Ski la Straja – Kamikaze

de ruxache 16 martie 2010 11 comentarii

A nins. A nins cum ninge numai în poveştile cu ierni troienite şi nămeţi cât casa.
Iar la Straja, nămeţii chiar erau cât casa.
Am plecat vineri noapte. Sau mai degrabă sâmbătă dimineaţă. Că iniţial am plecat cu trenul de 23.45, apoi cu maşina la ora 2, astfel încât am ieşit din Bucureşti abia la ora 3. Sau era 4?
Eu, Geo, Cristina, Cătălina şi Mihai.
Ne-am înghesuit bine în maşinuţă şi hai cu un pic de somn. Fiecare cum a putut, mai bine, mai rău, zguduiţi înfiorător de gropile de pe Bucureşti – Piteşti şi-apoi încântaţi la maxim de craterele uriaşe de pe Dealul Negru. De-am crezut, în somnul meu profund că cineva cumva a ridicat maşina şi a început să o scuture cu ură.
Buimacă, în Târgu Jiu, m-am găsit că mă dau jos din maşină ca să mă pozez cu Coloana Infinitului. Înfinit era somnul meu la ora aia, nicidecum coloana, însă m-am conformat frigului şi-apoi am mai dormit un pic până la Vulcan, de unde am fost săltaţi de o Dacie 4×4 care face faţă drumului şerpuit până sus la Straja.

Şi stratul de zăpadă creşte, şi tot creşte văzând cu ochii. Mi-e tare greu să cred că e luna martie. Unde-s ghioceiiii? brânduşele? unde-i soarele că nu-i nici ăla nicăieri.
Aici nămeţii sunt cât casele şi peste tot sunt tranşee prin zăpadă, brazii atârnă sub greutatea fulgilor, e frig ca dracu, bate şi un vânt. Ce mai! Vine Crăciunul.
Şi aventura începe.
Colo jos, printre alte case se află şi pensiunea la care suntem cazaţi. La Piticu. Aia cu antenă parabolică. Dar cum ajungem acolo? Drum nu avem, numai o pantă înzăpezită printre alte case. Aşa că o luam de-a dreptul prin nămeţi în care ne scufundăm pe alocuri până la brâu, dăm de alţi turişti care se împotmoliseră şi ei în spatele pensiunii, şi după ce mai înotăm un pic suntem în sfârşit în faţa uşii de la intrare.
La Piticu e cam frig şi deşi caloriferul este „aerisit” nu reuşeşte să încălzească mai deloc camera.
Din cauza unor probleme, Cristina trebuie să se întoarcă de urgenţă acasă.
Noi mâncăm şi luăm rapid drumul pârtiilor. Adică luăm skiurile în spinare şi traversăm iarăşi mormanele de zăpadă până sus la drum.
Frumos la Straja. Deşi pârtiile sunt în mare parte uşoare şi line şi se urcă numai cu teleskiul, am avut parte de cea mai tare ieşire la ski de până acum.

Ca o mică retrospectivă a primei zile ar fi de spus că sâmbătă am avut parte şi de un pic de soare. Ce-i drept cu dinţi ascuţiţi şi vânt la fel de tăios.
Am asistat un pic şi la Cupa Veteranilor la Ski, câştigată de un domn care are venerabila vârstă de 91 de ani. Ce mai poţi să spui…? Jos pălăria.

După ce ne-am făcut încălzirea pe pantele line cu zăpadă minunată, am decis împreună cu Geo să mergem pe aşa numita pârtie Canal. Care domne cică nu-i bătută de ratrack.
Luăm teleskiul aferent iar sus suntem întâmpinate de un mare vânt. Partea de sus a pârtiei este îngheţată bocnă iar din când în când, maluri de zăpadă tare se ivesc de te miri unde. O bilă neagă pentru ceaţa care m-a împiedicat să văd un astfel de dâmb. Aşadar am luat o primă căzătură absolut spectaculoasă, fix în nas, cu skiurile înfipte ca-n desene animate. Râd şi plâng involuntar în acelaşi timp. Mi-a luat vreo 3 minute să mă desprind din mormanul de zăpadă. Nu mai văd nimic. Şi asta nu din cauză că este ceaţă, ci pentru că acum ochelarii mei sunt pe-o parte acoperiţi de zăpadă, pe-o parte plini de lacrimile provocate de impact. Sunt chioară dar încet pornesc la vale.
Este prima mea coborâre pe o pârtie nebătută aşa că mai iau vreo 2-3 trânte şi reuşesc să mă obişnuiesc (cam de la a doua coborâre). Însă deja nu mai este atât de distractiv. Au trecut mulţi skiori şi deja a început să se taseze. Dar amuzant tot e.

