Piatra Craiului – pe Lanturi si coltii Gainii- o ieșire cu bucluc

de ruxache 28 septembrie 2010 21 comentarii

”Avem un singur Crai ce-așteaptă neclintit
Cu ale sale creste ce-s roșii-n asfințit
Plecăm sâmbătă seara, urcăm toți împreună
Și liberi o să fim sub cerul clar de lună
Să vii să îl străbatem pe ale sale drumuri
Să vezi cum cresc la brazi cu miile de muguri
Să vezi și jneapanul cum creanga și-a plecat
Ce vitregă-i natura și-i vânt neîncetat”

N-am plecat de sâmbătă ci de vineri. Eu, Simona și Andrei. Plecăm cu gânduri mari, vrem să parcurgem Padina lui Călineț și chiar să ajungem din seara asta la Refugiul Ciorânga Mare, apoi, sâmbătă seara să ajungem la Întâlnirea de vara (mai degrabă toamnă) carpati.org în poiana La Table.

Eheeeei și lung mai e drumul până în Zărnești. Și apoi până în Plaiul Foii, de-am ajuns să ne punem corturile la ora 00.30 noaptea, pe un vânt fantastic.

Nu ne încumetăm să mergem la somn, luna plină a ieșit ocheașă de după copaci și stă proțăpită deasupra crestei. Nori filiformi se plimbă de colo colo și împreună cu haloul lunii prevestesc o schimbare de front atmosferic.

Deși relatv senin, undeva departe, dincolo de Piatra Craiului și probabil că dincolo și de Bucegi, fulgeră răzleț. Și vântul nu contenește.

Hotărâm să ne trezim devreme, dar când scoatem capul din cort la ora 7 observăm un maaaaaare nor negru și urât cocoțat pe creste. Burniță ușor. Mai dormim o orăăăăă.

După o altă oră de dormit, vremea pare că nu s-a schimbat deloc. A dormit și ea și a lăsat norul tot acolo. Așa că am hotărât că nu ar fi tocmai înțelept să urcăm pe Padina lui Călineț, o vale pe care niciunul dintre noi nu a făcut-o.

Planurile se schimbă și ne decidem asupra Lanțurilor. Nu că ar fi un traseu plăcut de parcurs pe o vreme ca asta, dar măcar nu trebuie să se expună nimeni pentru a pune o cordelină în caz de necesitate, că sunt deja lanțurile (de care m-am încăpățânat și am reușit să nu mă folosesc.. deși situația cumva cerea).

Deci, ne-am lălăit și mai mult și cred că am plecat în jur de ora 10 spre Șpirlea.

Vremea e taaaaaaare neplăcută, suntem deja uzi de la burnița deasă care pică pe noi. Totul e alunecos și nămolos.

Și pentru că Simona a decis să ia dulapul după ea tura asta (un rucsac de 5 ori cât ea laughing) se merge destul de agale. Plec înainte și ajung la refugiu numai bine cât să mai lenevesc ceva timp.

Pe traseu mai sunt câteva grupuri, toți au în plan același traseu, însă toți sunt cu rucsaci mici de o zi, așa că le va fi mult mai ușor. La refugiu ne mai întâlnim cu un domn și o doamnă care cu părere de rău renunță la traseu.

Este ceață, plouă mărunt, vânt și cam frig. Nu se vede mai nimic și atmosfera asta de toamnă târzie și supărată e apăsătoare. Bine spus ”timpul probabil”, dar toată lumea se plânge de prognoza ”corectă” pe care au dat-o toate site-urile de meteo. Bleah, am mai plecat noi la ghici, dar acu e prea de tot.

Plecăm mai departe și ajungem în scurt timp, cu mici momente în care mai vedem și noi o stâncă sau un jneapăn mai îndepărtat, la Zaplaz. E ambuteiaj laughing) În fața mea mai sunt două grupuri așa că dacă tot am cărat casca pentru Padina lui Călneț, o pun pe cap căci nu am chef de pietre surpriză.

Urc hornul rapid, vine și Andrei și iat-o și pe Simona. Urcă destul de greu din cauza dulapului ce îl duce în spate laughing Am sfătuit-o să ia în el și un buștean să facem focul La Table, dacă tot e pusă pe cărat.

De aici splendoarea traseului, cu toată ploaia lui, ne alungă orice gând de ”aaaaaaah, mai bine stăteam acasă”.

