A fost o ieșire scurtă dar frumoasă, în care am reușit, spre surprinderea mea, să mă cațăr cap de coardă pe o mulțime dintre traseele de acolo. Mai cu nerv, mai cu teamă, a trecut peste panica ce mă caracterizează când trebuie să fac lucruri ce-mi pun în pericol oarecum siguranța. Și totuși, parcă nu a fpst chiar așa de rău. Ba din contră. A fost chiar bine, ne-am cățărat până ne-am obosit bine de tot, am dormit la cort printre zgomotele cele puțin ciudate de pe amrginea râului și-am plecat acasă cu o reală satisfacție. Așa da ture!
Cateva poze mai jos. Despre ieșirea asta nu sunt tare multe de zis, o să las pozele să vorbească, pentru că eu nu pot vorbi la nesfârșit despre ce simt atunci când mă cațăr. Mi-e teamă că am ajuns să mă repet și nu îmi place asta. Când voi reuși să fac ceva cu adevărat deosebit, o sa revin cu trăirile pe care le voi simți atunci, deocamdată, cam astea sunt. Și sunt frumoase și ale mele.
.
