Revelion 2011 – Căsuța din povești

de ruxache 17 ianuarie 2011 9 comentarii

Am terminat un an. Un an frumos şi plin de călătorii şi oameni: http://ruxache.com/la-pas/jurnale-de-calatorie/la-sfarsit-de-2010-la-multi-ani.html.

Şi l-am încheiat cu mare veselie şi câteva zile de relaxare şi voie bună în Ciucaş, la Căsuţă, alături de prieteni.
Planurile ne-au fost date peste cap total de zăpadă, sau mai bine spus de lipsa ei.

Marţi seară, după ce m-am luptat câteva ore cu un bagaj kilometric (sau mai bine spus kilogramic), am ieşit pe uşa casei bălăngănindu-mă stânga-dreapta. Echilibru n-am, l-am uitat sub pat, căci am vreo 5 tone în plus peste cele 40 de kile ale mele. Cum s-ar spune, am luat casa în spate.

Am ajuns în Ploieşti cu un tren care nu avea loc pentru bagaje, aşa că cele multe cum spuneam mai sus, tone, au tronat (şi m-au strivit) la mine în braţe.

Pe la ora 20.30 apare şi Dragoş cu maşinuţa în faţa scării. Iupiiiii, plecăm la… revelion hee hee Înghesuim cele multe cele în portbagaj şi pe noi (eu şi Andrei) pe bancheta din spate, alături de multe pungi, skiuri, clăpari, pâini, dulciuri, beţe, genţi, rucsaci, sticle, etc etc etc. Noroc că suntem mici, că altfeeeel … mergeam probabil pe capotă.
Pe drum ne uităm speriaţi pe geam, constatând cu stupoare că e mai multă zăapdă în Bucureşti sau în Ploieşti decât la munte.

Pe la 11 noaptea ajungem la Muntele Roşu unde debarcăm poverile şi după o vizită scurtă la Salvamont, plecăm spre căsuţă. Alt noroc că nu e mult de mers. Căci pe lângă bagajul iniţial acum avem agăţate de rucsac următoarele: skiurile de tură, clăparii, nişte sticle de suc, pungi cu pâine şi iar zic: etc etc etc etc.

Nu glumesc când spun că am avut vreo 4296 de kile la purtător. Simpla operaţiune care se numeşte „a merge” s-a transformat într-un concurs ironic da’ nu prea: câţi paşi îţi trebuie ca să te rostogoleşti chinuit la vale.
Echilibrul este extrem de precar şi am impresia că arătăm ca nişte extratereştrii. De urs nu mi-e frică, sunt absolut convinsă că ar lua-o la fugă dacă ar vedea noaptea prin pădure asemenea arătări. Ah, am uitat să precizez şi că este extrem de frig. Cam 13 grade, pe minus.

Când am terminat urcuşul colosal şi de scos ochii ca de melc melc codobelc, am trântit rucsacii pe jos în faţa căsuţei şi am apucat, trăgându-ne sufletul pe nas, odată cu aerul rece de munte, să ne uităm la cer. Oglindă. Mii şi milioane de stele care par că ne pică în cap. Atât de aproape par încât ai impresia că dacă întinză mâna ai putea să le prinzi şi să te joci cu ele. Este fenomenal.

Ora 12 şi ceva. 22 decembrie 2010. Intrăm în căsuţă şi facem focul. E cald şi e o linişte perfectă. Atât de linişte încât îţi poţi auzi inima cum bate. Inima şi focul din şemineu.
Habar nu am cum am adormit, cert e că atunci când m-am (ne-am) trezit era dimineaţă de câteva ore.
Şi încep operaţiunile gospodăreşti. Singuri aici fiind, am impresia că mi s-a îndeplinit un vis, că am locşorul meu, doar al meu, în munte, de care am grijă, unde trăiesc în linişte şi bucurie. E cu adevărat frumos. Şi chiar poţi spune că e căsuţa din poveşti.

