În pădure la Băneasa (vetoooo)

17-18 aprilie

Un week-end care se anunţă de petrecut în Bucureşti, se transformă în două zile foaaaarte haioase.
După numai 3 ore de somn, sunt sunată insistent de către Narko şi Mihnea ca să-mi mişc fundul mai repede pe bicicletă în Piaţa Unirii.

Buimacă şi pe trei sferturi adormită, sui pe bicicletă şi pedalez haotic prin Bucureşti. Nici nu ştiu unde mă îndrept şi de ce. Năuceala de noaptea trecută, sau mai bine spus Cuba Libreeeee împreună cu cele foarte puţine ore de somn au făcut din mine o maşinuţă teleghidată.

Cică e nuş ce manifestaţie şi mergem să fluierăm cu toţii impotriva poluării din Bucureşti. Bun aşa.
Şi iată cum mergem noi pe bicle, pe contrasens, ca sa aibă şi poliţistul de lucru pe ziua de azi. Şi fluierăăăăăăm. Ce tare e să faci gălăgie te eliberează aşa de stres.

Şi ajungem în Tineretului unde, printre diverse alte activităţi care mai de care, este una care, deşi iniţial nu mă atrage, particip la ea cu bucurie. Din păcate nu mai ştiu cum se numeşte. Că nu am plantat copacii, ci i-am sădit pe unii plantaţi anul trecut, am făcut o groapă în jurul lor şi am turnat apă. Eheeeee, aşa mi-am adus eu aminte de copilărie, când ne scotea administratorul blocului la venirea primăverii în grădină, ne punea în braţe sapă, casma, greblă (pe care ne băteam ca disperaţii pentru că erau prea puţine) şi ne apucam să săpăm grădina. Evident, la sfârşit primeam cu toţii îngheţată. De căpşuni cu banane de la tonomatul de pe Vâlcea.
Acum n-am primit nimic, a fost doar fun să fac asta după atâţia ani.

 

După ce ne terminăm treaba, plec cu Mihnea către Băneasa. Deja mă doare fundu. O iarnă întreagă fără tăbăcit pe bicicletă îşi spune cuvântul într-un mod dureros.
Iar Bucureştiul este de vis (nu), mai ales într-o zi de sâmbătă când tot poporul iese la plimbare şi n-ai loc nici pe stradă, nici pe trotoar, nici prin parc, nici nici nici. Cu greu facem slalom prin mulţime şi ajungem la baneasa Shopping nuş ce. Unde punem de-o masă copioasă cu mâncare chinezească. Iamiiiiiiiiiii. Mi-era cam dor şi poftă de preparatele astea, deşi puţin mai târziu ne aşteaptă micii, gratarul şi nişte alte chestii delicioase asezonate cu castraveciori muraţi. Hai ca deja mi se face foame numai amintindu-mi.

Ajunşi în pădure la Baneasa (vetooooooooooooooo) punem cortul şi evident că plecăm la plimbare. Moamă şi cât bolovăniş, crengi, buşteni pe poteci, liane, copaci luaţi în braţe, frunze în care îţi rătăceşti bicicleta şi-un milion de drumuri în toate direcţiile. Am ajuns chiar şi la polihgonul de tragere. Din fericire acum nu se trăgea aşa că am spionat un pic locul. Arata fain.

Seara, canastă, foc, chitară, leul de la zoo care rage de se-aude până aici. Okok, eram cam la vreun km jumate de cuşti, însăăăăăăă, mama lui de leu, ştiam eu că răgetul lui se-aude de la foarte mare distanţă. Şi totuşi… Prea plăcut nu e să îl auzi în liniştea nopţii, într-o pădure. Eu sunt obişnuită să mă uit şi să ascult ursu, nicidecum leul.

Punctul culminant al serii a fost apariţia jandarmilor. Cred şi eu, după ce vreo 15 oameni au urlat: în pădureaaaaaaaaaaaaaaa de la strungăăăăăăăăăăăăă măăăăăăăăăăăi. Eh, că domne stingeţi focul, faceţi linişte că de nuuuu, amenzi. Ata ete. Să mai ascultăm şi pădurea. Şi norul de cenuşă care exact acum trece pe deasupra noastră. Hihi.
Somnul vine odată cu trilurile păsărilor şi nişte adieri ale vântului.
Iar a doua zi, pedalat înapoi spre casă.

Rar, dar extrem de rar week-end-urile petrecute în Bucureşti sunt atât de plăcute. Mulţam!