Ciucas – din nou la Casuta

17-18 aprilie 2011

Trec săptămânile şi nu vine deloc ziua unei ieşiri mai “spectaculoase ” cum zice Andrei . Eh, de data asta doar m-am înfuriat cumplit pentru că nu am luat skiurile de tură. Nu se aştepta nimeni la nămeţii ăştia colosali. Ştiam că va ninge, dar nu ştiam că o să plâng după fosilele mele dragi de skiuri. Metri întregi de zăpezi. Mai ceva ca în plină iarnă…

Aşadar, târziu, după ceva ceva popasuri la prăjituri şi cafea ajungem la Cheia şi mai mai că reuşim să omorâm maşina. Nu, nu vrea nici pace să urce, lanţuri n-am, cauciucuri de iarnă n-am. Deh, iar ne-am luat ţeapă cu mult aşteptata primăvară. Aşa că dă-i şi împinge, întoarce, fă manevre imposibile de sos maşina din zăpadă şi parcat undeva decent. Ceea ce se şi întâmplă într-un târziu.

Acum, la deal spre căsuţă. Zăpada e mare iar un drum de 15 minute (de la Muntele Roşu) îl facem în vreo 45, poate chiar o oră.  Urme nu sunt, le batem noi. Sau… mai degrabă, dată fiind situaţia prezentă, ne bat ele pe noi.

Căsuţa e îngheţată şi cuminte, îmi pare mie că aştepta oaspeţi

 

Un cerşetor (cerşetoare) care i-a furat Simonei cornul cu ciocolată direct din mână

Eu mă prefac, deh, nu prea am voie să depun efort, aşa că mă prostesc şi eu alături de-o mătură

Băieţii fac sărituri pe o mică dar perfect poziţionată cornişă. Nu le iese lor nimic prea artistic, dar măcar se distrează când aterizează în copac.

La cules de lemne… din copac. Nu vă împacientaţi, s-au tăiat doar crengile uscate. Cocoţobaurul şef, Despot, asistat din umbră de Andrei

 

Vine seara aşa că punem de-o mămăligă cu brânză şi smântână. Mă rog, Andrei şi ceilalţi, eu am dormit glorios la căldurcă până la ora mesei. Puturoşenia este la puterea 20

Urmează un set de poze pentru care aş putea să spun că mi-am riscat într-un mod glorios viaţa. Totul pentru artă, pentru blog şi pentru fanii mei de peste hotare (glumesc ). Aşadar, las lumea la foc şi plec pe tarla să-mi exercit ameţitorul şi îmbătătorul meu talent fotografic. Artă nu alta. Frig ca dracu.

Iau în calcul faptul că dacă vine ursu mă mănâncă cu tot cu aparat, deşi eram la 20 de m de căsuţă. Problema ar fi urmele bătute în zăpadă, foarte adânci, prin care, evident, nu aş putea să fug. Dar nu vine domne ursu. Nu?

Cu aparatul poziţionat strategic trag cadru după cadru, când în liniştea pădurii (mă rog, şi a hohotelor de râs ale celor de la foc + ditamai lumina de la lună) se aude un zgomot. Naşpa zgomot. De trosc pleosc sunt un urs maaaaaare şi gras pe-aici. Hm… Evident, mă sperii ca de urs şi o iau la fugă prin urmele de care ziceam mai devreme. Evident mă împiedic.  Muşc puţin din zăpadă pentru că nu m-am putut sprijini, protejam arta.

Cu un tremur din toţi rărunchii în 2 timpi şi 3 mişcări sunt înapoi la foc şi povestesc terifiată o aproape întâlnire cu o namilă de urs.

Şi evident, nu era niciun urs, au venit băieţii să se uite după urme şi nimic. Cel mai probabil a cazut nişte zăpadă (multă) dintr-un brad.

Înapoi la căldurică avem totuşi cât de cât grijă să nu repetăm cele 1500 de grade de la Revelion. Totuşi, ajungem să dormim tot la matrimonial, tot la 1500 de grade. Bine, 1499 de grade, într-un disconfort total. Normal, iar s-a lăsat cu striptis şi transpiraţii abundente, glume şi hohote de râs isteric, stări de leşin şi delăsare totală, totul asezonat, din când în când, cu vânticelul dulce şi răcoros ce intră pe geamul minuscul.

A doua zi nu am mai ajutat la nicio ciorbă. Şi de lene şi din cauză că am plecat până în Cheia cu diverse treburi. Dar deh, s-au ocupat alţii şi fuse delicioasă.

 

 

Pe curând!!!