Molarul de minte şi hipopotamul

Mi-a venit mintea la cap acum ceva ani. Şi-a venit cam toata deodată. Toată patru. Fără dureri (se pare că am mintea scurtă), fără pic de chin, pur şi simplu, aşa.. pe nesimţite, a apărut în viaţa mea.
Anii au trecut şi eu am început s-o folosesc. Aşa cum m-am priceput mai bine, sau mai prost, după caz şi situaţie. Am avut trai bun împreună, ne-am ciondănit din când în când, dar per total mi-a devenit un aliat de nădejde împotriva gândurilor dubioase şi isterice care mă cuprindeau uneori. Am comunicat bine alături de vocile de vineri seara şi m-a ajutat să iau tot felul de decizii care mi-au dus viaţa de colo colo.
Buuuuuun.
Până acu vreo lună când …
am ajuns acasă cu o mare durere în molarul de minte dreapta sus. eh, până mi-am dat eu seama că-i ăla de minte am avut vreo 2-3 intervenţii la stomatolog în care mi-au fost trataţi alţi dinţi de împrejur, cu menţiunea: nu ştiu ce naiba te doare acolo, că nu mai ai absolut nimic.
Ei bine m-am cercetat de una singură avec le deşt, deoarece cele 4 ketonale luate într-o singură zi nu mai aveau niciun farmec şi nicio bucurie. Şi-am descoperit a mea măsea de minte găurită într-un mare fel pe dedesubt, undeva la mama dracu-n gura mea. Bun, deci asta mă chinuie pe mine de 2 săptămâni. Şi pentru că durerea era absolut insuportabilă (după alte 2 săptămâni aveam să aflu ce înseamnă de fapt INSUPORTABIL) şi mă tăvăleam pe jos prin casă, am dat un telefon, am aterizat într-un cabinet stomatologic, şi un sfert din mintea mea a fost scoasă afară cu cleştele. Am mârâit un pic, dar a fost bine. Atât de bine încât după 2 ore eram deja la party. Buuuun.
Timpul trece, mănânc o parte din fire şi hop!!! la numa 2 săptămâni observ că un ganglion ce mi se tot inflama la gât a reapărut, dureros şi enervant. Eheeee, hai la dentist de data asta să expunem problema, că eu cred că e alt sfert de minte, unul din stânga jos, care nu e ieşit de tot şi aparent pare normal. Pare.
Dentist. Programare.
Mă aflu iar pe scaunul de tortură (aş putea spune tortură la un nivel acceptabil, în ultimul timp). Facem anestezia, tăiem din gingie (bleah, ştiu, nu e cel mai plăcut lucru de citit/povestit/aflat). Aham, trebuie scoasă şi mintea asta, că e inflamată pe dedesubt. Bun. Scoatem. Că data trecută nu a fost prea rău.
Şi-acum .. partea cu adevărat interesantă.
Dra asistentă cu 2 chestii băgate la mine-n gură ca să stau cu ea deschisă. Dra stomatolog cu o mînă-n maxilarul meu mă ţinea să nu mă zvârcolesc prea tare şi să se rupă naibii ceva acolo, dna stomatolog cu vreo 2-3 instrumente trăgea de măseaua în cauză. Ea trăgea, eu şiroiam pe obraji de plâns, ea trăgea, eu deja ridicasem picioarele-n sus de durere “hai da nu te urca pe mine acum”, ea trăgea, eu deja urlam de durere “închide geamul ăla”. Ca-n filme. Asta în condiţiile în care aveam 5 injecţii cu anestezie, una fix în. Degeaba. Aveam impresia că vrea să scoată un hipopotam de la mine din gură, cu tot cu urechi şi copite (habar nu am dacă hopopotamul are copite dar ăsta sigur avea!!!), că-mi crapă maxilarul şi-mi iese timpanul pe ochi, că mi se rupe capu-n zece capete mai mici care or să fie la rândul lor strivite de acelaşi hipopotam. Apocaliptic de-a dreptul, şi la fel de dureros. Şi-a ieşit. Şi mi-au dat cu apă pe faţă. Tâmpla trosneşte încă, bubuiala există şi parcă e din ce în ce mai puternică.
Mda.
Asta fuse. Minte mai am una de scos. Tupeu … undeva la nivelul Gropii Marianelor. Chiar mai jos.
Sincer, cred că ar trebui să se inventeze un cuvânt special pentru durerea resimţită la scoaterea molarilor de minte, mai ales aia de jos, mai ales aia cu radacini încârligate. Eu nu am şi Doamne ajută să nu am vreodată termen de comparaţie.