Valea Seaca a Caraimanului şi Brâna Portiţei

de ruxache 1 septembrie 2010 34 comentarii

„Pe poteci umblate doar de ciute
Sub aripa Caraimanului
Vei afla poveşti necunoscute
Spuse chiar de glasul muntelui”

(click pe poze pentru a le vedea mari, sub forma de galerie)

Habar nu am cum am reuşit să nu fac vara asta nici măcar o vale. Din câte îmi amintesc am ieşit destul de des, însă ploile şi răţâfoielile de ora 15.00 au dat cumva planurile peste cap de fiecare dată când plănuiam o vale.
Week-end-ul ce urmează se anunţă vreme bună sâmbătă, cu ceva ploi pe la ora 15.00 (care totuşi nu au mai venit), aşa că hotărâm o tură de o zi: Seaca Caraimanului – Brâna Portiţei – Jepii Mici, inspiraţi de la Silviu: http://tanar-si-liber.blogspot.com/2010/08/seaca-caraimanului.html

Valea Seacă a Caraimanului este un traseu cotat 1B, despre care auzisem tot felul de poveşti: cum că e super grea, cum că are nu ştiu ce săritori pe care dacă nu ştii pe unde să le ocoleşti dai ortul popii, cum că la o mică ploaie numai seacă nu e. Şi tot aşa.

Şi iată, ora 5.30, ne îmbarcăm în rapid către Bucegi. Echipa din acest week-end este: eu, Anca, Cristi şi Mihai.

Degeaba am încercat să dorm în tren, de data asta nu prea mi-a reuşit. Prea cald, prea frig, gălăgie şi multe poveşti de auzit şi rumegat. Şi minune mare, nu prea avem întârziere. După ultimele cumpărături (nişte sticle cu apă şi pentru apă – ca să nu mă mai deshidratez – deşi nici de data asta nu mi-a ieşit pentru că se pare că nu-mi mai ajunge nici un litru de apă, eu care beam de obicei super puţină) mergem voios printre case şi şanţuri către pârtia Kalinderu (mie îmi suna a clopoţel kalinderu ăsta, nu ştiu de ce)

Şi de aici, prin pădure către intrarea pe vale. Sprintul ăsta de dimineaţă nu mă încântă foarte tare, dar se pare că băieţii vor să ne arate că sunt în putere. Nu de alta, dar unu „se plânge” că a fost pe Mont Blanc iar celălalt că nu a mai ieşit pe munte din iunie. N-ai zice, la cum aleargă.
Aşa că ajungem fleaşcă de transpiraţi la baza văii şi pornim în sus.
Heheee, tare dor îmi era de o vale de abrupt. Şi-aici e tare pustiu. Nu ne-am întâlnit cu absolut nimeni până în Jepii Mici.

Veselia e în toi, cocoţăm bolovanii cu o agerime care ar putea să fie invidiată de orice capră neagră (tongue) şi curând ajungem şi la prima săritoare (care nu ştiu cum se numeşte) care nu pune probleme dacă este abordată pe fisura destul de mare din partea stângă. La cât de mică sunt am încăput cu totul în ea şi după ceva târâială pe lângă pereţi am ajuns deasupra ei.


E destul de răcoare pe vale, însă dorinţa de acum de a sta la soare o să fie mai târziu înlocuită de dorinţa de a sta la umbră.

Cu cât luăm altitudine cu atât începe să ni se arate somptuos abruptul Caraimanului. Cumva acolo sunt şi Vârful şi Creasta Picăturii la care suspin de ceva timp şi sper să le escaladez toamna asta (uf.. a trecut deja vara…winking Cică undeva acolo e Fisura Galbenă, un traseu de alpinism destul de dificil şi rar parcurs care duce pe Picătura. Anca continuă să se încăpăţâneze să treacă săritorile pe unde vrea ea aşa că nu de puţine ori apar pietre-pietricele de sus.
– Dacă nu pot, mă dau jos
laughing

Şi iată că ajungem la prima săritoare mai buhuhu. Săritoarea lui Zangur. Teorii peste teorii, cum să facem cum să abordăm. Cristi se duce primul, pune mai sus o balustradă (eu nu, deci nu, deci nu pot să trec pe-acolo fără să îmi imaginez creierii împrăştiaţi pe toate stâncile laughing), mai ales că este şi un pic friabil, şi un pic alunecos (cumva nisipos). Şi iată-ne acum stând înghesuiţi toţi 4 la baza hornului pe care îl avem de urcat. Tot Cristi se duce primul şi ne asigurăm şi aici.

E multă mâzgă şi o grămadă de pietricele/bolovani gata gata să o ia la vale. O cădere aici ar însemna un mare poc de câţiva 7-8-10-15+ metri buni (depinde până unde ajungi). Aşa că urcăm filaţi, iau un buştean în braţe, fac pe păianjenul şi iaca sunt sus. Anca şi Mihai urmează după mine.

Mergem mai departe şi mă minunez de marii bolovani care blochează valea. Cad de acord cu Anca cum că ar fi un singur bolovan, clonat care e pe toate văile, sau care se teleportează. Că seamănă prea mult.
După ce trec târâş de-a buşilea şi îmbrăţişat un alt bolovan, iată că ajungem şi la Săritoarea din Cotitură. O săritoare maaaaaaaaaare şi frumoasă cu fereastră, prin care ne strecurăm (unii) sau ne chinuim să ieşim la lumină (alţii). De aici se vede perfect Vârful Picătura, din când în când Crucea (tot mai aproape).

