Pe Seaca dintre Clăi și altele

de ruxache 8 iunie 2012 10 comentarii

Vineri noapte nu cred că am dormit deloc. O durere de dinți extrem de sâcâitoare mi-a măcinat și vise și somn dulce și absolut orice urmă de confort. M-am zvârcolit ca peștele pe nisip și cred că am reușit să ațipesc cu mult după răsăritul soarelui. M-am trezit pe la 10.30 plângând de durere.

– Unde voiai tu să mergi pe Ace azi? mă întreabă Andrei

Habar nu am ce voiam să fac azi și mai ales de ce. Mă simt ca un zombi. Numai că dacă ești zombi nu te mai dor dinții, nu? Că de-aia ești. Mama lor de dinți.

Așa că ne-am planificat activități cât de cât urbane, deși tot mai mult prin natură am stat: plimbări pe calea ferată (unde am pus bănuți pentru a fi pleoștiți de tren) și pe lângă pădurile de la marginea Ploieștiului, apoi o tură să vedem cât de umflată e Prahova și nu în ultimul rând la Grădina Zoologică de la Bucov.

La zoo cel mai mult m-au amuzat găinile și un macac foarte isteric, care probabil avea căpușe sau purici și-și dădea câte o bucată de unul sigur.

Am văzut cel mai plictisit raton din lume. Cred că stătea de foarte mult timp în locul unde l-am și fotografiat. Mai bea puțină apă, se mai spăla un pic, apoi iar stătea, apoi iar se spăla. Ce viață laughing

O pasăre destul de ciudățică și foarte supărată pe aparatul meu foto, ca de altfel toate păsările. Obișnuite probabil cu oamenii și cu faptul că de la ei primesc de mâncare, cum ne apropiam de cuști apăreau și ele parcă înnebunite laughing

Un ursuleț destul de mare (unul dintre cei patru) care nu prea era încântat de vizitatori și scotea exact sunetele alea pe care nu vrei să le auzi când ești pe munte. Restul trei făceau baie hee hee

Cred că am uitat să pun poza cu leoaica, foaaarte plictisită și ea, stătea și privea în jur impasibilă. Ceilalți 3 lei (sau tot leoaice, nu știu sigur, ori erau pui, ori erau femele) se jucau în iarbă fic ca niște pisici. Iar jaguarul? Hm… Jaguarul înfuleca o ditamai halca de carne. Nu mi-a insiprat deloc pisi pisi drăguț happy

Astea sunt unele dintre cele mai haioase găini văzute vreodată. Mai erau unele ca niște bishoni sau ca niște pămătufuri de sters praful, dar astea din pozele de mai jos erau de-a dreptul hilare.

Eeeeei gata, s-a făcut seara și planul pentru mâine a rămas ceva cu Seaca dintre Clăi, vom vedea mai exact la fața locului, după preferințe și mai ales după chef happy

Așadar pe la ora 9 și jumătate suntem în Bușteni și căutăm loc de parcare. După ce înfigem buburuza pe o străduță laterală de pe lângă Silva, pornim către pădure și către Jepi. Bineînțeles, după vreo 15 minute de mers realizez că am uitat pioletul la mașină. Aaaaaghhhhhhhh. Dar nah, parcă nu am mai uitat nimic de mult, era și cazul căci altfel îmi pierd renumele.

Andrei nu vine cu mine, nu vrea. Păi și normal că nu vrea, nici eu nu m-aș întoarce cu el dacă ar fi căscat și și-ar uita echipament cine știe pe unde. Îl bombăn un pic în gând: ”de ce nu ești atent și la mine?” ”de ce nu viiiii cu mineeee??? mă laaaași singurăăă”. Mda, ca doar nu mă mănâncă bau bau.

Tare mi-e lene. Cobor agale spre mașină și la fel de agale mă întorc la intrarea pe Jepii Mici și Mari. Cred că am pierdut vreo jumătate de oră. Acum mi-e foame, sete și vreau să mă odihnesc un pic laughing Andrei e deja plictisit și mă zorește. Dar staaaai măi omule, unde te grăbești ca fata mare la măritat?

Haida.

Odată cu intarea în pădure simt că întru parcă în jungla amazoniană. Nu numai că este cald și umezeală și foaaarte mult verde, sunt tot felul de păsări care scot sunete care mai de care mai ciudate. Lipsește doar vreun babuin atârnând de vreo liană. Și sincer nu m-aș mira dacă aș vedea unul.

