La Mălăieşti

de ruxache 20 octombrie 2008 0 comentarii

Abia au trecut 4 zile de când m-am întors de la munte şi iată că plec iarăşi. De data asta plecăm de vineri, cu personalul de 14.06, către Buşteni. E ziua Andrei, şi-o serbează la Mălăieşti. Anul trecut nu am reuşit să ajungem, ne-am oprit la Diham (de fapt ne-au oprit nişte ochi care sclipeau în noapte în pădure), de data asta trebuie să ajungem.

Suntem 7, eu, Andra, Marius, Manu, Dan, Florin şi Ovidiu. Începem să urcam pe la ora 20.30 pe o ploaie care ameninţa că se va transforma în torenţială. Şi nu ne-a dezamăgit. Până la Poiana Izvoarelor eram deja uzi până la piele. Aici nu e lumină, nu cazează, stam in uşă să ne schimbăm. Până la urmă suntem invitaţi înăuntru, unde bem un ceai la lumina lumânărilor.

Urmează să urcăm pe Pichetul Roşu către Mălăieşti. Sperăm numai să se mai oprească un pic ploaia. Drumul îl facem cu muuuultă gălăgie, cred că am reuşit să speriem toate animalele din pădure, am cântat, am fluierat şi am jucat Fazan. 7 oameni şi un căţel ajung la ora 12 noaptea la Mălăieşti.
Însă seara nu se termină aici, mâncam, bem şi cântam până la 3 dimineaţa.
Vremea se anunţă frumoasă, aşa că ne hotărâm să urcăm la Omu pe Hornul Mare.

Urc destul de repede, deoarece aud căşeluşa neagră care a urcat cu noi din Gura Diham plangând mai sus pe horn….. plecase mai devreme cu doi turişti. Zăpada e îngheţată, trebuie să am multă grijă. O găsesc sub o stâncă, se ascunsese acolo şi îşi lingea lăbuţele, îi îngheţaseră, nu mai putea să urce. S-a bucurat când m-a văzut. L-am aşteptat pe Florin care a cărat-o în braţe până sus.

Am aşteptat apoi să vină şi ceilalţi. Timp în care am stat la soare în iarbă, am dat de mâncare căţeluşei şi am privit măreţia care mi se desfăşura în faţa ochilor.Am plecat apoi agale către vârful Omu. Agale pentru că voiam să prelungesc cât mai mult momentele acelea. Era prea frumos, prea frumos ca să găsesc cuvinte. Nu există cuvinte. Sus nu am stat foarte mult. Am fii vrut să coborâm pe Ţigăneşti, sau pe poteca de vară, dar am fost sfătuiţi să nu facem asta, că este multă gheaţă.

Fusese cam ger noaptea trecută, şi acum era încă foarte frig.. Aşadar coborârea va fii tot pe horn, măcar aici ştim ce ne aşteaptă. Eu îmi doresc foarte mult să mai stau pe sus, soarele încă străluceşte, liniştea care ne înconjura apoape că îţi dădea impresia că îţi ţiuie urechile. Dar nu am mai stat prea mult.. Din păcate, nu s-a putut.. I-am lăsat pe cei cu care eram să se duca înainte iar eu am ramas cu Florin în urmă. Am bagat căţeluşa în rucsac deoarece nu mai voia să coboare. A stat cuminte, mai gâfâia din când în când, dar cred că din cauza faptului că aţipea. Ajunşi la cabană, ne-am pus pe mâncat. I-am dat şi căţeluşei.

Am jucat cărţi până târziu în noapte apoi ne-am culcat. De dimineaţă am plecat cu Florin, Manu şi Marius la lacul Ţigăneşti. Am urcat pe un traseu nemarcat până la cruce iar de acolo am mai facut aproximativ jumătate de oră până la lac. Am avut de facut o traversare mai ciudată pe o limbă de zăpadă îngheţată, moment în care m-am cam speriat un pic. Lacul este micuţ, dar situat într-o zonă absolut superbă.

Coborârea a fost un pic cam abruptă dar nu ne-a ridicat probleme. La cabană lumea se strănsese pe-afară. Era prea frumos ca să stai înăuntru. Am plecat de la cabană destul de devreme, am coborât tot pe Pichetul Roşu, iar de data asta am avut şi eu ocazia să văd traseul pe lumină, în sfârşit.. La Poiana Izvoarelor am făcut un mic popas, de poze, bere, suc şi eugenii. Ne-am întors cu naşul, mi-era dor. Mi-era dor de Mălaieşti.Acum ajunsă acasă, mi-e iarăşi dor.


Mai multe poze aici

Recomandari

Lasa un comentariu