6 noiembrie 2010
După atâtea aşteptări şi-o toamnă cum numai în visele cele mai urâte ale celor care merg pe munte poate exista, plus o vară în care am alergat bezmetici pe creste căutând adăpost şi loc ferit de tunetele şi dezlănţuirea înfricoşătoare a naturii, iată că la început de noiembrie avem parte de o îmblânzire total neaşteptată a timpului, care în tot acest an a fost cu adevărat probabil. Probabil ploaie, probabil nori, probabil furtună, probabil grindină, probabil viituri, probabil descărcări electrice, probabil caniculă şi un număr “n” cu siguranţă neidentificat vreodată şi extrem de greu de calculat, de muşte.
Mă simt acum ca-ntr-un veritabil septembrie. N-ai crede că acum o lună înfruntam un mare viscol în Munţii Ciucaş.
Propunem tură de o zi la Coştila. Tură de cocoţobăureală. Ca de obicei planurile nu vor sub nicio formă să ne asculte. Dar nici noi nu suntem mai prejos cu sabotarea lor.
Aşa că plecăm târziu, pentru că somnul dulce ne îmbie la personalul de ora 6.
Suntem 3, eu şi Andrei care avem în plan Fisura Răsucită, plus Despot care are de gând să meargă pe o vale, care vale, ce vale nici el nu prea ştie, drept urmare nu se mai duce pe nicio vale şi stă cu noi pe la Coştila.
Şi cum trenul iată, Doamne, am trăit s-o văd şi pe asta, nu a avut întârziere, pe la 9 şi ceva dimineaţa debarcăm voioşi în Buşteni. Stăm de o cafea, stăm de ceva cumpărături, ca după ce că ne-am trezit târziu, n-avem la noi de niciunele. Aşa că de-abia pe la ora 11 începem urcuşul prin pădure, spre refugiul Coştila.
Şi mergem aşa, ca la plimbare. Şi ne bucurăm de ziua caldă, covorul de frunze şi marele perete de stâncă ce domină scăldat în soare, valea Prahovei.
Cred că în jur de ora 13, 13 şi ceva suntem gata mâncaţi şi echipaţi pentru o nouă aventură.
Alături de noi, o altă echipă se pregăteşte să intre în Fisura Însorită.
Traseul nostru are grad 4B, cu 6 lungimi de coardă şi ceva pasaje cică de artificial. Pentru mine este ceva complet nou. Momentan nu îmi fac probleme. Deh, urc secund şi pe deasupra traseul este spituit. Şi da, avem şi o super mega extra faină scăriţă confecţionată manual .
Buuuun, stau şi îl filez pe Andrei care nu prea pare să fie astăzi într-o formă prea bună. Chiar el spune asta şi pe deasupra se mai şi vede. O leacă nervos, o leacă şi ceva crispat. Asta văd eu de aici. Într-un final îndelungat şi depărtat, ajunge în regrupare (regruparea nouă, teoretic pot fi de fapt 2 lungimi de coardă până unde a mers Andrei, dacă luăm în considerare regrupările vechi).
Şi iaca plec şi eu. Nu bun. M-am obişnuit cu dragul calcar cu prize mari şi generoase, numai bune de apucat şi sprijinit pe ele. Ei bine, la conglomerat se cam schimbă datele problemei. Prizele sunt mult mai mici şi echilibrul pare că îmi cam joacă feste. Nu vreau să caaaaaaad, Ce dacă sunt secund
Fac echilibristică pe stânca uşor surplombată şi ajung şi la pasul greuţ din prima lungime. Înălţimea nu mă ajută absolut deloc.
Iată am ajuns şi la scăriţă. Fericireeeeeeeee. Şi nu prea Stau cu un picior pe ea, cu un picior pe stâncă în dreapta, aplecată cumva pe spate şi chinuie-te nene acum să scoţi bucla din spit. În care spit e şi scăriţa, care scăriţă este peste buclă, care sunt trase toate în jos şi blocate frumos de greutatea mea. Nah distracţie acum. Sincer nu mai ştiu exact cum am ieşit de acolo, cert e că a fost ceva de genul mama împinge şi eu trag, un heirup organizat şi finalizat într-un mod cam sf pentru mine la ora actuală, prinzând naiba ştie cum o priză pentru mâna dreaptă.
Şi ajung în regrupare. Cam praf
Mă dor şi mâini şi toate şi realizez că mă depăşeşte cu mult traseul. Adică da, am ajuns până aici fără niciun incident, fără să fie nevoie de vreun sistem de scripeţi ca să fiu trasă mai departe, însă am ajuns epuizată. Pentru mine, fizic, a fost o solicitare prea mare. Facem calcule şi realizăm că mai avem vreo 2 ore şi ceva de lumină. Andrei zice că de terminat traseul îl terminăm şi că m-aş descurca şi mai departe. Deşi când mă uit în sus şi văd ce urmează simt aşaaaa, un gol în stomac Însă ne va prinde noaptea pe coborâre, ceea ce nu ar fi foarte plăcut, pentru că trebuie să cauţi pitoanele de rapel, trebuie să te orientezi (şi eu la capitolul orientare cumulat cu oboseală nu stau deloc bine).
Aşa că vom coborî.
Noroc cu regruparea intermediară. Mâncăm nişte napolitane şi pregătim rapelul. Pleacă Andrei primul, după ceva timp îl aud că-mi dă şi mie semnalul şi strigă ceva de genul: ăsta da rapel.
