2 aprilie 2011
”Muntele este înaltul și adâncul și adaosul de oboseală proaspată. Muntele este așadar această priveliște în care intru tot mai adânc și care la rândul ei intră și ea în mine.” L. Blaga
Din lipsă încep zi de zi să construiesc vise. Unul după altul, ele se prind firav de mâini și încep să-mi coloreze cerul. Și mă uit la ele, în plin dans, cum chicotesc timid făcându-mi cu ochiul. Apoi prind unul și încep șlefuirea. Cu flori, poate de colț, cu norii negri din furtuni de vară, cu fulgi de nea pe nasul cald, cu frunze veștejite în covor, cu scorburi înalte și brazi grei, cu vânt din primăverile trecute și cuci și mierle și miros de stâncă fină și ghiocei și viorele și iarbă uscată și drum bătut și nebătut și cer. Mult cer.