Valea Seacă a Caraimanului mă cam impresionează. E uriaşă, e cu adevărat seacă, însă nu aş vrea să mă prindă vreo ploaie pe-aici.

Şi iată că ajungem destul de repede la Săritoarea Prelucie. Care nu este o săritoare propriu-zisă, ci mai degrabă un maaaaaaaare topogan bătut frumos de ploi şi de zăpezi de-a lungul timpului. E destul de alunecos, abrupt tare, aşa că în foarte multe zone prefer să merg prin stânga sau prin dreapta pe lângă jnepeni.

Stau şi mă întreb cum naibă se urcă iarna pe-aici. Pare panta perfectă pentru nişte avalanşe uriaşe şi cam creepy. Tot versantul ăsta plin cu zăpadă nu mi-ar crea deloc un sentiment de siguranţă. Oricât de ger ar fi.

Urcăm acum pe spălătura Văii Seci (cu adevărat spălată hee hee) şi ajungem în Poiana Mare, unde pur şi simplu nu ai cum să nu rămâi mut. Atât de mult abrupt, atât de multă sălbăticie e copleşitoare. Pur şi simplu ai impresia că îţi pică muntele în cap, cu tot cu Crucea de la Caraiman.

Hornurile Văii Seci se cască ameţitor iar Vâlcelul Mortului îmi dă fiori.


Pozăm o căpriţă, luăm masa (prima pe ziua de azi) şi pornim pe ceea ce eu nu aş fi urcat nici bătută.. şi totuşi am urcat…
Pe Vâlcelul Mortului se aud voci, probabil că sunt unii pe-acolo aşa că ieşim fuguţa de pe firul văii, lăsăm Seaca Caraimanului în dreapta şi urcăm pe o faţă foaaaaaaaaarte înclinată în stânga.

De jos ai fi spus că e imposibil, părea mult prea … brusc. La faţa locului e mai accesibil, cumva nişte trepte pe iarbă, o potecă ce se pierde, iar altitudinea luată destul de repede lasă în spate un mare hău aproape vertical care se termină probabil în Buşteni laughing

Atenţia este sporită iar eu nu mă simt prea confortabil. Când văd ce-am sub mine simt cum devin şi eu verde ca iarba şi aş vrea să fiu totuşi mică aşa cum e ea ca să nu existe posibilitatea de a mă dezechilibra.
Evident, nimeni nu se dezechilibrează (slava Domnului!) şi ne lăsăm nişte timp să admirăm măreţia asta de abrupt, pereţi de stâncă şi linişte.

Puţin mai sus ne aşteaptă Brâna Portiţei şi câteva sute de mii de milioane de jnepeni cu care ne luptăm ca- filme. Şi nu prea câştigăm. Că sunt mulţi şi deşi şi chiar au reuşit „să mă spele pe dinţi” laughing de câteva ori.

Traversăm Valea lui Zangur şi după câteva minunate flori de colţ care se află fix în potecă ajungem şi la Portiţa Caraimanului. O arcadă frumoasă pe care o văzusem până acum numai în poze. Bun loc de dormit într-o noapte cu stele şi lună plină.

Stăm la soare ca şopârlele. Mă uit la Buşteni, zici că e desenat, un oraş de pitici mici şi noi aici nişte uriaşi. Aşa ai zice. Plecăm mai departe pe la baza stâncilor. Mi-aduc aminte cum se vede de jos şi pe unde suntem noi acum. Ai crede că stăm suspendaţi pe stâncă, deşi nu e aşa.

Trecem de Valea Spumoasă, de Târla Berbecilor şi curând ajungem la civilizaţie, în Jepii Mici. Lume mutlă, şi mai mult praf, iar noi, ca să păstrez ritmul ultimelor ieşiri, nu mai avem deloc apă. Şi ne e o seteeeeeee. Mă uit cu jind la apa care curge alene printre bolovani şi realizez că totuşi nu ar fi prea indicat să beau de aici, aşa că behăi(m) cu gâtul uscat până la izvor, care nu mi s-a părut aşa de jos niciodată.

Ora 17.00 şi un pic. Suntem în Buşteni. Ploaia de ora 15.00 se va transforma în ploaia de ora 19.00-20-00.
Paaa Bucegi drag, ne-ai oferit şi de data asta o ieşire minunată.

Recomandari

34 comentarii

Andrei 2 septembrie 2010 at 10:25 am

Frumoasa tura,am facut-o si eu de cateva ori.Daca ar stii M.O ca si la portita e o „chestie” pe care iti poti scrie impresiile…Da gata nu zic mai mult ca pe urma isi da seama si dispare tongue

Reply
ruxache 2 septembrie 2010 at 10:48 am

@Andrei: laughing) linisteeeeee, ca ne aud dusmanii laughing

Reply
Cristian Popescu (Ceapone) 2 septembrie 2010 at 11:08 am

O tura pe care as repeta-o si maine….plina de amintiri frumoase.
Ruxache… cine alarga tu? Noooi?