Adevărat, totul este ud, iar calcarul pe o vreme ca asta e patinoar. Alunecă într-o veselie, este nămălos deoarece au trecut și alții înainte, așa că mergem cu grijă.

Stăm destul de mult după Simona într-o grotă așa că hotărăsc să plec mai departe. Nu mă mai pot opri din tremurat. Mi-e foarte frig, mâinile mi-au înghețat complet pe stâncă și buzele au prins culoarea aia ca după juma de kil de afine laughing

Sunt învăluită de ceață, merg cu atenție și deodată în fața mea apar doi băieți care coboară. În teneși și pantaloni scurți laughing mai mult târându-se pe fund, zgribuliți de abia mi-au răspuns la salut. Cred și eu că le era frig, eu dârdâi cu două polare pe mine.

Și iată că ies în creastă și prind din urmă un grup de patru turiști. Intrăm repede în refugiu și punem de-o masă.

Aflu de la ei că vor să coboare tot pe Lanțuri, să ajungă la mașină în Plaiul Foii. Foarte bine echipați nu sunt, doi dintre ei sunt în pantofi de oraș, în blugi, cu destul de puțină experiență (mi-au spus chiar că sunt prima dată în Piatra Craiului), fetele nu vor sub nicio formă să coboare tot pe acolo așa că îmi cer un sfat, o idee de traseu.

Pe creastă pentru ei nu ar fi o idee prea bună și or să se convingă destul de repede de asta așa că îi sfătuiesc să coboare prin Colții Găinii spre refugiul Grind. Le-am mai spus că pot ajunge destul de repede în satul Peștera la Pensiunea Casa Folea, unde pot petrece noaptea, sau pot merge chiar până în Zărnești, deși or să facă destul de mult pe drum.

Curând apare și Andrei, apoi și Simona, alți doi băieți (Radu și Robert) care voiau să coboare spre Grind dar nu au găsit traseul. Le-am spus că este de pe vârf, de pe ”La Om” dar cică nu l-au găsit.

Mâncăm ceva și plecăm cu toții spre vârf. Și doaaaaaaaaaaamne ce vânt, ce ceață, ce frig. Numai iarna am mai prins așa o vreme. Șuiera pe la urechi, vuiește din toate puterile și ai impresia că te zboară de pe creastă. SUPERB!!!! Simți muntele, simți forța și nebunia lui.

Cum zicea Andrei, un munte cu personalitate. Este puțin mândru, puțin aprig, puțin misterios, puțin malefic atunci când nu îl prinzi cu soare și fără pic de vânt.

Un munte ca niciun altul. Și-mi place extrem de mult. Ajungem pe vârf parcă venind din neant, cântând Vangelis – Chariots of fire. Flutură un steag pe stâlpul de marcaj iar noi, semeți, încremenim de admirație (mint, de frig) laughing

Și la valeeeee. Cu grijă, pentru că o nouă lovitură în fund mi-ar fi fatală laughing Ajungem la refugiu unde este o tabără ecologică (parcă) și tot mai agale către tabăra noastră.

După puțină dezorientare că domne ăștia nu sunt La Table. Hmmm thinking unde sunt? laughing (asta pentru că niciunul dintre noi nu s-a obosit să citească cu atenție despre locul unde se campează, am văzut că scria La Table și nah… mai departe n-am citit big grin)

I-am găsit destul de repede pe cei de pe carpați.org și din păcate am ajuns destul de târziu pentru a mai participa la discuții. Până am luat masa (căci ne era taaaare foame), până am râs de Andrei care a decis el să așeze oala mai bine pe primus, așa că a vărsat-o cu totul laughing și până ne-am pus cortul, totul era cam gata.

Așa că ne-am înghesuit la foc, am plimbat sticlele de vin și am cântat acompaniați de Costică David și de încă un tip pe care nu știu cum îl cheamă blushing .

Ne-am dus la somn destul de devreme iar eu am observat cu … muuuuuuultă, hai să îi spunem scârbă, vreo 2-3 limacși în sacul meu de dormit. Adică m-am și așezat pe ei. Aaaaaaaaaaa. Bleah.

