ultimile două vagoane dar mi-e practic imposibil. Este o experiență care trebuie trăită.

Totuși, o să încerc: imaginează-ți doi bătrânei din lemn, care fac sex pe un pat din lemn, cu prezervativ din lemn, într-o casă din lemn. Și nu o să fi nici măcar la 100 de km distanță de realitatea sunetului pe care îl auzeam. Am râs cu lacrimi și ne-am trezit cu o stație înainte de Voila (destinația noastră). Nici măcar nu eram siguri că acolo trebuie să coborâm. Am strigat după un nene din gară dacă aici e Voila, ăla nu ne auzea din cauza locomotivei, până la urmă s-a auzit o voce de undeva din tren care ne-a confirmat. Am coborât cu inima îndoită, dar spre norocul nostru era bine.
4 și jumătate dimineața. Orașul (sau mai bine zis sătucul) doarme. Beznă totală, numai noi și cățeii de prin curți spargem liniștea nopții. Avem de parcurs în jur de 20 de km până la Complexul Sâmbăta. Dar cine să ne ia pe noi la ora asta la ocazie? Numa luna nu doarme. Mare și albă, ea și stelele merg odată cu noi pe șoseaua șerpuită, în capătul căreia se văd ca o dungă suspendată în aer, munții. Și miroase a iarbă cosită. E frumoasă dimineața asta cufundată încă în întuneric. Glumeam: numa un cineva trimis de ”sus” ar putea trece acum să ne ia cu mașina. Și cineva-ul ăsta a apărut. Un domn tânăr se ducea în Sâmbăta de Sus să ducă cuiva niște medicamente. La ora aia?? Se oferă să ne ducă însă cam 15 km în plus până la Complex. Chiar că trimis de ”sus”.
Punem cortul aproape în drum și dormim în jur de 2 ore. M-am trezit zăpăcită de somn, nici nu înțelegeam ce caut acolo.

Și am pornit în sfârșit la drum pe un forestier lin. Îmi dau seama că ador efectiv sunetul pe care îl fac bocancii când calcă pietre și rup crengi. E un ceva ce nu pot să explic. Ca mirosul de fân, sunetul pe care îl face ploaia, vocea iubitului, mâța care îți toarce în brațe, puful puiului de găină care te mângâie pe față. Ceva pe-acolo, dar altfel.
Trecem podețe de lemn, ocolim bolovanii aduși de șuvoaiele ploilor trecute, rămânem muți în fața trunchiurilor de brazi târâte la vale de torenți. Câtă forță. Ești mic. Te închini și treci mai departe, rugându-te încet ca muntele să fie și de data asta blând cu tine.


Fereastra Mare a Sâmbetei îmi taie răsuflarea. Ca o gură căscată în inima muntelui, dând impresia că pe acolo oricând poate năvăli neomenescul, că pe-acolo îi poate înghiți ”uriașul” pe cei ce nu îl ascultă. Până și norii par că slăvesc trecerea asta, împrumutându-i forma, și făcând-o chiar mai ireală decât este.

Cabana Sâmbăta îmi amintește un pic de Mălăiești. Numai că e mai liniște. Apar măgarii (cu moacele lor tâmpite dar atât de simpatice, ăștia parcă încontinuu rânjesc), mâțele (una bucată mamă plictisită, una bucată pui cu chef de joacă), cățelul lățos (un fel de Zdreanță munțoman care s-a luat la harță cu măgarii și a gonit pisicile când am vrut să le dăm și lor de mâncare) și viespile (care se încăpățânează să se înece în ceaiul nostru sau să rămână cu piciorușele lipite în borcanul cu gem).

Lăsăm și ultima urmă de civilizație în urmă și luăm muntele la picior. Vârfurile se ridică din stânci și iarbă și se lasă mângâiate de soare. Ascuțite și jucăușe, de mii de ani înfruntă eroic vânturi și zăpezi, lasă ploaia să le spele chipurile reci, grindina să se rostogolească pe pantele abrupte. Atâtea anotimpuri au trecut peste ele și atâția oameni au bătut la picior potecile înguste.