Reply
cezar jipa 2 septembrie 2010 at 3:40 pm

salutare!am primit link-ul de la mircea ordean si intrai nitel,virtual in seaca caraimanului,cu voi.citeva observatii pe care le fac cu buna intentie nu de dragul polemicii,nici nu imi place asa ceva intre muntomani.la o poza zici ceva de spalatura vaii seci,eronat,sunteti in poiana mare,spalatura vaii seci este mult in dreapta ,are grad 2a sau b nu-mi amintesc precis,iese in dreapta monumentului,cum urci.seaca facuta fara hornurile vaii seci nu este completa,multa lume se retrage in stinga iesind pe briu la portita caraimanului.seaca am facut-o de f.m.ori,fara nici un echipament(bine,o cordelina ca uneori o faceam si cu colegi mai fricosi)azi constat ca mai toata lumea are ham,bucle,casca pe linga o cordelina.nu ne opunem tehnicii si noului,lumea evolueaza.inchei spunindu-va ca prima data am facut seaca pe 21 aug.1982,pe coborire…de la monument,prin hornuri.de ce asa?nu stiam intrarea,nu aveam pe cine intreba si asa am considerat eu atunci.in rest,sa ne auzim de bine si ture faine in continuare.ps.am retinut ceva de un caiet si in seaca…nu ma intereseaza cum nu ma interesat si cel de pe degetul rosu,singurul in care am semnat a fost in cel de la craita,in anii 80 cind putini stiau de el,era cutuma ca cel care stie sa nu spuna,era mare chestie sa-l gasesti singur.

Reply
ruxache 2 septembrie 2010 at 3:54 pm

@cezar jipa: Este posibil sa fi gresit unele denumiri, pentru ca nu am reusit sa gasesc descrieri foarte detaliate. Multumesc pentru intervenite.

Cat despre echipamentul folosit eu consider ca este de bun simt (daca iti permiti financiar) sa ai la tine pe o vale de abrupt, in primul rand o casca (pentru pietrele data de capre, pentru pietrele date de coechipieri), in al doilea rand ham si coarda in cazul unei retrageri fortate.
Nu e vorba aici de tehnica sau nou, ci doar de respect fata de tine, ca doar nu vrei sa mori ca prostu ca ti-a dat o capra un bolovan in cap, iar casca ta zacea acasa in dulap happy

Numai bine va doresc!

ps: Stiu ca seaca fara hornuri nu este completa, dar tura a fost calculata in asa fel incat sa ajungem si la Portita (o vazusem de mult timp in poze) si sa prindem si acceleratul spre Bucuresti.

Reply
Adrian 2 septembrie 2010 at 3:59 pm

Cred ca nu e cazul domnule Cezar Jipa sa vorbiti de oameni „fricosi”, cand am observat in postarile dvs ca ati renuntat la alpinism dupa moartea lui Anghelide. Si apropo prin vaile de abrupt, mai pica din cand in cand bolovani si s-ar putea sa va sparga tartacuta domnule.

Reply
Cristian Popescu (Ceapone) 2 septembrie 2010 at 4:30 pm

@Cezar Jipa:

Nu stiu daca observatia dumneavoastra este cu buna sau rea intentie insa nu consider nepurtarea unui echipament ca fiind dovada de eroism. Din punctul meu de vedere si strict pt mine si coechipierii mei SIGURANTA este pe primul loc. A ma(ne) intoarce acasa integru(i) din punct de vedere fizic este unul din aspectele urmarite in turele pe care le intreprind.
Daca considerati altfel este doar problema dvs personala.

Cu respect, Cristian Popescu

Reply
George 2 septembrie 2010 at 9:36 pm

Minunata documentare, su faotografii pline de poezie: de cate ori vad florea reginei duce inapoi la „Sound Of Music” (edelweiss). Am citit alte jurnale de calatorii in munti, si unele sant tehnice (poate prea tehnice, dar documntarea vizula nu are aceeasi intelegere aartei fotografice.

Bravo tie Ruxache.

Geoerge.

Reply
cezar jipa 3 septembrie 2010 at 9:05 am

stati nitel mai oameni buni!nu ma intelegeti gresit.ce ziceam de echipament era valabil ptr.tineretea mea.acum,cum zisei,fiind receptiv la tot ce e nou,incepui si eu,incetisor ,sa procedez la procurarea lui.he,he,daca mi-ar permite cascavalul,as trage o fuguta la mag.de specialitate si as baga fara regret vreo 200 mil.vechi…cascavalul ma tine in loc nu conservatorismul.casca este ultra necesara,mai ridic capul in cite o saritoare si mai dau cu el de stinca,involuntar.am inceput cu bocanci de iarna,piolet,coltari ptr.fiul meu care are aproape 18,eu ma folosesc de altii mai vechi.apoi bocanci de 3 ture ptr.fiul meu,echipament de bicla ca ne place sa ne si dam pe ea….uite chiar ei gasii la mine in oras la un mag.de sh espadrile la sportiva,aproape noi,le voi cara in rucsac si folosit in pasaje la care sunt necesare.sper ca acum am fost inteles,ar fi o prostie cind ai acces la materiale sa nu le folosesti.eu ziceam de vremuri apuse cind chiar daca vroiai sa cumperi,nu aveai de unde,espadrile din comert la care la polizam talpa si lipeam fete de palete de tenis…alte vremuri,alti oameni,alte intimplari…@ruxache.poti face hornurile dupa care te lasi pe briu in stinga si se iese in briul portitei.