Am hotărât să dormim cu cortul deschis, pentru că era cald, asta numai până la o bucată de noapte când nu știam ce naiba se întâmplă pe fața și cu fața mea. Ploua laughing

Și a ținut-o așa toată ziua de duminică, în reprize de ploaie torențială, cu un strop de soare, iarăși ploaie și tot așa până jos.

Din Zărnești am fost transportați cu mașina până în Brașov de către Radu (mulțumiiiiiiiiiim!!!!) pe o ploaie ca de vară și hop țop în accelerat către casele noastre.

Padina lui Călineț rămâne pentru o zi cu vreme bună, poate reușim la un moment dat.

Craiul… e Crai. Cum e mereu, cu fruntea îndreptată către cer și brațele deschise către noi.

ps:

Recomandari

21 comentarii

mugur 28 septembrie 2010 at 9:35 pm

da a cam plouat si eu am avut ceva aventuri pe coclauri finalizata grandios cu o retragere cand vrei sa mergi pe calinetz anunta-ma poate ne sincronizam happy

Reply
ruxache 29 septembrie 2010 at 12:09 am

@mugur: pe unde a fost? tot crai? inca nu stim cand planuim un calinet, poate cand da un pic de zapada sa fe mai palpitant laughing

Reply
you can call me Andrei 29 septembrie 2010 at 8:31 am

Frumoasa tura, chiar daca nu au fost conditii prea bune. Imi aduc aminte de prima mea aventura pe Lanturi in octombrie 2005. Atunci le-am coborat pe o ploaie torentiala.
Sincer, am zis ca daca ajung acasa in one piece ma las de asa ceva. Imi alunecau mainile pe lanturi si coboram( cum altfel) cu fata la stanca.
E, am supravietuit( cand am ajuns acasa am vazut ca am mainile negre-parca muncisem la scos cartofi) si am mai fost pe traseul ala de inca vreo cateva ori.
Ce nu te omoara, te face mai puternic!
Nietzsche dixit

Reply
ruxache 29 septembrie 2010 at 10:13 am

@Andrei: Mda, traseul asta nu prea este unul de coborat, mai ales in conditii de ploaie laughing Odata cu iesirea asta pot sa spun ca l-am facut in toate anotimpurile, si pe soare si pe viscol si pe ploaie. Sincer, mi-a palcut mai mult pe soare laughing
Numai bine!

Reply
Mariusica 29 septembrie 2010 at 11:37 am

Si noi am fost in Crai si am prins o vreme de cacao rau. Si noua ne-a ramas o mica restanta: Padina lui Calinet happy

Reply
adi 29 septembrie 2010 at 1:25 pm

Hehe, o tura aproape la fel ca cea facuta de mine acum fix un an. Doar ca atunci n-a plouat…rau. Uite aici niste randuri scrie in graba si o istorie a locului…traseul e unul din cele mai vechi trasee marcate din Crai si Carpati in general:

http://altblogromanesc.blogspot.com/2010/03/lanturile-lui-deubel.html

Reply
ruxache 29 septembrie 2010 at 1:53 pm

@Mariusica: Toata lumea are restanta Calinetul laughing mai stiu vreo 2-3
@Adi: hai hai ca ati avut vreme buna tongue

Reply
Andrei 29 septembrie 2010 at 2:40 pm

Cu atatia Andrei pe aici trebuia sa precizezi care a varsat supa tongue
Oricum era prea concentrata laughing
Sper sa ne iasa anul asta tura pe Calinet, pana vine zapada, ca prea o planuim de ceva vreme.

Reply
ruxache 29 septembrie 2010 at 3:12 pm

@Andrei: Am pus link pe tine laughing acum o sa stie lumea care e faptasul tongue

Reply
mugur 29 septembrie 2010 at 7:21 pm

aveam in plan sa incercam traseul marian nicolae
am urcat pana in anfiteatrul coltilor gemeni unde ploua nene asa ca am traversat in valea podurilor si la vale happy

Reply
George 29 septembrie 2010 at 9:12 pm

Deci: A pus Simona un bustean in dulap, ori nu? Ca vaz binie ca focu s-o facu el cum s-o facutu, asa micut cum s-o pututu.

Iar si iar paginile tale de jurnal strabat distantele si cutreiera lumea, si-au ajuns la mine: Multumesc. Simt ceata care patrunde in oase de parca n-ar exista impermeabile…Si shuieratul vantului, aproapa ca atunci cand batea crivatul in Bucuresti, si cladea dune de…zapada prin locuri, si din cand in cand facea coltul, si se izbea cap-in-cap cu vantul care venea din directia opusa, de pe strada alaturata, si se ciocneau cu o bubuitura care zguduia ferestrele si facea bradul sa se legene, si globurile sa se zbata ingrozite sub ramuri.

