Escaladă la Basarbovo și bălăceală la Ara

14-15 mai 2011

Am reușit în sfârșit să ne mobilizăm pentru un week-end cu de toate. Și data asta, vremea de pe ale noastre dulce meleaguri a fost cum o tot ține în ultima perioadă, și anume nașpa (un cuvânt mai elegant nu găsesc și nici nu simt nevoia, cam așa vreau s-o caracterizez, căci nu mă încântă deloc).

Așa că am optat pentru prima dată pentru Bulgaria, Basarbovo.

Voioși și somnoroși plecăm dis de dimineață către Giurgiu (eu, Andrei, Ionela și Despot), gândindu-mă un pic temătoare la ilegalitatea care mă va învălui atunci când vom ajunge la graniță. Deoarece am carnet de numai 3 luni și s-ar spune că domne nu am voie să ies din țară decât după ce dau semnele de exclamare jos din geam. Așa că le dau Și fac pe șoferița experimentată. Sunt o infractoare.

La Basarbovo, după o bălăureală de zile mari în care discuțiile predominante au fost:

– Acolo e!!!

-Da mă, acolo e!!!

– Ba nu!

– Ia-o pe drumul ăla

– Ba nu! pe celălalt!

– Acolo e!

– Da. clar acolo e, în altă parte nici nu are unde

– Nu e acolo, e dincolo!

– Hai pe drumul ăsta!

Și după ce ne-am învârtit de-am zăpăcit pe drumeaguri înguste, aflăndu-ne la un moment dat fix pe partea cealaltă a zonei de cățărat am ajuns într-un final glorios la destinație.

Ca să vezi, noi suntem aici, zona de cățărat e acolo, ne desparte un râu

Și uite așa ne-am cățărat o zi întreagă până-n noapte pe traseele din zonă. Unii dintre noi (adică Andrei) au avut chiar ”norocul” extraordinar să pună mâna nu numai pe prize, ci și pe vipere. Mici și cu corn, dar totuși vipere. Totul e bine când se termină cu bine, vipera nu a atacat, s-a gândit probabil să nu ia ceva de la Andrei, însă ne-a atacat iedera, după cum am constatat când am ajuns acasă. Adică ne-am ales cu toții cu o dermatită de contact din cauza ei. Era cam a dracu se pare și posibil să se fi enervat pe noi c-am îndrăznit să-i deranjăm somnul în avântul nostru eroic în ale cățăratului.

Pe aici pe undeva e un pas care pentru noi ăștia mai mici este o adevărată provocare, ori folosesti stilul dyno

– adică te arunci după priză =  o prinzi și rămâi agățat acolo (cum a făcut Andrei)

– adică te arunci după priză = o prinzi și nu rămâi agățat acolo însă te prelingi artistic pe perete (cum a făcut Despot) – sau cum ar face o clătită.

Ori folosești stilul Ruxi iei frumos stânca în brațe, faci o traversare la limita căderii și prinzi o priză căzută de un singur deget, de care te folosești pentru a restabili echilibrul precar.

Ajungem toți 3 în regrupare pentru pârjoleala de seară. Noroc că era priveliștea frumoasă.

Zona este plină de șopârle care fac un zgomot cel puțin dubios când se plimbă printre frunzele uscate. Dacă ar fi fost noapte ai fi spus că e cine știe ce dihanie ascunsă pe acolo.

Nu numai că era iederă, dar erau și urzici, în care evident că am ajuns cu fundul, la rapel. Nu eu, băieții

Ionela după ce că este foarte la început a mai avut ghinionul să se cațere pe acest traseu la lăsarea nopții. Important e că s-a descurcat neașteptat de bine

Pe Andrei nu l-am mai prins în poză. Era deja beznă când a urcat și el să dea topul jos. Eu eram deja la mașină cu Ionela și scoteam corturile și celelalte chestii pentru somn.

După o zi plină de cocoț și prăjeală asimetrică la soare, am pus corturile lângă râu, pe ritmurile suave ale unei muzici de neoprit (orăcăială), am băut un vin pus la rece și am dormit, cum altfel, buștean.

Dimineața a venit la pachet cu vreo 195 de grade celsius. Am strâs carabalâcul și-am purces la o nouă rundă de cățărare. De data asta nu a mai fost așa bine ca ieri. Căldura își spune cuvântul. Andrei nu e în stare să termine un traseu din cauza ei așa că mă trimite pe mine. Eu nici măcar nu ajung până unde a ajuns el, că mi se face rău (amețeală puternică, stare de leșin, greață și durere de cap) și mă dau și eu jos și trec la umbră. Până la urmă reușește Despot să înfrunte miile de grade și urcăm și noi restul în manșă, mai mult leșinați decât entuziasmați. Hotărâm la unison să ne cărăm odată din infern și să mergem la o baie la Ara.

Așa că pe la ora 14.00, după o mică tură de cumpărături ajungem la Ara. Facem o baie binemeritată, ne nămolim artistic în mâl, săpăm gropi și studiem pești și apoi plecăm spre casă.

Per total, un week-end fain și cu de toate, numai că scump domne scump, la noi e mai ieftin și ca bonus, nici nu trebuie să vorbim prin semne sau să ne scărpinăm pe după cap pentru că nu înțelegem nimic.

Am zis!

Pe curând.