Reply
cezar jipa 3 septembrie 2010 at 9:13 am

referitor la frica.nu e cazul sa facem bravuri pe munte sau altfel zis,ne intindem fiecare cit ne e plapuma.la prezentarea filmului despre fisura albastra,profesorul nostru din tinerete zicea ca acum coborim muntele la posibilitatile noastre in loc sa ne ridicam noi la nivelul muntelui.era vorba de asigurari suplimentare in care ne tinem de piton,ne tragem de o bucla,adica nu mai cautam prizele naturale le folosim pe cele artificiale.in multe vai de abrubt am gasit pitoane si bucle care odinioara nu existau.acum,ce sa facem,sa nu le folosim daca exista?spre rusinea mea,ma folosesc si eu daca dau de ele,in fond viata este de nepretuit si nu venim pe munte(majoritatea dintre noi)ptr.performanta,venim ptr.noi si ptr.sufletele noastre.cred ca am reusit sa inlatur unele neclaritati de la comentariul meu referitor la frica sau echipament.numai bine si ture faine tuturor!

Reply
Cristi 11 septembrie 2010 at 7:05 pm

Am inceput sa urmaresc acest bloc de cateva luni.
Frumoase ture, frumos povestite.
Putin cam multa incrancenare, vis-a-vis de comentariile unora. Nu cred ca e necesara…
Apoi, de mers pe munti mergem doar de placere, nu? De aceea cred ca siguranta este pe primul loc. Altfel, placerea dispare, inlocuita de teama, ceea ce nu e bine deloc.
Vreme buna, atentie si cat mai multe ture – din ce in ce mai mari ca dificultate happy

Reply
ruxache 12 septembrie 2010 at 7:57 pm

@Cristi: Multumesc, si tie iti doresc la fel daca urci muntii happy

Reply
Miki 13 octombrie 2010 at 1:22 am

Hey Ruxi!
Am facut si eu exact acelasi traseu, acum vreo luna jumate. Foarte fain day dreaming
Ce senzatie de deja-vu, cand vad pozele tale! Am facut si noi un car, exact prin aceleasi locuri hee hee
Carari multe si frumoase in continuare si ascensiuni.. protejate laughing (cu echipament)
Hugs big hug

Reply
ruxache 13 octombrie 2010 at 10:09 am

Hello Miki. Dap, este un traseu cu adevarat superb, as cam dormi acolo la Portita big grin Te imbratisez si eu!

Reply
gigi 3 ianuarie 2011 at 10:11 pm

cu cineva mai batran , nu urcati pe acest traseu??
nu l-am urcat niciodata si as vrea sa incerc la vara…ce spune-ti??

Reply
gabi 14 iunie 2011 at 7:11 pm

arata rau de tot saritoarea asta a lui zangur, din ce observ in fotografia 8697 sad

ce bine ar fi ca toate vaile de abrupt sa aiba lanturi in punctele dificile

Reply
ruxache 27 iunie 2011 at 2:54 pm

@gabi: Mda, daca ar gandi toti ca tine, am pune si scari pe Fisura Albastra si am face via ferata din toate traseele de alpinism sau cele pe vaile de abrupt. Lanturi in punctele dificile sunt pe traseele turistice marcate(Jepii Mici, Custura Saratii, Piatra Craiului). Vaile de aburpt nu fac parte din circuitul turistic, iar cei care merg pe ele au cunostintele si echipamentul necesar parcurgerii lor fara lanturi/scari.

Reply
gabi 1 iulie 2011 at 12:09 am

da e adevarat, vaile de abrupt nu fac parte din circuitul turistic (ceea ce iar e o chestiune de pus pe ganduri), dar nu poti sa spui ca e rau un lant-doua pe ici pe colo.

si ce daca ar exista „vii” ferate si la noi in munti?

nu cred ca niste scari/lanturi sunt un lucru nefast, ci mai degraba lipsa lor imi seamana a slaba organizare din partea celor care administreaza parcul.

Reply
ruxache 1 iulie 2011 at 9:35 am

Exista via ferrata si la noi in munti, cauta pe net si o sa gasesti.
Daca am pune lanturi si cabluri peste tot unde exista ceva stanca unde am ajunge? Sunt trasee care se pot face doar daca ai echipament adecvat, trasee pentru alpinisti si pentru oameni pregatiti fizic si psihic. In paralel sunt trasee pe care le poate face orice turist cu minima experienta. E ca si cum ai spune ca vrei telecabina pana pe Everest, ca tu altfel nu poti urca, ceea ce este aberant.
lanturile pe trasee de genul asta sunt un lucru nefast si ca prima consecinta s-ar inmulti extrem de mult numarul acidentelor montane, pe sistemul: „sutn lanturi pe-acolo? hai si noi!”
NU este lipsa de organizare a celor care administreaza parcul, ba din contra. Lipsa asigurarilor fixe inseamna protejarea florei, faunei si implicit a turistilor fara experienta.

Reply
Cristian Popescu 1 iulie 2011 at 9:57 am

Total de acord cu Ruxi. Daca un traseu ti se pare dificil de parcurs nu il faci. Nu te bagi in el. Revii cand vei avea antrenamentul necesar atat fizic cat si, mai ales, psihic. Cum spunea Ruxi, exista trasee de toate gradele de dificultate. Alegele pe cele pe care le poti face.