La intarea pe vale ne oprim să ne punem parazăpezile. Mă rog, mai mult Andrei pentru că eu, evident, le-am lăsat, pardon, uitat, la mașină.

Și pornim printr-o adevărată sălbăticie, printre pânze de păianjen, brazi doborâți de vânt probabil, aluviuni, flori și extrem de multă vegetație. Cred că pe-aici în luna august trebuie să vii cu maceta și probabil cu o cabină telefonică în care să te bagi în caz de apare ursul.

Prima săritoare nu ne pune probleme. Poate un pic lui Andrei care are un stil aparte de a se băga aiurea și a ajunge în poziții imposibile de echilibristică și încurcat propriile mâini și picioare cu propriile mâini și picioare. Nu îmi explic cum reușește, însă înclin să cred că îi și place laughing

Puțin mai sus dăm și de zăpadă. Nu pot să zic că nu mă așteptam la asta, dar nu mă așteptam însă la atât de multă. Încă o dată am confirmarea că iarna asta a nins foart mult. Prima limbă de zăpadă este scurtă iar înclinația pantei este mică, așa că nu necesită scoaterea pioletului.

Următoarele săritori au fost cel puțin interesante.

Prima. Bineînțeles că descoperită. Coborâm în gaura de zăpadă de la baza ei, într-un loc foarte neprietenos, ud și plin de mâzgă. Toate încercările de a trece fără ajutor sunt sortite eșecului. Abordez eu plină de încredere dar mă dau jos după nici un metru, apoi Andrei cu același rezultat. Este foarte ud și plin de un mușchi ciudat și alunecos. Iar prize puține spre deloc. Iar acolo unde sunt, este noroi cu frunze si apă care curge de sus. Sublim laughing

Așa că punem de un soi de piramidă. Am mai încercat noi o dată asta, pe Valea Horoabei acu 2 ani, dar nu ne-a ieșit din mai multe motive, unul dintre ele fiind apa care curgea în cascade de sus.  Buuun. Cațăr vreo jumătate de metru, vine Andrei sub mine, pun picioarele pe umerii lui șiiiii începe să se ridice laughing Nu mă așteptam să îmi pierd echilibrul așa rapid. Mai la stângaaaa, stai mai la dreaptaaaa că nu mai am de ce să mă țin, vino mai aproapeeee. Pisici. Am găsit niște prize la picioare și m-am înfipt într-un fel de horn nu prea îngust și pe care curge apă. Poziția e precară și sper că dacă pic de aici să mă prindă Andrei în brațe ca un adevărat soldat care este. Reușesc să mă târăsc ca molusca și să ies la lumină. Aleluia!

Sus arucasem deja rucsacul așa că mă pregătesc să scot coarda și să îl asigur pe Andrei când observ că a prins curaj și urcă singur. Dar evident se blochează. Las coarda, îi întind un piolet care îmi scapă din mâna udă. Stupid stupid stupid. Nu se lovește nimeni. Prind pioletul mai bine, i-l întind și imediat este și el lângă mine.

Munca în echipă a dat rezultate big grin Suntem uzi fleașcă.

Mai sus limbile de zăpadă sunt aproape continuem așa că scoatem pioleții și mergem ca pe ouă în speranța că nu călcăm pe vreun pod de zăpadă fragil.

Încă o săritoare.La fel de udă, de fapt chiar mai udă, imposibil de trecut prin cățărare de oameni normali. Mă înfig iarăși într-un horn, mă târăsc iarăși ca molusca și ajung aproape sus, numai că trebuie să iau și rucsacul lui Andrei care este mai mare și nu va putea trece cu el pe aici cum am trecut eu.

Bineînțeles poziția e imposibilă, eu stau oarcum ghemuită și trag de rucsacul ale cărui chingi se blochează printre stânci. Gataaa! l-am luat. Vine și Andreiul.

Mai este destul până sus, dar dispare zăpada și urcăm pieptiș o pantă care scoate untul din noi. Uraaa, ajungem în șa unde ne prăbușim pe iarbă printre copaci.

Andrei ar vrea să ajungă pe Claia Mare, însă pe mine nu mă încântă deloc perspectiva plimbării prin patria urșilor.

Stânga sau dreapta acum? Jepii Mari sau Jepii Mici? Poteca spre cei Mari pare surpată destul de nasol, cea spre cei Mici pare la fel de surpată dar parcă mai abordabil. Așa că-i alegem pe aia mici și plecăm mai departe pe Brâul lui Răducu.