E prea mult uriașul ăsta, prea bun și prea semeț.
Și ce vedem noi printre bolovanii prăvăliți de sus? Trei marmote. Exact ca alea din reclama de la Milka. Numa că astea nu înveleau ciocolata în staniol. Confundăndu-se cu stâncile, într-un camuflaj aproape perfect, două dintre ele stau tolănite la soare și privesc Valea Sâmbetei. Probabil că au ceva important de discutat căci nu ne bagă deloc în seamă. A treia țopăie grațios printre pietre și se lasă fotografiată de la numai câțiva metri.
Dar hai la drum. Căci puțin a fost și mult a rămas.

Ajunși în creastă luăm la rând scrâșnind din dinți din cauza rucsacilor grei, vârfurile Slănina – 2268 m (uai dar bună ar mai fi fost una cu ceapă…winking coborâm lin spre Fereastra Mică a Sâmbetei (un peisaj care mie îmi dă amețelei așa că mă duc frumos mult in stânga) urcăm apoi destul de abrupt Muntele Gălășescu Mic, coborâm în Fereastra Răcorelelor -2311 m, apoi tot la deal Vârful Gălășescu Mare – 2470 m (un moț cam mult pentru greutatea din spatele nostru). În coborâre avem în stânga Lacul Estic al Văii Rele, o baltă verzuie și limpede care stă nemișcată între pereții de stâncă. Ocolim Vârful Gălbenelele – 2456m și Vârful Hârtopul Ursului – 2461 m pe curbă de nivel (big grin mulțimim celor care atunci când au bătut potecile nu au avut ideea să mai cațere și vârfurile astea).

În toate părțile norii aleargă pe deasupra crestelor. Alungați de vânt, nu ne strică buna dispoziție și ne lasă să ne bucurăm de peisajul selenar care ne înconjoară. În depărtări stau cuminți alți munți mai mici iar undeva în față ne urmăresc cu atenție, ca doi bunici, Viștea și Moldoveanu.
Și uite că se vede și Refugiul Viștea Mare din Portița Viștei. O cutie dreptunghiulară, albă, în care atâția oameni s-au odihnit și s-au adăpostit. Un loc care cu siguranță a salvat vieți, un ajutor extrardinar pentru alpiniștii care se încumetă iarna să străbată Făgărașul. Un loc de popas care stă agățat sub cel mai înalt vârf din România, aștepând nebunii în bocanci. Ar trebui să le mulțumim mai des celor care au depus atâta efort în construirea acestor refugii. Chiar dacă nu știm cine sunt aceia. Un: să le dea Dumnezeu sănătate este mai mult decât suficient.

Ne relaxăm la soare la ușa lui, dar suntem rapid trimiși înăuntru de vântul rece de septembrie, care aici la 2320 m în inima Făgărașului ne înfioară. Facem repede niște supe la primus. Eu și Mihaela mâncăm pe săturate în timp ce Dan cu greu reușește să se încălzească. Păi ce credeai măh că e iulie și ești pe malul mării? Ce-ți veni să stai la bustul gol?
”Dar hai pe Moldoveanu, că doar pentru asta suntem aici” – zise frigurosul care avea de gând să urce abia a doua zi de dimineață. L-au convins însă nerăbdarea și voioșia mea și a Mihaelei. Avem să prindem un apus superb, deasupra tuturor.


Fără bagajele grele care să ne tragă înapoi, urcăm fără să gâfâim (big grin) culmea foarte abruptă care urcă printre bolovani tăioși spre Vârful Viștea și apoi, pe custură, pe Vârful Moldoveanu. Un sentiment de neimaginat. Îmi dau voie să mă simt și eu un pui de zmeu, care plutește vesel deasupra lumii. Merg pe-o ață suspendată peste păduri, câmpii, dealuri, orașe, munți, oameni. Am pământul la picioare.

Gata, 2544, Vârful Moldoveanu, a doua oară, tot cu Dan, de data asta și cu Mihaela. De data asta fără ceață, fără întuneric, fără teama aia paralizantă de necunoscut.
Fotografiez clipa cu sufletul prea mic în care totuși încap înghesuite atâtea frumuseți văzute. Fac ochii roată și desenez în minte toate liniile, curbele strâmbe făcute de alte creste, norii colorați de soarele care apune, hăurile care se pierd în brazi, culmile cele mai depărtate. Ce moment. Sunt mică. Ba nu, în clipa asta sunt mare. Sunt mică mare.
Soarele cade în spatele altor vârfuri. Rămân cu amintirile.


