“Privirea oamenilor care urcă munţii, caută totdeauna departe, limpede, profund, ca privirea marinarilor spre vastele orizonturi. ” Guido Rey
Am să plec. Iarăşi iarăşi iarăşi iarăşi. Mă cheamă Bucegii acum. Mi-e dor de ei şi de liniştea în care mă regăseşte fiecare urcuş în munţii ăştia dragi. Este a 17-a drumeţie în uriaşul de pe Valea Prahovei pe anul 2009, şi ultima din acest an, împreună cu Oana, Mihaela, Daniel, Ice, Lucian, Eugen.
Nu prea reuşesc să dorm pentru că a mea soră m-a lipit de un joc super amuzant, World of Goo. Aşa că în loc să pun geană pe geană construiesc poduri din picături colorate şi aţipesc numai vreo 2-3 ore. Iar în tren, după ce pe-un ton autoritar mă iau de nişte puştani care ascultau muzică un pic cam tare, trag un pui. De somn.
În Braşov fulguieşte şi este incredibil de frig. Cârnaţul din autogară numa foamea nu-mi potoleşte şi până să-mi dau seama ce se întâmplă cu mine suntem în Bran, către Valea Gaura. Care vale ştiam că-i lungă dar nici chiar aşa.
Aici jos nu prea e zăpadă iar poteca de început este lină şi frumoasă, pe alocuri cu neni care îşi însuşesc şi ei nişte brazi, că deh..
Din păcate.. eu nu prea mă simt bine. Mă înţeapă pe colo pe colo, ba parcă ficatul, ba parcă inima, ba un junghi în stomac, ba nah că acu mă ia cu ameţeală şi-mi vin şi alte chestii înapoi pe gât, transpir ca .. o bezea care se topeşte la soare şi mai nou mă ia şi cu frisoane. Bleah! Mi-e rău şi teoretic mai avem 6 ore numa până la Vf. Omu (2505 m) ca apoi să coborâm spre Padina. Nici copacii pudraţi cu chiciură de dimineaţă nu mă prea ajută să-mi revin, nici poteca abruptă şi neiertătoare în dimineaţa asta, nici brazii argintii şi suri care ne înconjoară. Nimic. La fiecare 3 cuvinte care mi se plimbă printre gânduri apare şi propoziţia: aaaaaaaaaaaa, vreau să mă întoooooooooooorc!!! mi-e răăăăău!!! Nu înţeleg ce am, urc cu mare greutate (deşi am rucsac uşor), gâfâi sistematic într-un mod dubios şi mă opresc din 50 în 50 de metri. Nu-i a bună.
Din fericire ne oprim la stână să mâncăm. O stână frumoasă, curăţică, într-o poiană care vara cu siguranţă este plină de flori şi zumzete. Dar acum e iarnă, extrem de frig, aşa că nu poposim foarte mult. Parcă nu îmi mai e aşa de rău. Mai ales că dau de stâncă şi încep să mă caţăr cu toată bucuria pe care o puteam exprima în acele momente. Încep să-mi revin cât de cât şi trec în faţă la găsit poteca.
Măcar să am o activitate care să-mi solicite mai mult atenţia, cât să uit că-mi vine să mă trântec pe jos. Şi mergem, mergem, urmăresc cu mintea clipocind de veselie marcajul pe cruce roşie şi după o lungă unduire de stânga-dreapta-stînga-dreapta şerpuite ajungem pe-un mare teren de fotbal, o imensitate albă şi rece cât vedeai cu ochii. Adică nu prea vedeai cu ochii mare lucru pentru, că era de fapt o uriaşă întindere de alb şi ceaţă, încât îţi bagai degetele în ei. Adică în ochi. Tot înainte după intuiţie (că înapoi sigur nu trebuie să mergem), distingem din când în când câte un stâlp de marcaj şi iată! suntem deasupra mării lăptoase ce zace peste pădure.
