Tentativă Făgăraș – rezultat Cheile Râșnoavei

de ruxache 6 martie 2010 0 comentarii

20-21 iunie 2008

Am fost învățată că nu întotdeauna ieșirile la munte se finalizează așa cum îmi planific atunci când plec de acasă. Chiar că de cele mai multe ori ceva cumva se întâmplă, rutele se schimbă, uneori și oamenii.
Această tură a fost încă o dată confirmarea faptului că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din.. târ, sau de la fața locului.
Așa că am plecat cu gândul că urcăm pe Moldoveanu în acest week-end, pe la Turnuri – Podragu.
Aveam planuri mari cu Alex, ne vedeam privind apusul sus deasupra tuturor și dormind în refugiul atât de drag mie, refugiul Viștea Mare.
Bun. La ora 5 dimineața, înainte să răsară soarele suntem deja în Ucea și invocam puterile divine .. poate poate ne ia și pe noi careva cei 8 km până în Victoria. Și începem cu stângul. Nu ne ia nimeni la ora aia deși mașini trec. Iar vremea pare că nu vrea deloc să țină cu noi. E foarte umezeală și înnorat și parcă parcă începe ploaia. Și începe, în reprize, când noi deja urcam pe drumul forestier spre Turnuri.
Inițial am zis că deh, sunt ploi de vară, toate trec, inclusiv ea. Dar se pare că nu vrea deloc să ne facă pe plac. Plouă torențial, mâncăm la marginea drumului cu pelerinele pe noi, explorăm un pic o mină și abia când suntem uzi ca niște curci bete care nu știu pe unde să se adăpostească decidem să o luăm la vale. Nu am vrea să ne plouă în halul ăla și pe sus, și-n Făgăraș.
Ce e de făcut? Nu aș vrea să merg acasă. Alex îmi propune să mergem la cățărat în Cheile Râșnoavei. Așa că după somn în tren, somn în mașină, somn pe unde am apucat și cât am apucat mă trezesc în Râșnoave. Cerul e limpede.
Rex (cățelul lui Alex) cară pietre de colo colo. Pietre proprietate personală după cum pare.
Adormim în mașină (eu nuuuuuuuu dorm afară, că-mi pare că peste tot se-aude vreun urs) și dis de dimineață haida la cocoț. Eu sunt a 2-a oară pe stâncă așa că am emoții cu miile de milioane. Am impresia că o să cad, că o să se rupă cu mine, că o să-mi găsesc sfârșitul în râul care curge acolo jos și pe care acum îl văd atâââââââât de mic.
Dar Alex este extrem de relaxat, mă învață să filez, îmi arată ce am de făcut și totul parcă vine de la sine. Incredibil de tare sentimentul ăsta de-a fi lipit de stâncă, la înălțime, cu vântul ce-ți adie numai ție prin păr.
Mai vreau!!!!!

 

Recomandari

Lasa un comentariu