Reply
gabi 1 iulie 2011 at 2:34 pm

bun, hai sa nu exageram, un lant pe valea seaca sau adanca sau costilei nu inseamna o telecabina.

sa luam un exemplu concret: pana acum nu stiu cati ani, pe brana aeriana treceai, te tineai si cu dintii de smocurile de iarba si simteai ceva in pantaloni. in prezent s-a montat un lant care face traversarea mult mai linistita.

ce parere ai de asta? cum a schimbat numarul accidentelor montane de pe brana, sau cu cat s-au inmultit turistii „care vor si ei pe acolo”?

quote „Lipsa asigurarilor fixe inseamna protejarea florei, faunei si implicit a turistilor fara experienta”

cum asa? accidentele mortale se intampla pe vale, unde esti neasigurat, te duci super pregatit fizic si psihic, intr-o forma de zile mari, da ai ghinionul sa-ti sara pietricica de care te tineai si aia a fost, ori te lecuieste de munte, ori te lecuieste de tot.

din ce stiu eu pe traseele de escalada nu prea au loc tragedii, ca sunt asigurate, deci nu poti sa spui ca lipsa lor protejeaza pe cineva.

si daca e sa privim dpdv naturist, cum anume afecteaza un lant existenta lichenilor sau gandaceilor care misuna pe acolo ?! capra neagra isi vede de sariturile ei, florile de colt abunda, deci salut, cei 30 turisti/saptamana care trec pe acolo nu-s o problema.

relativ la via ferrata, am inteles ca exista una si la noi in tara, hai 2-3 daca numaram si 7 scari sau valea lui stan, dar in afara de asta, vax albina crema puca.

uita-te la poza asta din .Ch
http://www.widerange.org/images/large/201104_berner_1070499.jpg

crezi ca si ei gandesc la fel vis a vis de scari sau lanturi? personal, eu nu cred.
ca sa nu mai amintesc de Aiguille du Midi, unde la 3842 metri au montat statie de telecabina! in varful varfului.

asa ca sa fim seriosi, degeaba iei apararea lu gigel care administreaza parcul, dar chiar el e de vina ca nu exista un lant acolo unde ai nevoie, si ca iti pui viata in pericol, intr-un loc unde de fapt ar trebui sa te bucuri de frumusetea inconjuratoare, in loc sa stai crispat ca poate iese priza de care ma tin si-mi crap capul.

Reply
ruxache 4 iulie 2011 at 11:23 am

Brana Aeriana este traseu de retragere pentru alpinistii care catara peretii de prin zona, iar acel cablu a fost montat ca sa ajute la retragerea acestora in conditii de siguranta, nicidecum ca sa faciliteze promenada turistilor in zona. Ca noi restul care nu suntem la nivelul lor, folosim cablurile alea pentru a traversa zona si-l luam ca atare ca pe un traseu de sine statator, este cu totul altceva. Nici macar nu se poate compara cu vreun cablu sau vreo asigurare fixa prin vaile de abrupt, este cu totul altceva.

„din ce stiu eu pe traseele de escalada nu prea au loc tragedii, ca sunt asigurate, deci nu poti sa spui ca lipsa lor protejeaza pe cineva.”

Un traseu de escalada/alpinism este alt sport fata de mersul pe vai de abrupt. E ca si cand ai compara fotbalul cu tenisul si-ai spune ca trebuie sa aiba aceleasi reguli pentu ca ambele se joaca cu o mingie. Repet, sunt trasee pe care poate sa mearga orice turist, trasee unde ai nevoie de ceva pregatire si macar un ham, o casca si o cordelina/coarda si trasee unde fara ani de antrenament si echipament sofisticat si adecvat nu calci. Se creeaza o ierarhie. Asta e.

„si daca e sa privim dpdv naturist, cum anume afecteaza un lant existenta lichenilor sau gandaceilor care misuna pe acolo ?! capra neagra isi vede de sariturile ei, florile de colt abunda, deci salut, cei 30 turisti/saptamana care trec pe acolo nu-s o problema.”

Prezenta unul cablu ar insemna saptamana asta 30 de turisti, peste o saptamna 50, peste inca o saptamana 80 si am transforma astfel toate vaile in Jepii Mici, care au ajuns sa fie un cablu de jos pana sus, tocmai din cauza numarului in crestere de oameni care trec pe acolo. Nu zic sa nu iasa lumea pe munte, zic doar sa se pastreze totusi zone asa cum sunt, ca daca ajungem sa punem cabluri si marcaje peste tot, in 20 de ani o sa ne plangem ca nu mai avem unde sa iesim pe munte si sa ne bucuram de 5 minute de liniste, or sa fie gratare si masini peste tot si probabil nicio capra neagra.
(ca o paranteza, stiai ca si pe Jepii Mici erau acum ceva ani flori de colt? Am vazut cand eram copil inclusiv la Babele. Acum daca te duci vezi vreuna? Nu. De ce? Ia ghici.)

