Scurt pe doi, vorba aia. Într-o zi târziu în noapte pe la 3, când nu prea mai aveam ce să dau pisicii să halească și-mi mâțâia în creieri (noroc că era weekend), am zis să-i fierb un ou. Mi-am adus aminte de o mâță mult iubită care înnebunea de plăcere când îi serveam ou fiert, așa că am considerat că poate o învăț și pe asta nouă bucuria respectivă.
Și mă pun pe fiert un ou. Complicată treabă. Deși nu-s chiar novice în ale bucătăriei și-aș putea spune oricând, ca să mă laud: hai mă, că un ou știu și eu să fierb! Asta așa, ca o autoironie fină, știind în adâncul inimii mele că mă pricep la mult mai mult decât atât.
Eh.
Iau oala, iau oul și-l introduc în oală, torn niște apă, pun și niște sare ca să nu se spargă oul în procesul amintit mai sus și fug la televizor. Și-apoi la somn. N-am uitat ceva? Parcă mai trebuia să fac ceva! Oh well, nani nani puiu mamiii si-al cucoaniii BUUUM!!!
1. cutremur!!! săriți, fugiți și aruncați-vă pe geam direct în tei că stăm la 2 și nu murim așa repede!
2. explozie!!! săriți, fugiți și val vârtej pe ușă să nu murim intoxicați cu fum!
3. mascații!!! săriți, fugiți și feriți-vă de gazele lacrimogene!
Wait! Sar din pat și fug dincolo cu o moacă terifiată și-l întreb îngrozită pe Andrei: Ce s-a întâmplaaaat? Andrei era în ușa bucătăriei. Din care bucătărie se scurgea un fir de fum și-un miros de-ți venea să vomiți.
– Ți-a explodat oul.
Și cică a făcut și flamă.
2 ore am frecat la pereți, faianță, gresie și dulapuri. Al dracu ou, pe cât de mic era, pe-atât de rău s-a împrăștiat în miliarde de bucățele peste tot. Și-acum, la 2 luni distanță, mai găsesc coji și chestii maronii. Oala am distrus-o iremediabil, era aproape carbonizată.
Mda, material pentru soacre: Nici măcar un ou nu știi să fierbi! Nu, nu știu, dar uite ce picturi rupestre fac.
