Am ajuns în sfârșit și pe Valea Bucșoiului. O altă vale din dragii noștri Bucegi, plină de mister și de povestioare care mai de care.…
La pas
-
O altă percepţie a tuturor lucrurilor ce trec prin mine sau pe lângă mine, într-o confruntare acerbă a gândurilor şi ideilor. M-am oprit din zbuciumul…
-
A trecut aproape un an. Deja prea mult, deja mi se făcuse tare dor şi abia aşteptam să scot bicicleta mea roşie pe poteci de…
-
Cum nu fusesem niciodată pe Dunăre am acceptat bucuroasă invitaţia de a merge la ecologizarea de pe Ara , organizată de clubul Mont-Delt-Mar în week-end-ul…
-
CPNT (Clubul pentru protecția naturii și turism Brașov) organizează în perioada 16 – 19 iulie 2009 Marathon 7500, o competiție care presupune parcurgerea unui traseu…
-
Un munte nou, un traseu montan nou, la numai 2 săptămâni. De data asta munţii Parâng ne așteaptă să îi descoperim misterele. Plec cu Marius,…
-
Încă un vis împlinit, la distanță de numai o săptămână după ce am vizitat minunăția de munte numită Retezat, am plecat împreună cu doi prieteni…
-
A fost brusc, ne-am hotărât azi unde mergem, maine am plecat. Adică vineri seara, cu trenul de 23.45, direcția Lupeni. Bucureștiul e călduros, iar trenul…
-
Norii sunt mase de vapori de apă din atmosferă. Ei fac parte din circuitul apei în natură. Vaporii de apă, evaporați din mări și oceane,…
-
Retrospectivă. Vama Veche nu bun. 2 Mai aproape neschimbat. Marea tot rece. Oamenii tot beți. Liniștea pe care ți-o faci tu, aproape aceeași. Așadar,…
-
Şi-a venit şi aprilie, în sfârşit cu flori, cu verde, cu soare şi ceva mai multe grade în termometrele amorţite de peste iarnă.
Sărbătoresc explozia de lumină şi culoare cu o ieşire în Ceahlău. Dar numai asta, împreună cu 32 de oameni, sărbătorim 1 an de Anotimpul 5 (deşi eu îi ştiu de numa 4 luni).