„crezi ca si ei gandesc la fel vis a vis de scari sau lanturi? personal, eu nu cred.”
Iti spun eu cum gandesc ei, gandesc in termeni de „cum sa iasa banul mai mult”. Si in afara de asta, turistii lor sunt si mult mai civilizati. Ala daca are scara acolo nu se duce cu un spray de graffity ca sa mazgaleasca peretii si isi ia gunoaiele cu el winking

„asa ca sa fim seriosi, degeaba iei apararea lu gigel care administreaza parcul, dar chiar el e de vina ca nu exista un lant acolo unde ai nevoie”
Daca ai nevoie de lant acolo, inseamna ca nu ai ce sa cauti pe acolo, inseamna ca nu ai pregatirea necesara sa fii acolo si nici echipamentul adecvat

„si ca iti pui viata in pericol, intr-un loc unde de fapt ar trebui sa te bucuri de frumusetea inconjuratoare”
Viata ti-o pui in pericol daca nu ai echipament si experienta si habar n-ai ce cauti pe-acolo. Sansa s-o mierlesti exista si in drum spre munte, la volan, cand poate sa intre un prost in tine desi tu circuli regulamentar. Asta nu inseamna ca o sa ne apucam sa facem masini de guma si sa limitam vitezele la 30km/h.

„in loc sa stai crispat ca poate iese priza de care ma tin si-mi crap capul”
Riscul sa iasa priza si sa-ti rupi capul exista, dar cei care fac astfel de trasee isi asuma acest risc (mai greu, mai usor) si incearca sa-l minimalizeze punand accent pe experienta si echipament (din nou: ham, carabe, anneau-uri, coarda, casca, eventual pitoane, nuci, frienduri s.a.m.d – poti lua cu tine pe vai o gramada de echipament care iti poate transforma asceniunea periculoasa in una destul de sigura) si sa se bucure de locurile alea asa cum sunt ele de la natura, fara amprenta distructiva a omului.

Reply
Talpa Iute 4 iulie 2011 at 1:12 pm

Ruxy, lasa-l asa.
Felicitari pentru blog tongue
Poate mai iesim si noi pe munte, tura asta pe Seaca mi-a placut mult atunci.
Ca o paranteza, duminica asta era sa ma fac praf in baie, unde am alunecat..dar m-am prins in extremis, noroc cu orele de cocotz la sala ca am avut degetele ceva mai rezistente si m-am tinutde pervaz laughing
Dupa ce am citit commenturile de mai sus,pierdere de timp, ma gandesc sa-mi montez un lant in baie..
Numai de bine Ruxy, papapa.

Reply
ruxache 4 iulie 2011 at 1:33 pm

Of mai Mihai laughing Vorba alora: 9 din 10 accidente se intampla in casa. Sfat? Stai afara laughing) uite aici: http://www.youtube.com/watch?v=qZ1Lh1sj-zc

Reply
cristian popescu 4 iulie 2011 at 1:27 pm

Din nou sunt de acord cu Ruxi.
Daca vrei sa faci o vale mai intai te documentezi despre ce dificultate are, ce puncte cheie sunt in traseu. Apoi te gandesti daca o poti face sau nu. Eventual iei echipament cu tine sau nu. Unii merg pe munte, bat un piton si apoi il scot sau pun frenduri sau nuci ca sa treaca anumite pasaje pe care altii le fac cu ochii inchisi. Totul depinde de antrenamentul fizic si psihic al fiecaruia. Dar de aici si pana la a monta scari si lanturi pe fiecare saritoare e ceva. Tu ori vrei sa te contrezi de dragul contrazicerii ori chiar gandesti asa. In cel din urma caz e cam grav.
Iar scara aia din link m-a pus pe burta de atata ras. Chiar imi imaginez cum ar fi sa ajung in bivuacul 2 pe o scara si sa ma laud ca am fost acolo. Wow. Ar fi o adevarata performanta. Da’ chiar asa, nu crezi ca ar fi buna o scara pe peretele Vaii Albe? Poate s-au saturat oamenii de Jepii Mici si vor ceva mai „dur”. Asa… ca pt nivelul lor.
Hai c-o dam in balarii.
Uita-te la toate traseele pe unde pot urca turistii. Peste tot peturi, ambalaje de ciocolate si alte „amintiri”. Pe traseele greu accesibile inca mai poti urca fara sa pui photosopul la munca pentru a scoate un pet din fotografia cu branduse sau flori de colt si fara sa te ingretosezi de tamponul vreunei vaci care nu a avut macar bunul simt sa-l doseasca cat mai bine ci l-a lasat in poteca.

Reply
ruxache 4 iulie 2011 at 1:30 pm

Touche laughing

Reply
gabi 5 iulie 2011 at 3:49 pm

ok, tragem linie si adunam.

concluzia 1

toata discutia a inceput de la poza asta si intr-o mare masura si de la comentariul de sub ea

http://ruxache.com/wp-content/uploads/2010/09/DSC_8697-Desktop-Resolution.jpg

@ruxi, concret, daca ai fi gasit un lant/scarita acolo nu te-ai fi bucurat in acel moment, crezi ca nu te-ai fi ajutat de el, chiar nu l-ai fi gasit util catusi de putin ?!

asta ca sa nu mai fie nevoit cristi sa urce si sa va asigure pe toti, cum a si facut-o de altfel. Si nu ca o fi fost mare chestie pentru el saritoarea asta, din cate vad se pricepe, dar pur si simplu, pentru inlesnirea pasajului -> adica exact ce face lantul de pe brana aeriana, apropo (cara, ba da, e aceeasi chestie cu principiul la care ma refer – nu sustin sa se faca/marcheze ca si trasee turistice, DAR sa fie asigurate punctele cele mai groaznice si sa te scuteasca de cateva emotii, in cazul in care nu ai un cristi in echipa care sa le asigure) . . .