Și hai odată la vale că ce-i mult strică. A început un vânt turbat, iar colanții mei firavi nu prea fac față. Trag căciula pe ochi (nu foarte, ca să văd și pe unde merg) și cățărăm înapoi custura, apoi la vale cu noi că nu bun. Ne întrecem în clănțănitul dinților. Cred că Dan câștigă.
Iar mâncăm, toată greutatea pe care am avut-o în rucsaci (mai mult Dan), ananas, alte supe, tocăniță. Festin nu alta.
Deși avem loc în refugiu decidem totuși să punem și cortul. Ar fi urât dacă ar veni mai târziu alți turiști și nu ar avea unde să doarmă de noi. Îl montam în pantă, foarte aproape de refugiu, cu gândul că dacă va trebui totuși să ne băgăm în el, măcar să nu fie prea ”amplă” mișcarea. Din fericire nu mai apare nimeni, așa că ”trebuie” să dormim în sforăiturile a 8 oameni – fără noi (eh, nu au sforăit toți, spun asta pentru a întări ”dramaticul” experienței). Așadar 11 inși am făcut căldură în refugiul din beton care în noaptea asta nu a fost împuns de niciun vânt care să ne tulbure visele. Am dormit ca un bolovan

Dimineața se arată răcoroasă și liniștită. Câteva raze de soare răzbat prin pâcla care domnește pe cer. Nu avem apă așa că hotărâm să luăm masa mai jos pe Valea Viștei.
Și ce vale, abruptă și bolovănoasă, cu o cascadă iute undeva în dreapta. Acolo vom mânca uimiți că apa se pierde în pământ și iese de acolo doar mult mai jos, printre pietre.


Coborârea se efectuează în pas alert pentru că avem un tren de ”prins” de coadă. Așa că mai mult alergăm, trecem râul, îmi plâng bătăturile făcute de bocancii noi, ne înfigem în mure mari și negre și ajungem la un indicator: 9 km până în orașul Victoria.

Străbatem drumul forestier uimiți de apa care efectiv a rupt o bună parte din el, eu mă plâng de dureri de stomac din cauza apei băute ieri, vorbim nici noi nu știm ce și iată-ne în dreptul altui indicator care ne informează că mai avem 5 km până în Victoria.

Pe-un drum de țară, acum ne înjurăm bocancii, înjurăm praful ridicat de mașinile care vin numai din sens opus și sperăm la încă un bun samaritean care să vină să ne ia la ocazie. Și vine. Și ne ia. Și ne spune că are o vilă de închiriat în Viștișoara la numai un km de noua pârtie de ski care va fi inaugurată în octombrie. Îi luăm fără drept de apel telefonul big grin (așa că tre să strângem gașca la iarnă).


Iată că avem și microbuz către Ucea (care circulă și duminica) numai că trebuie să așteptăm o oră plecarea lui (la ora 15.00). Așa că ne cinstim cu berea pe care Mihaela se plângea că niciodată nu apucă să o bea când iese din traseu și ciocolată de casă. Ok, Dan, nu e mai bună ca aia pe care o știi tu.. Te credem pe cuvânt.
La 15.10 eram deja în Ucea. Punem de-o masă copioasă cu supă și alte bunătăți și nu lăsăm nici cățeii gării să saliveze lângă noi. Așa că îi hrănim și pe ei.

Bucureștiul îl vedem abia la 1.30 noaptea, după un somn chinuit în aer condiționat.
Ce ar mai fi de spus.
Numai cel care urcă munții poate înțelege:
”Oprește Doamne clipa cu care măsori eternitatea” – Lucian Blaga.

 

fagarasmuntetraseu
27 Comentarii
1
Facebook Twitter Google + Pinterest
ruxache

previous post
Definiţia pantofarului
next post
Coldplay – Everything’s not lost

Recomandari

Primăvara se numără bobocii? În Bezdead

19 May 2010

Primul Basarbovo anul acesta

1 April 2012

Valea Albă prima data

18 May 2009

La jumătatea anului despre revelionul din Ciucaș

16 January 2012

Valea Bucșoiului si Valea Morarului intr-o zi

29 June 2009

27 comentarii

Turela 16 September 2009 at 9:49 am

Nu mi-ai spus ca te duci pe Moldoveanu ca as fi venit si eu! Am facut si eu traseul asta acum mult timp si l-as mai face de 10 ori.
Toate ca toate, dar ai un talent extraordinar de a povesti.