Uite şi cabana Omu, uite vârful Scara, uite un avion şi parcă şi o stea, uite ceaţa asta subţire care stă ca un văl prin căldări şi pe creste, uite acum culmea Ţigăneşti, uite Bucşoiul cum iese din aburi, uite cum se pierd hornurile în nimic, uite uite uite. Uite că se face noapte şi începe să fulguiască.
20 de minute din Curmătura Hornurilor până la cabană. Nu nu, nu atât am făcut. Atât scria. Nu ştiu exact cât mi-a / ne-a luat, însă eu efectiv m-am târât. Mi-era iarăşi foarte rău, vedeam punctuleţe şi auzeam sirene şi muzică. La un moment dat am simţit miros de levanţică. Da-o-n mama ei de treabă (adică-n bunică-sa de treabă) că nici la Carpathian Adventure după 37 de ore de mers cu pauză de 2 ore nu m-am simţit în halul ăsta de obosită şi nu am avut iluzii de-astea cu sunete şi mirosuri. Foarte dubios. Şi nu am baut aseară. Parol! M-am jucat World of Goo, ăla o fi de vină?… sau jumătatea de cârnaţ…
Aham, deci am ajung la Omu, slavă Domnului, bagă ceva de mâncare că mai am un pic şi leşin. Şi uşor uşor mi-e iarăşi bine. Aprox. Măcar nu mai văd punctuleţe. Cred că de la Omu plecăm în jur de 18.30-19.00, pe Valea Ialomiţei, către patul duuuuuuuulce şi pufos de la Padina. Bagă colţari, bagă şi piolet că la astea minus multe grade e totul îngheţat şi şansele să te transformi în aeroplan sunt destul de crescute.
Fulguieşte cu tendinţe de viscolire însă suntem conduşi într-un mod uauuu!! de Daniel care nu ştiu cum naiba face în ditai noapte aia cu zăpadă şi urme ioc de ne scoate cu abateri zero din marcaj în marcaj. Bun aşa . Uite luminile de la Peştera. Suntem deja foarte jos, ninge liniştit şi oboseala chiar că îşi spune cuvântul. Merg cam teleghidată şi trag cu urechea la glumele din grup, fără să intervin însă. Vorbim la telefon cu mame şi alţi părinţi, ne speriem de ochi de căţel şi pe la ora 22.00 suntem la Salvamont Padina.
Şi ce lux, duşuri cu apă caldă, o sută de grade în cameră. Minunat. Slana cu ceapă împrumutată a încheiat o zi nu tocmai bună pentru mine, dar totuşi plină de bucurie. Doar sunt la munte. Putea să-mi fie rău în Bucureşti.
De data asta nu am auzit niciun sforăicios. Poate nu au fost, poate am fost eu. Ce-i sigur e că am dormit buştean.
Duminică se anunţă promiţătoare. Însă renunţăm la ideea de a urca pe Horoabe şi ne transportăm spre Piatra Arsă cu coborâre pe Jepii Mari. Deh, ieri am fost eu mai cu au aia aia aia, azi Ice abia merge din cauza unor probleme la genunchi.
Uşor uşor întrăm în marea pudrată de brazi albi. Îmi pare ireal câtă frumuseţe poate să fie în toată nemişcarea asta. În lumina caldă de după-amiază, Cantonul Jepi pare o căsuţă din poveşti, marea de nor un covor pufos de zahăr ars, iar brazii … i-aş lua acasă şi i-aş pune în sufragerie să mă uit non stop la ei, aşa sunt de frumoşi. Impodobiţi de natură, cu chiciură argintie.. aş face Craciunul aici, printre ei.
Şi agale spre Buşteni, cu bârfe mici, glume şi altele de genul ăsta. Ne trezim iarăşi pe-un peron în aşteptare. Apoi într-un tren, aşezaţi matematic în vagonul pentru biciclete. Şi iarăşi Bucureşti.
Ne-om revedea la anu!
2 comentarii
multa zada
Buna seara.Echipament OK.Interesant ar fi de coborat iarna(cu zapada la greu) .