9-10 iulie 2011
(click pe poze pentru a le vedea mari sub formă de galerie)
Anul acesta am lăsat peripeţiile de-o parte, însă am păstrat o tradiţie care deja se întinde pe câţiva ani la rând:
2009: aici
2010: aici
Nu puteam să ratez nici anul acesta ocazia de a ajunge la Ara odată cu marea gaşcă de nebuni, aşa că deşi vremea la munte pentru weekend se anunţă fără niciun nor pe cer, îmi respect promisiunea şi mă îmbarc către Giurgiu, cu nerăbdare şi bucurie.
Vineri, pe la ora 8 seara reuşim şi noi să ieşim din Bucureşti: eu, Andrei, Alina şi Butu. Ne împotmolim frumos şi prăfos undeva pe la Jilava, pentru că se lucrează la drum. Coada de maşini e kilometrică, deşi indicatoarele ne dau de ştire că doar vreo 400 de m sunt cu problemă. Nici gând. Stăm şi fierbem vreo jumătate de oră şi adăugăm un strat de praf peste cel deja existent. Noroc că de acolo a mers totul brici, am văzut un froms apus decâmpie peste lanuri de grâu și floarea soarelui şi am avut parte şi de un fenomen foarte foarte interesant.
Undeva pe lânga Dada, din cauza treierătorilor (cred că aşa le spune, nenii ăia cu un fel de tractoare mai mari şi mai late care merg pe câmp prin grâu) un mare nor de praf şi polen stă frumos la nivelul văii, foarte aproape de pâmănt, din cauza presiunii scăzute. Aşa că noi venind de undeva de sus, am rămas uimiţi de “ceaţa” (în primă fază nu ştiam ce e) care stă cuminte de-a latul şoselei.
Ne oprim în Giurgiu să luăm câte ceva de-ale gurii şi ne plimbăm de la un magazin la altul, de la un bancomat la altul şi apoi, ducând prima bătălie cu ţânţărimea, greşim iarăăăăăăăăăşi drumul spre Ara, ne învârtim prin Vamă ca nişte curci bete, intrăm pe interzis, de două ori!! şi într-un final nimerim drumul spre tabără.
Ajungem târziu, pe la 10 jumătate, când focul e deja făcut şi roiurile de țânțari s-au dat cât de cât dispărute.
Stăm la o bere şi ceva poveşti, mâncăm o suuuuuuper ciorbă făcută de Cătă şi o super … hmmm…. tocăniţă de peşte? (habar nu am ce era, dar era delicioasă ) şi apoi nani
Ora 8 ne dă afară din cort cât ai zice Ara. De fapt nu ora, ci vipia asta de Sahara, care astăzi e taaaaaaaare matinală. Bineînţeles că nu am stat pra mult pe gânduri, am luat la purtător costumele de baie, apă şi izoprene şi haida copii, să vă arăt împrejurimile.
Plecăm aşadar pe poteca dintre liane, pe malul canalului şi ne oprim din dud în dud. Un deliciu, plus că, ce? numai afinele te pot murdări? Nici vorbă. Am mâncat cu nesaţ şi ne-am afundat apoi în pădure.
Din păcate, spre deosebire de anii trecuţi, de data asta am ajuns cam târziu, când e căldura mai mare, aşa că poiana cu irişi, poaiana cu mentă, macii şi libelulele s-au cam ascuns. Dar nu-i nimic, verde e cât cuprinde, în pădure căldura e suportabilă şi ne îndreptăm agale către o plajă pe care mi-a arătat-o mie Cătă în urmă cu doi ani.
Aşa că să înceapă distracţia. Muncim cu drag şi spor şi ne bălăcim în apa nu prea rece până mai mai că mai avem un pic şi cădem laţi. Soarele arde şi noi stăm în jacuzzi-ul făcut chiar de noi, la malul Arei. Hehe, ce ţi-ai putea dori mai mult într-o zi de vară toridă? Hmmm, poate ceva rece de băut.