La treabă aşadar. Habar nu am cum a trecut o zi întreagă. Cert e că am făcut curat, am dat zăpada de pe masa şi de pe băncuţele de afară, am fost la cules de lemne pentru foc, am curăţat veranda, am mâncat şi am dormit. Seara am avut parte de cel mai frumos apus. Un apus de ţi se tăia respiraţia. Cu toate nuanţele posibile şi imposibile de roşu, cu o mare de nori care stătea ca o păturică peste păduri şi văi. Am îngheţat la propriu mai bine de juma de oră la locul de belvedere, privind cum vine noaptea să înghită pământul.

Cina cea de taină s-a consumat la lumina focului din sobă: carne prăjită a la Andrei, un fel de scoarţă de copac, foarte bună şi stropită cu vin, super jumările mele făcute experiment, pentru prima dată în viaţă, murături şi evident câte un pahar de vin. Am mâncat bătaie la table şi la domino aşa că m-am enervat şi m-am culcat.

Joi dimineaţă suntem luaţi prin surprindere (şi anume dormeam atat de lemn, că ne-am cam speriathee hee) de către Despot şi Ionela.
Iar ziua a trecut la fel, am mâncat, am dormit, am mâncat, am dormit şi apoi am băut un vin fiert la Silva, unde ne-am înâlnit şi cu Fane, care venea să facă, la rândul lui, Revelionul la căsuţă.
Vineri dimineaţă am avut program artistic. Am pictat cu alb tablouaşele de lemn din căsuţă, pentru o pictură viitoare cu flori şi alte cele. Apoi am reparat hornul (mă rog, mai mult Fane, dar nu aveam cum să ratez ocazia de a mă cocoţa pe căsuţă).

Orele trec,  mai vine un grup (fratele lui Despot cu prietena lui şi încă un cuplu) şi într-un final apare şi Andrei Done cu o prietenă de-a lui, Maria.
După nişte cârnaţi la grătar începem pregătirile pentru noaptea de Anul Nou.

Şi anume, plecăm spre Vârful Ciucaş. Dacă tot am lenevit glorios atâtea zile, măcar în noaptea dintre ani să facem ceva deosebit.

Ne luăm o marjă de eroare/evenimente neprevăzute destul de mare, aşa că pe la ora 8 şi ceva plecăm în traseu: fetele – eu, Ionela şi Maria, băieţii – Andrei Done, Andrei şi Despot.

Coborâm agale (de fapt coborâm repejor dar îmi place mie cum sună agale ăsta) spre Valea Berii (unde n-au bere dar au un izvor delicios) printr-o pădure care nu vrea deloc să dea semne de iarnă. Zăpadă puţină, nici vorba de ski de tură.

După n popasuri (pentru că daaaaaaa, am plecat mult prea devreme şi ne-am mişcat neaşteptat de bine) ajungem la Cabana Ciucaş (de fapt la o stână de pe-acolo, în încercarea de a ocoli cabana cu câinii aferenţi) unde bem nişte ceai din super termosul Mariei, mâncăm nişte ciocolată şi admirăm Matterhornul românesc. Heh, ce fain se vede muntele din unghiul ăsta. Este senin, destul de multă lumină aşa că nu prea avem nevoie de frontale.

Şir indian dezorganizat total. Am împânzit micul platou şi împrăştiaţi aşa mergem printr-un vânticel care momentan abia adie, către vârf.
Popas după popas, încercăm să mai întârziem un pic momentul, e încă foarte devreme şi nu ne încântă deloc ideea aşteptării lui 2011 pe sus pe acolo.

