Animal X

Din categoria ”cu toții am fost penibili”.
M-am gândit îndelung dacă să arunc în lume această informație. Oare lumea mă va mai lua în serios? Oare prietenii mă voi mai chema la bere? Oare liniștea mea va fii distrusă? Oare se va râde? Rău? Mult? De tot?
Eh, am avut cu toții momente, ăsta este unul dintre ale mele.
Eram.. clasa a VIII-a. Parcă. Refuz să cred că eram mai mare pentru că ar fii chiar dubios. Țin să precizez (în apărarea mea) că am crescut ascultând Queen, Abba, Beatles, Scorpion și așa mai departe (și îmi plăceau!!!)
Dar se pare că undeva în creierul meu, la vârsta la care neuronii o iau razna, s-a produs un scurtcuit. Norocul meu că m-am trezit la timp, iar nebunia nu a durat prea mult, suficient însă ca să mă aleg cu niște luni de zile în care ”mi-am depășit” condiția și am acumulat experiențe total ”deosebite”.
M-am îndrăgostit. De cine? De Șerban. Care Șerban? Hienă. Care Hienă? De la .. Animal X.
Mda, mintea mea de .. copil prost, a făcut o pasiune pentru o ”vedetă” a muzicii autohtone. Pasiune puțin spus, că îmi plăcea și ”muzica” acestei așa zise trupe. Îmi face rău fizic numai gândul că am putut fii atât de ”lovită”.
Nu știu cum s-a întâmplat și cum am ajuns acolo, ce-i sigur e că împreună cu o prietenă (nu dau nume că nu vreau să o dau și pe ea de gol) ne-am întrecut în a scrie sute de poezii dragilor noștri cântăreți (ea îl iubea pe altul, și anume Alex alias Șopârlă). Mai exact eu am scris vreo 112. Doamne ce siropeli mai debitam. Și le mai și trimiteam, iar ei chiar le citeau (dovadă că într-o emisiune televizată mi-a menționat și numele… uaaaaaaaaaaau!!!). Săracii băieți, cred că se amuzau copios când primeau rândurile mele.
Și asta nu era tot. Ne-am dus pe la concertele ”trupei noastre preferate”, pictându-ne pe față diverse desene. Ne-am dus și până la Azuga după ei și am înghețat penibile pe un gard în fața restaurantului unde ei stăteau la căldură (precizez că era iarnă și vreo -15 grade afară) , vreo 3 ore, până li s-a făcut milă de noi și ne-au chemat înauntru, dar nu la un ceai ci la un autograf (câtă onoare….
La tot felul de zile speciale ne duceam și ne prezentam fidele la emisiunile la care apăreau ei, filam cu ochi de vultur toate puștoaicele care ne-ar fii putut lua locul de ”cele mai fane”, chiar ne-am înscris vreo lună de zile în fan-clubul Animal X, și evident, uram până la moarte trupa Simplu care făcea de asemenea brakdance, mult mai ”prost” însă, din punctul nostru de vedere.
Și brusc.. ne-am trezit. Nici nu aveam cum să rămânem blocate prea mult în starea aia. Că doar suntem ființe inteligente (știu asta), deși acest articol e total în contradicție cu asta.
Însă știu că la un moment dat, cu toții am fost penibili, unii mai rau, alții mai puțin, unii au rămas acolo.