Bună seara și dă buzna în mijlocul bucătăriei. De fapt se oprește-n ușă oripilată de abur, tocător pe care e ceva carne pe care tocmai o tai, ciuperci pe jumătate curățate într-un bol. coji de morcov, țelină și ceapă pe masă, sticla de borș desfăcută pe bufet și altele. Oh! Quelle horreur, mon dieu!
– Deci Andrei, știi foarte bine că nu e normal, te rog frumos, nu este posibil așa ceva, deci am venit azi să …
Aoleo, iar mi-l ia pe ăsta de sus de parcă el e ultimul prost și ea vreun doctor în fizică cuantică. Ce i-aș împleti în spic ciuful ăla cu făcălețul, doar că-s la ea în casă și ea e cam 2 pe 2. Se bâțâie de pe un picior pe altul și-apoi față-spate de zici că-i lipsesc 3 bucăți de creier. Mâinile înfipte-n buzunar (habar nu am cum îi încap), privirea roată printre noi și-un bot cât China. Mă scuzați, nu vreau să jignesc China. Tare supărată e duamna Amoma azi.
– Deci Andrei, știi foarte bine că nu e normal, te rog frumos, nu este posibil așa ceva, deci am venit azi să reevaluez apartamentul cu acea doamnă de la bancă și am găsit aici ceva de neimaginat!! (Andrei era în concediu medical, internat ambulatoriu, plecat din spital tocmai ca s-o primească pe tovarășa). Așa ceva eu nu pot tolera, o asemenea mizerie, cocină de porci nu alta, pata aia de cafea lângă tomberonul de gunoi și cuptorul meu cu microunde!!! (mai are un pic și face apoplexie) care era aproape NOU NOUȚ!!!!! și acum are o dâră de mizerie pe el. Și uite ce e aici! Cum puteți să mă primiți în jegul ăsta? Cum se poate așa ceva? Este ireal!!! Mai ales când v-am anunțat că vin! (da nebuno, la 8 seara, în timpul săptămânii) Trebuia să strângeți (mă gândesc cu jind la bucătăria cu fundă pe care acum cred că i-aș fi spart-o direct în țeastă, cu tot cu fundă) măcar acum!
Eu fierb, mai ceva ca ciorba de pe foc. Andrei mă observă și trece în mijlocul bucătăriei, între noi. Nu știu dacă îi e frică să nu mă pocnească ea atunci când voi începe să vorbesc (pentru că e clar că o să încep curând), sau că-i sar eu ca maimuța în cap și-i torn și tigaia încinsă în chiloți, măcar să aibe motive să se bâțâie.
Și încep și-i zic de una de alta și de toate la un loc. Eu îi vorbesc cu dumneavoastră, ea mă ține în pertu. Dintr-una în alta:
– Și până la urmă am crezut că suntem oameni, mai ales că ne-ați spus clar că nu mai aveți cheie de la apartament și altele. Ne-am înșelat se pare, ii zic
– Dar am cheie de la apartament.
Ăsta a fost momentul în care am vrut s-o dau afară pe ușă. Pe ușa ei de proprietar.
– Și în condițiile astea să-mi zici Andrei ce aveți de gând (nu mi se mai adresează mie).
– Păi avem de gând ca la data de 15 să eliberăm apartamentul, îi zic.
Cască ochii, pa și pusi, ieși odată că se arde mâncarea.
Data de 15 era în mai puțin de 2 săptămâni. Am găsit în altă parte cu 2 zile înainte de termenul limită, dar asta e altă poveste. Am făcut curățenie aproape chiuind de bucurie, ne-am trambalat toate gențile și dulapurile și-a rămas să se întâlnească Andrei a doua zi cu ea să îi dea cheile.
Se văd, îi dă cheile, arrivederci! Mi-a părut rău că nu m-am dus, dar eram epuizată de oboseală. Se face după-amiază, sună Amoma:
– Îmi lipsește o scrumieră, o cartelă de la scara blocului și peria de wc!
O aud prin telefon și mă apucă spumele:
– O perie de wc e CINCI leeeeeeeeei! CINCI LEI! Da-i banii pe nenorocirea aia de perie.
Nu, că ea vrea peria ei. Perie pe care o aruncasem când ne-am mutat, pentru că era de o împuțiciune greu de descris. Că-i luăm alta. Nunununununununu! Peria ei și gata. Peria ei n-avem, dar am concluzionat că vrea o perie folosită, eventual mirosind a parfum de … roze. Așa că am spălat bine noua noastră perie, am spălat-o bine în vasul de toaletă adică și i-am prezentat-o într-un sac de gunoi, alături de o scrumieră șparlită de la rude și o cartelă de bloc nefuncțională de 3 luni. Tare fericită a fost.
Am peria mea de wc, sunt proprietar,
Și mă mândresc cu ea, sunt proprietar!
Flutură în vânt, zălog și legământ,
Întâiul meu cuvânt de proprietar!
