Un week am fost pe la mare așa că nu am avut ce să povestesc, poate doar un super răsărit, niște prieteni vechi cu care m-am întâlnit ș cam atât. Dar iată că pentru următorul se anunța vreme bună. Așadar vreau să mă cocooooț, cred că se va transforma în noua mea obsesie
Plan după plan, niciunul nu se lega. Până la urmă am hotărât că cel mai ok e în Ciucaș. Dacă e vreme bună, mergem să ne cocoțăm pe Turnul lui Goliat, am auzit că e super frumos. Dacă nu e vreme bună ne dăm la manșă la colț.
Zis și făcut, sau nu.
Drumul a fost la fel ca întotdeauna, plin de peripeții, cu enșpe mii de microbuze schimbate pe o căldură absolut infernală, alte mașini pe post de ocazie specială. Și iată că ne prinde ora 8 seara în Cheia. Cu o altă mașină ce ne va purta pe serpentine până la Muntele Roșu.
E răcoare, e bine dar eu pic de somn. Iarăși ajungem la 12 noaptea sus. Eu, Flori, Andrei și încă cineva pe care nu am reținut cum îl cheamă dar care ne-a fost șofer
Planuri mari. Cică mâine dimineață ne trezim la 5, plecăm la 6, ca să avem timp, să nu vină rățâfoiala de nori de după amiază, ma ales că până la traseu avem de mers vreo 2 ore.
Zis și făcut. Sau nu.
Că ne-am trezit pe la 9 și ne-am urnit pe la 10 și ceva. Ne-au întâmpinat voit-forțat ciobani cu caprele, am luat micul dejun și ne-am echipat.
Făceam noi calcule despre ora la care o să ajungem când realizăm că suntem urmăriți din toate părțile de nori.
La cabana Ciucaș facem un popas ma lung, în iarbă, ne ascundem de vânt și cercetăm vremea. Care momentan nu se anunță deloc promițătoare. Pare că o să plouă în orice moment.
Coboară un tip de pe vârful Ciucaș și îl întrebăm lipsiți de speranță, cum e pe sus. Cică ceață, nu se vede nimic în nicio direcție. Încercăm să luăm o decizie, ne întoarcem, nu ne întoarcem, poate o să ne pară rău… Așa că până la urmă mergem mai departe, învăluiți de nori.
Destul de rapid apare și Turnul lui Goliat impunător. Uuuuu, se ridică și norii și iată că se prevestește o zi frumoasă. Suntem fericiți că nu ne-am întors și cu capul în pământ ne întreptăm rapid către traseul de urmat azi.
Și nu observăm minunea decât când ajungem la baza lui. Și-anume, pe toată stânca se scurge apă ) Frumooos, pic pic pic pic, se prelinge pe perete și prin fisuri. Buuuuun așa. Ce facem acum? Păi hai la colț, acolo o fi uscată, ne dăm un pic la manșă.
Dar afinele sunt prea multe, îngreunează muntele ăsta aici sus, așa că trebuie să le mâncăm, neapărat. Nu putem pleca altfel. Așa că ne albăstrim bine și nu ne putem abține de la încă una și încă una și încă una. Hai mai mănânc un pumn de afine și coborâm. Moaaaaaaaamă ce mari sunt astea de aici, hai încă una, două, trei, cincizeci. Mmmmm, ce bune sunt.
Și totuș, hai mă la valeeeeeeeee, vreau să mă cocoț.
Cu greu îl scot pe Andrei dintre afine și începem coborârea pe Valea Țigăilor.
O vale aparte, cu totul altfel decât văile de abrupt din Bucegi. Muuuuultă, extrem de multă vegetație, nici urmă de om (de animale da), urzici cât cuprinde. O sălbăticie cum rar am întâlnit, mai ales atât de aproape de civilizație. Aici trebuia să vină Bear Grylls , deși și în Apuseni a avut ce vedea.
Evident, în toată sălbăticiunea asta eram aproape convinși că după fiecare colț pândește vreun urs fioros, așa că strigările de genul: ”fiare vechi cumpăăăăărăm” (știm, sună urât) și ”pepeni hai la pepeni” au fost la ordinea zilei.
– Geaaaa-meeee
– Dar de ce zic aia mă geame și nu geamuri?
– Pai ia strigă tu geamuri
– Geaaaa-muuuuri. Corect, nu merge. Geaaaa-meeee
– Și dacă apare ursu că vrea și el un termopan pentru noul bârlog?
Ajungem în Valea Berii, ne târâm pe marginea apei și ajungem înapoi la căsuță, mâncăm ceva și hai să ne cocoțăm și noi un pic, că de-asta am venit.
Și mergem la colț, se suie Andrei primul și iată vine rândul meu.