După joaca în nisip ca la grădiniță, loviţi în moalele capului de căldură, ne pornim către tabără şi apoi către Giurgiu, să luăm una alta de mâncare şi mai ales una alta de băut. Căci nu avem de niciunele. Nu mică ne-a fost mirarea când am văzut pe bordul maşinii temperatura: 47 de grade Bine bine, nu erau chiar atâtea, dar se simţeau ca şi când te-ar băga careva într-un cazan cu apă fiartă şi apoi, prin habar nu am ce mijloace, ţi-ar da şi foc.
Ne întoarcem în tabără unde lumea ori e pusă pe gătit, ori e pusă pe zăcut, ori e pusă pe bălăcit. Varianta cea mai bună e cea cu bălăcitul, aşa că după cele câteva n sărituri ale lui Andrei de pe ponton (eu nu m-am băgat, ştiu eu să mă ţin la suprafaţă dar a auzit prea multe poveşti cu apele curgătoare ) ne ducem la mal unde stăm întinşi în nămol şi apă ca hopopotamii, cam tot restul zilei.
Când focul se mai domolește un pic, ne transportăm transpirați și lipicioși la tiroliana abia întinsă. Ne jucăm puțin pe-acolo, însă setea nu ne dă pace. Tot ce mai există în stare lichidă este cald ca ciorba și nu poate fi deloc folosit sub formă de băutură răcoritoare, așa că plec cu Andrei la benzinărie, unde bem cola după fanta după sprite și-apoi și niște apă. Ne întoarcem în tabără cu apă pentru sinistrați
Seara se lasă cu un aer apăsător și o căldură lipicioasă. Lumea gătește, se cântă la chitară și ne pregătim sufletește pentru momentele ce vor veni. Adică atacul nemilos al tânțărimii nemiloase.Vin în valuri și calcă totul în picioare, sau mai bine sub sub trompe.
Temperatura este cu putin sub 30 de grade și vrem să ne bucurăm de ea numai că nu putem. Punem strat după strat de haine și stăm în fumul înecăcios de la foc. Însă nimic nu funcționează, creme împotriva țânțarilor, fum, buchete de mentă cu care ne frecăm pe față și apoi le aruncăm în foc, unii încearcă inclusiv cu lămâie dar totul este sortit eșecului. Roiurile atacă nemilos și vorbe de dulce se aud din toate direcțiile. Noroc că nebunia nu durează prea mult, vreo 2 ore numai. Ore care au durat o parcă o veșnicie și pișcăturile bestiilor ne aduc aminte de asta vreo 2 zile.
Dimineața ne întâmpină cu o căldură cel puțin insuportabilă. Și de la ora 8. Cum ieși din cort la soare, ai impresia că te lovește unu cu un ciocan fix între ochi și apoi stoarce pe tine lavă firbinte. Și evident, apoi te pune la copt într-un cuptor, alături de alte prăjituri aburinde.
Avem printre noi astăzi și o capră nebună, care aproape că intră în mașină după ceva de mâncare.
Ziua decurge leneș și abia ne târâm prin mingia de foc din jurul nostru. Singurul lucru care ne mai animă este apa, așa că ne bălăcim și stăm la soare doar cât să se usuce apa de pe noi și asta dureaza maxim 2 minute.
Ne plimbăm de la umbrar la apă cu viteza unei râme coapte și evident nu mai facem nicio ecologizare. Este atât de cald, încât orice efort care presupune mai mult decât dus sticla cu apă la gură sau săritura în Ara, se poate lăsa cu un leșin pe durată nelimitată.
Astfel că nu mai rezistăm prea mult sub soare și destul de devreme plecăm spre bucurești, neecologizați dar perpeliți bine de tot
Sper ca anul viitor să facem treaba asta mai prin iunie, când căldura nu este ca un foc în care te arunci involuntar, apa este rece și macii sunt înfloriți.
Pe curând!
2 comentarii
Tot frumoasa…Dunarea. Tu esti ceva mai roscata, parca.
Daaaa, a fost tare frumos (desi mult prea cald). Ma asteptam sa fiti si voi pe-acolo
Eu sunt rosie ca focu sa-mi surada norocu 