După 2-3 traversări mai delicate (pentru că era cam îngheţat şi evident … colţarii zac frumos acasă) şi un horn care dă câteva emoţii în inimile mai slabe de înger, ajungem pe vârf. Unde efectiv ni se taie răsuflarea, din două motive:
1. vantul bate aproape turbat de ţi-e milă de tine că ţi-ai urcat trupul firav tocmai acolo
2. priveliştea este tulburătoare

Căutăm un loc mai ferit unde să stăm cele 20 de minute. Nu îl găsim aşa că stăm înghesuiţi undeva sub vârf şi încercăm în zadar să aprindem şi noi o artifică. Iată, e 12 fără 5. Oraşele parcă au luat foc, în toate cele patru zări sclipesc artificii. Braşovul cu oraşele adiacente, Întorsura Buzăului, Cheia, Bucegii. Totul este o lumină, un foc viu care pâlpâie în noaptea dintre ani. LA MULŢI AAAANI!!!!!!

Desfacem şampania şi luăm fiecare câte o gură. Eu am luat mai degrabă un nas, căci şampania nu era şampanie ci vin spumant, aşa că şi-a făcut loc pe nări laughing Andrei se chinuie în continuare să aprindă artifica. Şi reuşeşte. Ne bucurăm ca nişte copii de câteva sfere roşii care ies dintr-un băţ de carton. Ne îmbrăţişăm, ne urăm toate cele, ne pupăm care unde apucăm, mai mult pe nas ca eschimoşii şi la valeeeee.

Ce-am urcat a fost bun urcat, numai că acum mai trebuie să şi coborâm. Este extrem de frig şi am cam dat-o în bâţâială de la statul ăla pe vârf.

Cu grijă și mici emoții la traversări și pe horn ne îndreptăm obosiți spre căsuță. Drumul pare lung dar suntem fericiți că am fost acolo sus în clipa dintre ani. Avem și un mic incident cu Ionela căreia i s-a făcut rău cu jumătate de oră înainte de a ajunge la căldurică. Numai că ne-am mobilizat și am ajuns cu bine. Bem ceaiuri, mâncăm niște cartofi prăjiți cu muuuuulte ore în urmă și apoi încercăm să dormim. Zic încercăm pentru că…

Sus la matrimonial sunt vreo 150 de grade. Toată căldura de la sobă se duce la priciurile unde dormim noi şi simt că mă sufoc. Din când în când pe gemuleţul miniscul mai intră o adiere de vânt. Dar nu este suficient. Saună în toată regula. Deja s-a lăsat cu streeptease. Hainele zboară de colo colo. Menaje a quatre.

Broboane de sudoare se preling printre degetele lipicioase ca-ntr-o zi de vară toridă cu mult praf, ne ies aburi din ochi şi pe nări deja scoatem flăcări aurii înfricoşătoare, hainele (alea pe care încă nu le-am dat jos – din bun simţ laughing) se lipesc de corp şi mă simt ca într-un cazan în infern cu mii de draci cretini care rânjesc la mine şi hop! mai bagă un lemn în sobă.

GATA!!! Cobor flească de transpiraţie să fumez o ţigară. Vine şi Andrei la fel de năuc. Suntem complet zăpăciţi de creier. În rest nicio mişcare. Andrei Done şi Maria stau încă acolo sus cu dracii . Habar nu am cum de suportă. Probabil vor să slăbească laughing

Într-un final, pe la ora 5 jumate, într-o căldură aproximativ decentă reuşesc să adorm. Aleluiaaaaaaaa.

Sâmbăta ar fi fost destul de anostă dacă nu am fi avut alături de noi aerele unei domnişoare de oraş care: aaaoleoooo unde-s ochelarii mei? de-a ţinut-o aşa o oră că domne dacă i-a luat cineva ochelarii preţioşi nuş ce se întâmplăăăăă. Apoi pudratul nasului şi datul cu ruj în timp ce oamenii tăiau lemne şi prăjeau cârnaţi la foc, apoi: vai da nu mai aprindeţi lumânări că zici că suntem în biserică, apoi iarăşi pudratul năsucului fin, apoi deschideeeeeeeeţi uşa că e fuuuum, apoi faceţi focul că mi-e friiiiig, apoi paharul cu apă (că deh, noi toţi bem direct din sticlă donşoara din pahar) vărsat pe sacii noştri de dormit şi multe altele din categoria: vai de preţioasă mi-s.