Ma gandeam, ce frumos ar arata pozele tale intr-un filmulet ca cel care ti-a placut…cu aceeasi muzica. Dar oricum si mai presus pozele vorbesc celui ce stie sa le priveasca: O seara pe inoptat cu luna si stelele privind de sus, hornuri in stanci de te intrebi cum se face ca nu le-a sapat vreum mos de-al nostru, candva demult, ci mai degraba vantul si apa. Dar in context, si ele ne sant mosi si moase…Nu?)

Din nou multami fain de toate mazgalelile pe care impodobesti casuta ta virtuala.

Reply
ruxache 29 septembrie 2010 at 9:36 pm

@Mugur: Am in plan si Valea Podurilor big grin Hehe, ne-a fost potrivnica vremea week asta. Sa speram ca octombrie o sa fie ma bland.
@George: N-a mai pus bustean, desi noi am insistat laughing Se lucreaza la un filmulet pe piesa aia, am si filmat pe creasta asa ca speram sa iasa interesant. Ar trebui sa va apucati sa scrieti (daca nu se intampla asta deja) despre calatoriile dumneavoastra, ca aveti un stil foarte frumos de a aranja cuvintele. Numai bine!

Reply
cezar jipa 30 septembrie 2010 at 9:56 am

vreme de kko.programasem o tura super, albisoara hornurilor si apoi spalatura vaii seci.am fost pina in la verdeata,am tras ceva poze,vint,burnita,frig.am tras o raita pe la refugiul costila ca sa nu zicem ca chiar nu am facut ceva dupa care,retragere fara torte…plagiez dupa titlul unui roman al lui radu tudoran.

Reply
George 30 septembrie 2010 at 5:44 pm

Multumesc de vorba frumoasa, de sinceritatea si de ospitalitatea pe care o simt intotdeauna aici.
Zoomzete este un succes total si vine venit.
Sper sa incep sa am si eu propria contributie, desi nu se poate compara cu ceea ce faceti acolo.

Reply
Costin 1 octombrie 2010 at 12:30 pm

He! nu stiam de unde te stiu. De pe ruxache.com!happy
Ne-am intalnit la Spirlea la orele 10 (eram doi cu rucsaci „de-o zi”winking.
Noi am luat-o spre saua funduri sperand ca se mai insenineaza vremea si putem face sudica. Evident ca a fost si mai rau!
bine ca am plecat in aceiasi zi ca daca mai stateam si duminica ma lua deprimarea.
We asta prognoza e super ploioasa. Asta inseamna ca o sa fie soare in crai? happy

Reply
ruxache 4 octombrie 2010 at 10:46 am

@Costin: Salut! Deci sa inteleg ca nu ati facut sudica?
In Crai nu stiu cum a fost week asta dar in bucegi a fost superb, duminica dimineata la omu era mare de nori si zapada big grin, iar pe coborare a nins.

Reply
you can call me Andrei 4 octombrie 2010 at 11:26 am

Ai fost in Bucegi in week asta? am vazut ca era ceva zapada; noi eram in Poiana Inului. Am fost in Iepuras

Reply
ruxache 4 octombrie 2010 at 11:32 am

@Andrei: iep, am fost pe Valcelul Morarului si apoi la Omu. Urmeaza un jurnal. Si dap, a fost zapada big grin

Reply
Ursu' din Bucegi 21 iulie 2011 at 9:29 am

Pentru mine Padina lui Calinet a fost prima intalnire cu Craiul (in 1986, erai nascuta? happy ). Si prima intalnire cu hamul. M-am simtit un pic umilit, pt ca doar incepatorii purtau asa ceva, dar m-am simtit mai bine cand un torent era sa ne spele de de stanca. Asa este Piatra Craiul, mofturoasa, greu accepta sa te primeasca cu bratele deschise.

Reply
ruxache 21 iulie 2011 at 9:31 am

Dap, eram nascuta, aveam 1 an laughing

Reply
scurtu alex 14 februarie 2012 at 12:44 pm

Frumoase si turele

Reply

Lasa un comentariu