Reply
mihaitzateo 16 September 2009 at 12:10 pm

Pozele astea:
http://ruxache.com/wp-content/uploads/2009/09/DSC_3910.JPG
http://ruxache.com/wp-content/uploads/2009/09/DSC_3884.JPG
http://ruxache.com/wp-content/uploads/2009/09/DSC_38161.JPG
http://ruxache.com/wp-content/uploads/2009/09/DSC_36991.JPG
http://ruxache.com/wp-content/uploads/2009/09/DSC_36991.JPG
Imi plac mult mai mult decat cele de le-ai postat pe carpati.org.
(cel mai mult imi place 3884).
Da acum fiecare cu gusturile sale.
Poate le pui si pe astea pe acolo .(sunt curios ce note o sa le dea adminii foto si daca intra in galerie ce note o sa le dea membri siteului.)

Altfel felicitari pentru tura.

Reply
Aleex 16 September 2009 at 12:50 pm

…numa’ o întrebare: Mura dubioasa??? hee hee

Reply
ruxache 16 September 2009 at 1:39 pm

@ Aleex : pai nu vezi cum arata? laughing

Reply
Andrei 16 September 2009 at 2:56 pm

Am facut si eu traseul asta la inceputul lui august dar in sens invers si cu o ora cam ciudata pentru intrare pe traseu astfel incat am ajuns la cabana La Turnuri pe la ora 23. Dar a meritat.
Minunat munte, minunat traseu, mure de te lingi pe degete ore intregi, marmote simpatice(pe care, din pacate nu am reusit sa le vad de aproape) si un refugiu (Vistea) care pentru mine are o valoare sentimentala foarte mare.
Am citit articolul tau si deja ma simteam iar acolo.
Abia astept urmatoarea tura in fagaras si urmatoarele tale articole.

Reply
Catalin 16 September 2009 at 3:28 pm

Refugiul Vistea se va invecina cu “Like a friend”, locul unde vom servi ceai si supa calda happy

Reply
Severus 16 September 2009 at 4:55 pm

Frumoasa descriere. In ce data ai fost?

Reply
ruxache 16 September 2009 at 4:58 pm

@Severus: pai week asta am fost, 11-13 septembrie

Reply
flintstonica 17 September 2009 at 4:16 pm

Pe carpati.org am dat click pe poza ta, apoi am vazut site-ul, am intrat pe el si ti-am vazut bocancii. Si dupa cum aratau de noi, mi-am dat seama si ca ne-am intalnit intre Fereastra Mare si Vistea. Eram 2, iar voi ne-ati intrebat cat ar mai fi pana la refugiu. Colegul meu a zis 2 1/2h, iar tu te-ai mirat, ca e prea mult; si am fost de acord cu tine.
De la o pereche de bocanci happy

Reply
Turela 17 September 2009 at 4:19 pm

ia-ma si pi miniiiiii….

Reply
ruxache 17 September 2009 at 4:26 pm

@flintstonica : laughing genial. da, noi bocancii (cu ceilalti nu se mai putea tongue), m-au batut un pic. Am mai facut in jur de o ora si un pic de acolo. Colegul tau a estimat cam mult. Ma bucur sa te cunosc

Reply
ruxache 17 September 2009 at 4:27 pm

@ turela: pai fato, de cate ori te-am intrebat daca meri si ai spus ca nu poti?? hmmm. eu ies aproape in fiecare week, e suficient la inceput de saptamana sa ma intrebi big grin tre sa iesim ca nu ne-am mai vazut de atata timp.

Reply
ruxache 18 September 2009 at 12:44 pm

@mihaitzateo: le-am postat happy

Reply
Alex 22 September 2009 at 11:10 am

N-ai stare deloc Ruxi…continuu te plimbi…esti argint viu….

Reply
criserb 22 September 2009 at 5:33 pm

Foarte frumos postul si drumetia voastra. La cat mai multe. Imi faceti pofta de munte, mie, care nu prea am obiceiul sa ma dau jos din masina, of of

Felicitari inca o data.

P.S. Si pentru blog!