Dar am făcut o super mega ciorbă la ceaun. Am tocat ca nişte gospodine, am făcut focul la vatră şi am preparat cea mai bună ciorbă din istorie, o ciorbă care ar stârni invidii serioase în breasla bucătarilor de succes. De te lingi pe degete.

Seara s-a lăsat cu cântece patriotice, Deşteaptă-te române, de cred că am deşteptat toţi pârşii din căsuţă (mai puţin pe Maria care dormea lemn), Bucovină plai cu floooooooooooooooooori unde sunt ai tăi feciori, Dar unde dragoste nu eeeeeeeeeeeee nimic nu eeeeeeeee şi evident: Căsuţa noaaaaaaaaaaastră cubuşor de nebunii.

Surprinzător sau nu, 5 fumători suntem tigăriless aşa că la 11 noaptea dăm o fugă la Muntele Roşu… poate-poate. Reuşim să facem rost de 2 bucăţi, de la Sebi şi apoi somn. De data asta nu mai dorm la matromonial. Prefer să dorm la priciurile de jos, unde este cel mai frig. Nu degeaba am sac de dormit, udat de donşoara adusă în discuţie mai devreme.

Gata, e duminică deci acasăăăă. Mi-e cam dor de un duş.
Plecăm cu maşina cu Maria. Rând pe rând ne lasă pe fiecare pe la căşile noastre. După ani şi ani revăd Bucureştiul laughing Mama mă aşteaptă cu mâncare şi opa!!! mai sunt şi prăjituri. Iamiiiiiiiii.

Un an nou frumos tuturor!!! happy

Recomandari

9 comentarii

Done, Andrei Done 17 ianuarie 2011 at 11:10 pm

Deci e… demential jurnalul rolling on the floor
Ai descris foarte bine ce s-a intamplat pe acolo si am ras de m-am prapadit, mai ales la faza cu caldura si cu domnisoara laughing

A fost un super mega revelion, ma bucur ca am fost alaturi de voi! winking

Reply
ruxache 17 ianuarie 2011 at 11:12 pm

Si noi ne bucuram ca ai fost alaturi de noi Done, Andrei Done. Ti-am explicat cat am putut de bine. Preferi ”gulas”? laughing

Reply
Done, Andrei Done 17 ianuarie 2011 at 11:14 pm

Shut up! I kill you! tongue
(pentru cine nu stie: http://www.youtube.com/watch?v=1uwOL4rB-go)

Reply
ruxache 17 ianuarie 2011 at 11:16 pm

Achmed the Dead Terrorist ne veghează

Reply
Cosmin 18 ianuarie 2011 at 4:43 pm

Question….unde e casuta asta? arata bine si vreau sa ajung si eu
merci

p.s. da-mi raspunsul pe mail

Reply
eu 20 ianuarie 2011 at 11:42 am

foarte misto povestirea…chiar incercam sa imi imaginez cateva momente ca as fi fost acolo

la un moment dat mie mi se spunea achmedhee hee
sa auzim de bine

Reply
ruxache 25 ianuarie 2011 at 1:32 pm

achmed rulz m/

Reply
Mihai 26 ianuarie 2011 at 1:02 am

Nici nu vreau sa imi imaginez cum este la matrimonial cand stiu ce sauna am prins la etajul unu laughing
Deci radioul inca mai exista si functioneaza happy
Frumos! Sa petreceti la fel intre ani cat de des!

Reply
ruxache 26 ianuarie 2011 at 11:22 am

@ Mihai: Pai cu o seara inainte am reusit sa facem (eu cu Andrei) 35 de grade la etajul 1. Cel mai probabil la matrimonial erau vreo 50. Si cred ca sunt blanda cand spun 50 laughing
Radioul functioneaza si stie sa cante mai ales cantece bisericesti, ca deh, Radio Trinitas are acoperire si-n cele mai adanci vagaune hee hee

Reply

Lasa un comentariu