Hmm. Ce-i drept, ultima bucată urcată de noi fusese o oareşcare surplombă. Mă pregătesc şi-i dau la vale. Eheheeeei. Şi acum iată altă distracţie, după numai vreo 4 metri mă trezesc frumos în aer atârnând aşa… cum spune cântecul, ca un salam nu ajung la nimic, nu pot să mă prind de nimic şi observ că încep să mă şi rotesc. Asta-i bună!! Andrei râde de mine. “Trebuia să faci balans”. Păi o fi trebuit mah nene dar nu am facut, aşa că stau ca duda suspendată. Trage-mă şi pe mineeeeeeeeeee. Andrei nu şi nu. “Dacă coborai tu prima?”. “Păi nu coboram ” După câteva încercări eşuate de a ajunge la stâncă, i se face şi lui Andrei milă de mine şi mă trage în regrupare.
Mai urmează un rapel simpatic şi suntem jos.
Urcă şi Despot până în prima regrupare, că doar a stat degeaba cât ne-am distrat noi prin micile mici rasuceli şi curând ne îndreptăm spre refugiu.
Unde mai mâncăm ceva, primim de la o fată simaptică nişte ceai şi la lăsarea întunericului coborâm spre Buşteni.
Eh, primul meu semi cocoţ la Coştila. Fisura răsucită se va transforma într-o obsesie. 3 nopţi la rând m-am visat urcând-o la liber Abia aştept (de fapt.. încă nu… ) să vină vara.
Până atunci, hai odată cu zăpada. Vreau la skiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!!!
9 comentarii
Intr-adevar e o toamna superba si cred ca o mai tine putin
Stiu cum e sa mergi la primele cocotzuri, sunt ceva mai solicitante decat traseele alpine, dar fiecare experienta se contorizeaza si conteaza chiar daca nu intotdeauna suntem “in mood” ca sa zic asa.
Cat despre vise, o vreme am avut si eu unele dupa ce am vazut un film… cred ca sunt si ele o etapa fireasca
@Claudia: Din pacate nu cred ca mai tine toamna asta Totusi, e trecut de jumatatea lui noiembrie si se pare ca timpul probabil isi reintra in drepturi. Nu prea am fost in forma pe Rasucita asta si se simte ca am cocotat mai mult pe calcar, dar e si asta un inceput Ture frumoase iti doresc.
Intr-adevar trecerea de la calcar la conglomerat nu e foarte placuta. Chiar si de la calcar la calcar lustruit se simte diferenta
ture frumoase si tie mai departe, le urmaresc cu interes
Si eu am avut o problema cand am trecut de la calcar la conglomeratul din Costila. Am constatat insa ca pe ploaie calcarul este mai aderent si poti folosi prizele mult mai bine.
Eu am fost anul trecut pe costila- galbinele, pe ploaie torentiala si am fost surprins de cat de bine am putut sa stau pe prize, cu toate ca aveam apa si in bocanci .
Apropos de asta, iti recomand costila- galbinele. este un traseu f fain pentru a merge cap de coarda in costila. Are grad 3 B, vreo 8 lc, f bine asigurat( cu multe ancore chimice) iar privelistile sunt de vis.
Poate merg si eu cu voi la catarat. Daca vreti sa ma luati, bineinteles
@you can call me Andrei: Dap, stiam de conglomerat cum ca daca e ud ai oricum aderenta pe el. La cate vai am strabatut Costila-galbinele e in plan, la fel ca si o gramada de alte trasee. Nu stiu insa daca mai apucam sa facem ceva anul asta Daca nu, la anu
Daca ai coechipier, cu mare placere, poti veni oricand
ok, danke! Am schimbat moaca blogului meu, adica am mai cosmetizat-o un pic. Am mai adaugat una- alta asa ca te invit sa intri acolo si sa iti spui parerea .
Daca poti sa lasi un comentariu, ar fi nemaipomenit!
Succesuri!
las ca-l termini tu la anu
2 comentarii la poza din regrupare daca imi permiti si anume
-a se evita folosirea mai multor carabine (lant de carabine) in regrupare pt ca apar incarcari multiaxiale si nu mai au rezistenta la rupere de 22 kn
-intotdeauna se sta sub punctul de regrupare si nu in laterala sau deasupra lui
in rest felicitari si numai de bine
@mugur: o sa-ti raspunda Andrei de ce a facut asa acolo. Ideea e ca de acolo ma fila pe mine, nu era regruparea in sine, ca doar nu am regrupat intr-un singur punct Dar o sa explice el.
Cat despre statul in lateral, nu eram mai mult de juma de metru de regrupare si platforma era mare, asa ca nu zburam de-acolo In niciun caz nu as fi stat deasupra.
Ture frumoase!
@mugur: lantul de carabiniere l am folosit dintr un singur motiv si anume miscarea in libertate deplina a carabei din reverso cand filam secundul, regruparea tragea in asa fel incat carabiniera risca sa loveascarau in perete cand filam, lantul ala nu mai tine 22kn dar niciodata un secund nu va putea genera o cadere de 5kn. Despre regruparea in lateral,, acolo era platforma de nani, sa vrea sa pice secundul si nu putea ca nu l lasa lungimea asigurarii. Singura abatere grava pe care am facut o a fost faptul ca am pus scarita peste bucla de asiurare fapt ce duce la diferite artificii si poziti ale secundului pt a recupera scarita in caz ca nu poate trece pasul la rot.
Numa bine tuturor!