concluzia 2

s-ar parea ca singurul motiv pentru care va opuneti vehement unor amenajari potrivite si celor ceva mai putin experimentati, este frica de nesimtitii care-si lasa tampoanele, ambalajele, gunoiu etc., aka Jepii mici/medii/mari si platou.

da in afara de jepii astia care va sperie asa tare, pe celelalte trasee marcate si asigurate (gen La Lanturi) mi se pare ok, nu e nici gunoi si nici prea multa lume.

intalnesti grupuri de turisti care dau bunaziua, intreaba cum e vremea mai sus, cer putina apa eventual si trec mai departe.
nu inteleg de unde fobia asta, cu liniste si sa fie cat mai pustiu.

la urma urmei la munte e liniste cu caru, iar eu chiar ma bucur cand mai intalnesc suflete omenesti in salbaticiile prin care merg . . .

N-O sa vina puhoiu de oameni peste voi si nici n-o sa afecteze vreodata un lant de pe seaca, linistea la care visati si noaptea, decat daca e sa vorbim dupa clisee si intr-un limbaj de lemn.

concluzia 3

intr-o tara montana e destul de trist ca nu se ocupa nimeni de trasee si de dezvoltarea lor, ci se face treaba doar pe sfert si cu jumatate de norma

http://povesteindoi.wordpress.com/2011/06/28/ziua-4-%E2%80%93-franta-doua-pasuri-doua-vai-si-o-via-ferrata-mai-%E2%80%9Dgazoasa%E2%80%9D/

daca in franta, italia, elvetia, austria etc. au poduri peste prapastii si via feratte de zeci de kilometri (facute chiar si pentru bani, cum spune ruxi, desi ma indoiesc ca nu s-a pus si suflet la realizarea lor), la noi sunt trasee amenajate cat numeri pe degetele de la o mana (si alea facute acum zeci de ani, pe vremea cand baticu si em.cristea urcau in bocanci cu talpa din pasla), in timp ce potentialul imens e lasat in paragina.

(discutia poate decurge catre „megastatiunile” de ski de la noi, care sunt un alt aspect al acestei mizerii generale, dar poate cu alta ocazie)

asta e realitatea, si mi se pare si mai trist ca voi (nu neaparat doar voi, ca mai sunt si altii de aceeasi parere – cliseu), cei cu o voce avizata, pledati pentru stagnare si priviti situatia intr-un mod destul de egoist, gen „gata am trecut, nu ma intereseaza ce se intampla in continuare, e problema lor daca pot sau nu sa treaca”

bun, nu e vorba numai de un lant sau o scara, trebuie schimbata mentalitatea celor care arunca gunoaie, trebuie pus la punct un sistem de informare asupra gradului de dificultate/pericolelor reale, un sistem de amenzi si taxe care sa aduca venituri celor ce intretin traseele, trebuie deschis un magazin de echipament montan in busteni (ca nu am gasit la prima vedere, desi nu dezmint ca ar putea exista), si multe altele . . .

cam asta e imaginea la care ma gandesc si daca vreti sa mai discutam in sensul asta o putem face la o bere.
altminteri nu mai am chef sa scriu.

toate bune si carari/brane/fete/saritori cu soare happy

Reply
ruxache 5 iulie 2011 at 4:55 pm

Parerile par impartite dar daca stau sa privesc obiectiv, intr-un fel sau altul ne dorim acelasi lucru. Nu suntem nici egoisti si nici nu simt ca ma incadrez intr-un „voi” – acela de care spui tu. Si noi ne bucuram cand intalnim turisti pe munte (mai ales cand mergi printr-un Rodnei, unde nu intalnesti niciun suflet 2-3 zile) ca doar nu suntem salbatici laughing Imi place si intr-un traseu de abrupt cand intalnesc pe cineva, ciudat… dar imi confera un sentiment de siguranta: „hai ba ca nu suntem singurii nebuni pe-aici si poate nu e asa de greu cum mi se pare mie”

Nu pledez pentru stagnare si de multe ori am fost pusa in dificultate din cauza marcajelor slabe si asigurarilor proaste de pe traseele de alpinism. M-am ratacit, am balaurit prin ceata si viscol, m-a prins furtuna si m-am panicat in ultimul hal pentru ca nu aveam unde sa ma adapostesc (refugii civilizate care nu-ti dau impresia ca isi iau zborul la o rafala de vant), m-am pus in fund si am spus ca eu nu merg mai departe pentru ca mi-e frica sa nu pic sa-mi rup capu prin vreo rapa, am „facut ca toate alea” in pasaje mai dificile pentru ca nu voiam sa trec neasigurata, mi-am pus coechipierii sa-mi arunce coarda in zone in care nu era neaparata nevoie, doar pentru ca pur si simplu nu aveam incredere in capacitatile mele si imi era foarte frica. Asadar, daca pot sa merg mai departe, merg, daca nu, ma intorc, am facut asta si nu o singura data happy Asa ca nu poti afirma ca privesc intr-un mod egoist: “gata am trecut, nu ma intereseaza ce se intampla in continuare, e problema lor daca pot sau nu sa treaca” – pentru ca si eu am fost pusa de n ori in situatia de a nu putea inainta, pentru ca traseul era peste nivelul meu.