Fac optul, îl bag prin ham, scot un adidas, realizez că mai bine mă echipez total și apoi pun espadirlele așa că mă apuc de urmărit nodul . Deodată aud niște sunete pe care cu greu le descifrez, un sunet de animal. Naiba știe ce, foarte aproape și foarte furios. Și vocea lui Andrei:
– Suie-te pe stâncăăăăăăăăăăăăăă!!!!!!!!!!!!!!!
În groaza trăită în momentele alea, habar nu am cum am reușit să scot coarda de pe ham (în față nu aveam cum să mă cocoț pentru că e cam .. brusc, așa că trebuia să mă duc undeva în dreapta), mă împiedic, cad, am impresia că o să fiu mușcată de uriașul câine (câini) în orice secundă, mă lovesc foarte tare la genunchi și numaidecât sunt la 3 metri deasupra pământului. Tremur și plâng de durere de genunchi. Câinii continuă să latre.
Dap, ciobanii au binevoit să se plimbe pe-acolo prin pădure cu oile, cu niște câini extrem de agresivi care ne-au atacat deodată, fără să realizăm ce ni se întâmplă. Și mai erau și ditamai câinii. Așa că îmi piere tot cheful de cocoț, mă sui de 2 ori, învăț câteva manevre de coardă, organizarea rapelului și gata.
Hai la Silva să bem o bere șio să mâncăm ceva.
Seara se lasă destul de repede, cu câteva furtuni care care nu binevoiesc totuși să ajungă și la noi. Stăm în poiană și privim fulgerele și trăsnetele până când suntem învăluiți de ceață și ne ia somnul.
Noapte bună.
7 comentarii
Frumoasa obsesie!
Nu ai pierdut nimic.Turnul Goliat e doar un bolovan in mijlocul pustiei.Nu ai fii castigat nici macar juma’ de metru de cordelina daca l catarai.
@Comandantul Bucegilor: mare nume ti-ai mai ales, esti cam frustrat asa, nu? la ce comentarii lasi… Mai bine vezi-ti de treaba ta si lasa comentatul pe bloguri e ultimul comentariu pe care ti-l mai aprob. Cele care contin cuvinte gen: fut, femei, etc intra direct in spam de acum incolo. Multumesc!
Carevasazica asa cu cainii: Daca n-ai unde sa fugi, catarat-e pe-o chiatra. Mi-a placut descrierea acelei franturi de timp; iti sade bine cu cataratul si ai un partener de incredere: sa tot mazgalesti. Mi-au placut afinele: nimic pe lume nu gusta mai bine decat fragii, afinele, smeurica, capsunelele murele negre culeze din varful muntelui de printre jepi si rododendron…Daca nu ma crezi intreaba-l pe Mos Martin (de la distanta). Cat despre urzici, sant floare la ureche in comparatie cu poison ivy, oak si sumac (cel putin erau floare la ureche cand am cazut in ele fiind desbracat la costum de baie clasic (nu cred ca osa fac reumatism cat oi trai).
Fotografia cu muschii pe chiatra e minunata si cea cu campanule alpine(florile violete.)
Multumesc pentru lectura, imagini, si focul de tabara: mirosul de slana si carnati afumati a facut inconjorul pamintului.
Toate Bune Sa se-adune,
George.
@George: Am auzit ca poison ivy e rea tare. Sa cazi in asa ceva prea bine nu are cum sa fie
Iaa, nu-i de loc bine: tocmai aratau niste amarati (ca nu pot sa-i numesc altceva)armanilor le-a crescut poison ivy in gradina, si chiar daca nu o atingi uleuiul ramane in incaltari si haine si poate sa te ajunga dupa luni de zile. Chiar si ramurele mici, si complet ustate de poison oak (5 cm in lungime0 si te pot trimite la doctor cu basici cat casa). dar ce arata intr-adevar dezgustator e pomada pusa pe basici (n-am avut ocazia sa incerc otetul, care probabil ca ar fi folositor). Oricum cel mai bine e sa ai o bata, pantaloni lungi, o carare batuta, si pantofi buni. As fi adaugat ceva poze, dar nu pot. (cel putin nu am experimentat decat o muscatura de brown recluse (din toate locurile, in cot… noroc cu antibioticele ca bratul meu era de doua ori mai mare in grosime, rosu ca focul di la fel de fierbinte.)
Mi-au placut mult pozele din Sacele: locuri frumoase cu oameni buni, primitori, si determinati (si la munca si la nunta), si bine inteles cele cu alpinismul. Se pare ce ‘the sky is the limit” are intr-adevar un rost, atuci cand atingi cerul cu degetele si e asa de fluid, asa de albastru asa de primitor…Multumesc din nou, Tocmai ascultam U-2’s “Stairway to Heaven”, asa ca eram aproape de virf.
Noapte buna, si toate bune sa se-adune.
George.
[…] Andrei și Despot, mergem în Ciucaș să încercăm ce nu ne-a ieșit deloc anul trecut, Turnul lui Goliat a.k.a Moșul cu Oile. Traseu cu poveste, unde a fost bătut în anul 1967, primul spit din România. Traseul, deși […]