Reply
ruxache 22 September 2009 at 7:10 pm

@criserb: pai pune bocancii in picioare si fugi la munte big grin

Reply
Andrei C. 21 October 2009 at 10:14 am

Foarte tari pozele, eu din pacate am prins ceata de nu te vedeai om cu am anul acesta. Dar am vazut ceva lasat de mine pe varf in pozele tale. winking

Reply
diana 8 January 2010 at 3:37 am

hey!
Dragutz jurnalul asta al tau!
Mi-ai adus aminte de locuri dragi mie prin care am umblat, si mai ales de cabana salvamont de la Sambata . Carari insorite si numa bine!.
Diana

Reply
Comandantul Bucegilor 25 August 2010 at 7:38 pm

Eheee!Ce pasionat , fanatic alpinist eram si io odata pana sa inteleg pacaleala.Acum am alte pasiuni.Sa merg in cluburi ,sa beau,sa fut femei….

Reply
ruxache 25 August 2010 at 9:15 pm

@Comandantul Bucegilor: Atunci du-te sa mai tragi o dusca si sa futi femei, n-ai de ce sa citesti povestirile mele daca nu te pasioneaza. Drum bun!

Reply
George 26 August 2010 at 10:14 pm

Imi aduc aminte de o scena (celebra de altfel) cu nemuritorul Caragiu: “”Ce vrei sa faci cu el Doamne?” “Asculta Uciga-l Toaca: Eu zic sa-l iei tu!” “heheheh: Il iau Doamne, te servesc…””. Asa si cu condamnatul bucegilor.

George.

Reply
nicol 24 September 2012 at 10:12 am

Felicitari pentru tura realizata, chiar daca a fost cu ceva timp in urma. In privinta bocancilor “noi” cunosc acest sentiment care pe mine m-a tinut aproape o luna pe tusa dupa o fortare in Bucegi ( Jepii Mici- Vf.Omu apoi-platoul de la Babele-Piatra Arsa-Cota 1400 -Sinaia)-traseu realizat intr-o singura zi…deh,.. tineretea bat-o vina), …dar toate trec numai amintirea si emotiile traite revin ori de cate ori vezi fotografii sau pur si simplu auzi comentarii. Numai bine si ture cat mai frumoase.

Reply
ruxache 24 September 2012 at 10:14 am

Multumesc la fel happy Trec toate, asa este si ulteriror ne amintim cu bucurie chiar si despre micile incidente sau neplaceri traite in anumite ture.

Reply
sorin 31 January 2014 at 10:18 am

Chiar ma bucur ca m-am nimerit si eu ca tantalaul, chiar daca asa mai cu intarziere, sa pot citi lucruri scrise atat de natural si emotionant despre munte, despre oameni, despre toate cele.. Ma bucur tare! Carari insorite!

Reply
ruxache 31 January 2014 at 12:31 pm

laughing uau, multumesc

Reply
laur 20 June 2014 at 10:51 am

salutare, exista cumva vreun loc de campare pentru un grup de 20-30 de pers in jurul pensiunii Floarea Reginei?

Reply
ruxache 30 June 2014 at 1:37 pm

Buna ziua, imi pare rau dar nu stiu.

Reply

Lasa un comentariu Anuleaza raspuns

The journey of a thousand miles begins with a single step - Lao Tzu

Pagina de facebook

Facebook Pagelike Widget

COMENTARII RECENTE

  • Eu şi sunetele | meetSun.ro on Dragă domnule Greiere – scrisoare deschisă
  • Acele Morarului | meetSun.ro on Am ajuns. Pe Acele Morarului
  • Despot on Primul cap de coardă – Valea Bujorilor și Colții Morarului
  • Cristian on Valea Seaca a Caraimanului şi Brâna Portiţei
  • Cristian on Valea Seaca a Caraimanului şi Brâna Portiţei
  • Facebook
  • Instagram

@2021 - Ruxache.ro - Toate drepturile rezervate. Întregul conţinut al acestui site este supus protecţiei dreptului de autor. Toate drepturile rezervate. Conţinutul acestui site nu poate fi copiat, afişat, descărcat, distribuit, modificat, reprodus, republicat sau retransmis, fără acordul autorului (Ruxandra Tanase). Textele sau documentele conţinute de acest site, sau oricare pasaj din acesta, nu poate fi distribuit prin nici un fel de mijloc electronic sau prin alte mijloace de stocare, nu se pot crea sau deriva lucrări ştiinţifice sau de orice natură pe baza unor imaginilor, textelor sau documentelor de pe acest site, fără consimţamântul expres, în scris, al autorului. Citiţi aici Legea drepturilor de autor


Back To Top