Cat timp am fost intr-un club montan mi-am dorit sa pot face ceva in directia schimbarii mentalitatilor. Am avut certuri cu o gramada de lume pe subiectul ecologizarilor, pentru ca (aproape) degeaba ma duc eu sa strang gunoaie, daca nu fac si in acelasi timp si campanie de constientizare.

Ultimul paragraf scris de tine este definitoriu. Asa ca pana cand nu facem ceva sa schimbam mentalitatile o sa sustin sus si tare ca lanturile, cablurile, asigurarile si altele pe trasee dificile (care nu fac parte din circuitul turistic – nemarcate) nu sunt o idee buna.

Numa bine si tie!

ps: as fi gasit util un lant, evident, si daca ar fi fost acolo probabil ca m-as fi ajutat de el, dar mai util ar fi fost sa avem un piton, doua la noi winking e mult mai cinstit asa

Reply
cristian popescu 6 iulie 2011 at 11:48 am

ps: „as fi gasit util un lant, evident, si daca ar fi fost acolo probabil ca m-as fi ajutat de el, dar mai util ar fi fost sa avem un piton, doua la noi e mult mai cinstit asa”

Excelent zis

Reply
cristian popescu 6 iulie 2011 at 11:45 am

Gabi…
Un lant, o scara sau alte mijloace de asigurare de acest fel strica frumusetea acelui traseu. Cand urci „Seaca Caraimanului” urci valea aia in care ai de trecut doua saritori putin mai incomode. Cand urci Comorile… la fel. Cand urci pe Urzicii urci valea aia naspa care are saritori de jos pana sus. Ei, ia sa ne imaginam cum ar fi sa fie lanturi peste tot. Ar mai avea vreun farmec sa urci aceste vai care sunt frumoase o data prin peisajul oferit si a doua oara prin dificultatile aparute pe traseu? Ar mai reprezenta o treapta in evolutia ta de montaniard faptul ca ai urcat acele vai?
Pentru ca da, sunt si aceste vai niste etape pe parcursul dobanirii experientei montane. Incepi cu vai usoare, apoi mai grele si apoi si mai dificile. Toate la randul lor. Personal, daca stiam ca valea aceea are o saritoare pe care nu pot sub nici o forma s-o trec as fi ales sa n-o fac inca si nu sa am pretentia sa se puna un lant pentru a trece eu acolo…daca incetegi ce vreau sa spun. Acum vreo 12 ani, cand abia descoperisem hamul si coarda, am facut acea vale si a fost pt mine o mare realizare la acel moment. Acum e o nimica toata. Dar daca atunci ar fi fost pe ea o scara sau un lant n-ar fi reprezentat nimic mai mult decat o vale ca si Jepii… simpla. Nu ar fi reprezentat „un pas mai sus” pentru mine.
Ca tot imi dai exemple de afara. Afara se practica din ce in ce mai mult escalada pe pereti folosind asigurari mobile. Stanca sa fie lasata asa cum e. Cine e capabil sa faca acel traseu il face, cine nu … se mai antreneaza. Eu nu sunt capabil de asa ceva si nu am pretentia sa se spituiasca. Atata timp cat sunt suficiente trasee pentru nivelul meu ma voi da pe ele pana voi fi capabil sa trec mai sus.
Si app. La Lanturi… l-am facut de 1 mai anul acesta si da… erau peturi pe traseu. Asa ca stiu ce zic. Pe braul de mijloc sunt peturi. Pe Padina Sindileriei am vazut peturi si ambalaje de ciocolata(si e un traseu foarte putin umblat)… asa ca pica argumentul tau de mai sus.
Ca o recapitulare, o vale isi are farmecul ei si prin dificultatile cu care te confrunti la parcurgerea ei iar un lant, o scara… ii alunga tot, dar tot farmecul. Si cand pleci pe vai de-astea trebuie sa ai intotdeauna cu tine o cordelina/semicoarda… doua, trei anouri… doua, trei carabiniere… si, mai ales, ceva experienta.
Iar in ceea ce priveste mentalitatea noastra, afla ca, de multe ori, pe traseele turistice clasice, am zis „aici mergea pus un lant”. Da, traseele turistice marcate au nevoie de astfel de amenajari tocmai pentru ca pe acolo se pot baga si oameni fara experienta. Restul muntelui nu e traseu turistic si el e bine sa ramana asa cum l-a lasat natura. Cat mai pur.
Cele bune!

Reply
Atentie la pliant 19 februarie 2012 at 10:40 pm

[…] […]

Reply
Misu 10 martie 2012 at 8:41 pm

Sunt peste 20 de ani decand n-am mai fost in Bucegi. Acum vad muntele cu ochii vostri. Mi-au placut si povestea si imaginile.
Felicitari si multumiri!

Reply
ruxache 12 martie 2012 at 10:42 am

Multumim happy

Reply
Dumitru Casapu 7 februarie 2014 at 6:31 pm

Am facut si eu Seaca de mai multe ori,prima data cam cu 40 de ani in urma,ultima acum vreo 3 ani si as mai vrea s-o fac cu un grup ca al celor de mai sus.Putem face intai o proba pe un alt traseu,de ex.Valea Coltilor continuata cu Hornul Coamei,sau Galbinelele pe firul principal,ori altul asemenea, bineinteles pe vreme buna. Sau ceva ca Valea Podurilor din Piatra Craiului sau Padina lui Calinet. Poate primesc vreun raspuns la ce am scris.

Reply

Lasa un comentariu