20 august 2011 – Munții Ciucaș și Piatra Mare
(click pe poze pentru a le vedea mari, sub formă de galerie)
Un week-end în care am făcut și desfăcut și am realizat, ajunsă acasă, că am o mână de poze, nu prea reușite, dar am colindat prin doi munți dragi în numai două zile.
Ziua de sâmbătă ne pornim de dimineață către Ciucaș. Mai exact trebuie să ajungem la cabana Ciucaș, unde se sărbătoresc 26 de ani de existență a CTA Ploiești.
Și cum nu putem să lipsim, facem un mic bagaj, constatăm ora înaintată de ajungere în Cheia, calculăm pe o scară numai de noi știută nivelul oboselii acumulate în timpul săptămânii și pornim la pas prin Valea Berii. Care nu are bere, doar un firicel de apă, care trece mai alene ca noi prin praful și căldura nespecifică muntelui.
Din când în când trec pe lângă noi mașini te teren, vuind pădurea și făcându-mă cumva să regret acest drum, care aduce tot mai mult și mai rapid a șosea. Liniștea specifică aici nu mai există. E un du-te vino care cumva mă întristează, dar ce știu eu?
Sus la cabană veselie mare. Undeva în surdină se aude Liviu Vasilică cu ale lui cântece care merg direct la inimă. E o căldură aparte. Cu iz de răcoare numai bună de lenevit. Andrei pleacă cu băieții pentru niște ultime retușuri la marcajele din zonă.
Când observ că suntem în total 7 inși care ne uităm la 2 care muncesc, mă teleportez într-o reclamă cu Dorel. Lipsește doar petul de bere. Așa că din lipsă de activitate fac cale întoarsă și mă tolănesc la soare.
Rar am ocazia de a sta pur și simplu, ore, fără a fi presată de plecare, fără a fi condiționată de aranjarea unui cort, pregătirea mesei și alte treburi gospodărești. Așa că profit de cele 2 ore de relativă liniște și dorm pe pajiste în fața cabanei. Cel mai bun somn 
În mijlocul unui munte, la 2 pași de civilizație, mi-am găsit un loc numai al meu, pe care îl exploatez la maxim, desculță, învelită doar cu un polar. Ce fericire!
Dar sunt trezită brusc de Despot, care e cu Cosmin, care e cu Chiț și care e cu Ionela și din urma lor apare și Andrei. Luăm masa de prânz cu roșii și lapte bătut, mai moțăim un pic și eu cu Andrei pornim la vale.
Îmi pare rău că nu am putut sta la masa festivă, cu siguranță distracția și voia bună au fost la ele acasă. La mulți ani CTA Ciucaș și cât mai multe realizări 
Vrem să ajungem în Piatra Mare cu popas de nani la Dâmbul Morii. Unde dormim în parcare 
Dar nu-i bai, noroc cu piersicile cumpărate de la Carrefour. Cele mai insipide și fără niciun sens piersici mâncare vreodată. Cred că dacă rodeam la un smoc de iarbă aveam mai multe șanse să simțim vreun gust.
Dimineața pe răcoareeee. Luăm rucsacii în spinare și pornim spre Prăpastia Urșilor. Ce-am cățărat și cât am cățărat este destul de incert. Poze nu prea avem. Adica n-avem. Dar am ”curajul” de a ”mă da mare” că am reușit să cațăr cap de coardă, preț de 2 asigurări, un traseu care mă depășește cu mult. Exercițiul e mama învățăturii. Ole!
La întoarcere am rămas șocați de câtă lume e pe poteci. Prin Prăpastie trecuseră cât am stat noi acolo maxim 5 persoane, mai jos, spre canion cred că am întâlnit vreo 100 de inși Foarte frumos că iese lumea la aer curat. Și deși era atât de aglomerat, am mai rămas plăcut surprinși de faptul că nu era deloc mizerie pe traseu. Asta m-a bucurat și mai mult.
Eh, ăsta nu a fost un weekend cu peripeții, poate doar unele de tip casnic. Important e însă că n-am stat acasă. Aaaaaaah și să nu uit, că am cățărat cap de coardă preț de 2 asigurări un traseu greu pentru mine Pam pam!
Pe curând!
2 comentarii
Chiar radeam la fotografia cu toti cei ce se uita la aia doi muncesc… si voiam sa intreb daca era nevoie de atata lume pentru a strange doua suruburi
Nu, nu era nevoie de atata lume, cum am si scris, m-am simtit ca intr-o reclama cu Dorel