Este plin de iriși și foarte multă liniște. Dar nu avem parte numai de asta din plin. Ci și de un urs care probabil s-a stricat la stomac. Așa că din metru în metru dăm de picturile lui rupestre laughing Mergem destul de crispați, dar mergem, căci dacă ne apare aici în cale nu e loc să fugi, că nu ai unde laughing

Vorbim relaxați despre celebra zonă unde toată lumea greșește poteca și abordează o traversare nasolă și extrem de expusă. Hai că am mai fost pe-aici bla bla bla bla bla, asta până când ne trezim fix în traversarea dubioasă, cu poteca la 2 metri deasupra. Suntem buni, nu glumă laughing Am reușit și de data asta.

În apropiere de intrarea pe Jepii Mici simțim un puternic miros de bârlog de urs, asta după ce apoape facem atac de cord când o capră neagră o zbughește la vale dintre niște  boscheți, foarte aproape de noi. Deci tipă, urlă și speră că nu apare moș Martin să-și ia masa de prânz. Nu de alta, dar și-ar mai lua și țeapă la cât de slabi suntem noi.

Și-am scăpat. Stăm la o șuetă și-un biscuite în zgmotul puternic produs de apa ce se rostogolește la vale și la ora 16.00 deja suntem cu ciorbele în față, la Casa Magic big grin

Pe seară ajungem în Ciucaș și furați de peisaj și aerul curat de munte, la ora 22.00 cred că deja dormeam duși. Eu mai mult, căci se pare c-am sforăit, iar Andrei a stat și-a numărat pereții.

Pe curând!

Recomandari

10 comentarii

Dan Chitila 14 iunie 2012 at 9:55 am

Data viitoare sa ma luati si pe mine pe traseul asta. Sun 2 trasee pe care nu reusesc sa le fac singur: asta si Acele laughing.
Sigur nu am mers cu cine trebuie pana acum laughing

Reply
admin 18 iunie 2012 at 8:48 am

Sigur ca da happy

Reply
cristian 14 iunie 2012 at 11:04 am

Noi am facut we trecut Valea Comorilor. O mai facusemin tinerete de doua ori solo si mi s-a parut usoara. Acum am facut canioning… la propriu. Atata apa n-am vazut in viata mea pe vaile Bucegilor, si cand spun apa ma refer la a trece saritori direct prin jetul de apa. Are Floricioiu in povestea cu Albastra uin pasaj cu un shuvoi pe care l-a luat in piept pana s-a terminat ploaia. Ei bine cam in aceeasi postura am fost si eu doar ca nu asa expus.
Am vazut ca pe seaca dintre clai nu prea ati avut asa probleme.
A, si noi am pus cortul pe Braul lui Raducu inconjurati de o funie cu talangi, cratite, cani si alte obiecte zornaitoare. Toti care au auzit au cascat ochii mari si ne-au intrebat de ursi. N-a venit nici dracu. O fi fost de la sosetele mele puse strategic pe un copacel…

Reply
admin 18 iunie 2012 at 8:49 am

Ci siguranta sosetele erau de vina laughing N-as pune cortul acolo nici sa ma bati

Reply
cristian 14 iunie 2012 at 11:07 am

PS
Imi place rujul tau rosu din poze 5. Ti se potriveste. laughing))))))))

Reply
ruxache 20 iunie 2012 at 12:02 pm

haha

Reply
Ionut 12 noiembrie 2012 at 10:01 am

Apropo de Seaca dintre Clăi (că n-am ştiut cum altfel să te contactez): am câteva pozulici de ieri în care apăreţi şi voi, le vrei…? (hint: eu sunt ăla roşu cu coadă care a venit după voi pe Claia Mare)

Reply
ruxache 12 noiembrie 2012 at 1:10 pm

Salut, multumesc mult, da, vrem pozele big grin Mi le poti trimite pe adresa ***

Reply
Ionut 12 noiembrie 2012 at 6:24 pm

Ok, will do. Sunt doar cateva din pacate, daca stiam ca va sunt de folos faceam mai multe.
Era undeva pe blogul tau mailul asta sau vreo alta modalitate de contact? Daca da, mea culpa, nu am vazut-o.
Apropo, s-ar putea sa vrei sa stergi adresa ta de mail din post-ul anterior, pana sa devina subiect de spam big grin

Reply
ruxache 12 noiembrie 2012 at 9:16 pm

Mersi mult, primit placut! Nu cred ca e vreo adresa de contact pe blog, am avut ceva probleme si au disparut anumite pagini. Trebuie sa mai rezolv cateva chestii pe-aici.

Reply

Lasa un comentariu