Am avut ocazia să skiez cum nu am mai skiat niciodată, într-un whiteout complet. Sincer nu e jucărie. Este total aiurea. Singurul meu punct de reper era Mihai care skia undeva la vreo 10 m în faţa mea. Încercam pe cât puteam să păstrez aceeaşi traiectorie pe care o alegea el, în speranţa că nu dau de vreun dâmb sau mai ştiu eu ce (şi e extrem de greu să te ţii după omul ăsta care skiază mai bine decât ştiu alţii să mănânce) Aşadar, extrem de ciudat. Erau momente în care efectiv aveam impresia că stau pe loc sau .. nu reuşeam să-mi dau seama ce viteză am. Ştiam că mă mişc pentru că auzeam vântul cum îmi vâjâie pe la urechi. O mare de gri – alb fără nicio urmă. Când ne-am oprit undeva mai jos ca să ne regrupăm mi-am dat seama că sunt extrem de ameţită (parcă m-aş fi dat într-un carusel vreo 2 ore), vedeam punctuleţe strălucitoare şi-mi vâjâia capul. Nu mai vreau

Spre seară am coborât cu Geo la pensiune pe skiuri, prin curtea unei mănăstiri, prin zăpadă uriaşă, neatinsă. Mihai rămăsese cu Cătălina care din cauză că se dă cu placa şi este şi mai la început nu prea a stat cu noi. Am traversat drumul şi am zburat prin nămeţii buclucaşi care ne dăduseră dureri de cap de dimineaţă când am sosit.

Târziu am ieşit să mâncăm (asta după ce am confecţionat împreună cu Geo o salată, care deşi fără ulei a fost chiar mâncabilă) şi am avut parte şi de Revelion (ce repede mai trece timpul asta) cu un minunat foc de artificii direct pe pârtie.

Evident am dormit lemn apoi.

Duminică, orcât de mult ne-am fi dorit să ajungem pe pârtie la o oră rezonabilă şi cât mai matinală nu prea am reuşit. Că ne-am trezit după ora 11.

Ziua de astăzi o dedic căzăturilor artistice şi super artistice. Protagonişti: eu (în rolul principal), Geo (în rol secundar dar totuşi spectaculos), Mihai (rol de entartainer).
Am luat astfel drumul pădurii. Printre brazi şi copăcei, buturugi, mormane de zăpadă. Ţin să precizez faptul că salturile mele în zăpadă au fost perfect calculate şi studiate înainte de a se materializa.
Aşadar, trei nebuni printre brazi, unul mai kamikaze ca altul. Trântele luate în zăpada uriaşă sunt demne de camera de râs, desene animate sau orice altceva de genul ăsta. Am luat căzături în toate felurile posibile, cu skiurile înfipte în zăpadă, capul înainte, plonjând artistic, pe spate într-un desiş, cu brazii în braţe, ciocniri neaşteptate cu Geo care a apărut fix în faţa mea, sau eu în faţa ei dintre niste copăcei, rostogoliri matematice pe pante cu brazi micuţi. Cum reuşeam să iau şi eu 2-3 viraje (asta în momentele bune) mă tezeam cu skiurile înţepenite şi cu mine căzând lemn pe-o parte/pe spate/în cap fără nicio şansă de redresare a situaţiei. Ca idee, am înţeles ce trebuie făcut, practic, mai am de exersat muuuult.

Apoi mergeam de relaxare pe pârtiile bătute.

Spre casă am plecat pe la ora 19.00, după încă un week-end minunat. Care a fost cel mai reuşit week-end la ski de până acum. Adrenalină la maxim, skiul prin zăpadă mare nebătută este cu totul alt sport, nasul încă mă doare, am între 3 şi 42 de vânătăi şi o mare febră musculară. Însă abia aştept o nouă nebunie la ski prin păduri.

Recomandari

11 comentarii

criserb 16 martie 2010 at 6:16 pm

Orasul de unde ai luat Dacia 4×4 spre telescaunul de la Straja se numeste Vulcan, nu „Vâlcan” asa cum l-ai botezat tu tongue

Stiu ca iti plac muntii si banuiesc (sper ca nu gresesc) ca ai fost si in Parang. Care iti place mai mult dintre cele 2, Straja si Parang si poate chiar ai putea sa faci un clasament cu toate statiunile din tara.

Te intreb asta pentru ca eu prefer sa merg in Parang sau Straja decat sa merg pana pe Valea Prahovei care e mult mai aproape dar frumusetea locurilor de acolo, si mai ales salbaticia lor este de neegalat. Sa nu mai vorbesc de multimea turistilor de pe VP de care nu ai loc…

Reply
ruxache 16 martie 2010 at 6:43 pm

Mda, oraşul e Vulcan, munţii sunt Vâlcan laughing M-am „confuzat”, mersi pentru corectură.

În Parâng la ski nu am fost până acum şi mi-ar fi cam greu să fac un clasament al staţiunilor din ţară (cel putin nu unul subiectiv) deoarece am vizitat prea puţine, şi-anume: Predeal, Azuga, Sinaia şi mai nou Straja. Dintre astea Straja câştigă detaşat.

Votez însă pentru Bansko laughing

Reply
criserb 16 martie 2010 at 8:43 pm

Eu as putea sa fiu subiectiv, pentru ca sunt din Petrosani, dar Parangul si Straja nu se compara nu nici o alta statiune montana de la noi din tara, dpdv al skiului.

In Parang sunt partii si mai abrupte, sa le zic pentru avansati happy Cand ai timp sa vizitezi statiunea, sunt sigur ca nu ai sa regreti. In plus e bun si pentru trasele montane, Parangul din cate stiu eu este al 3-lea varf ca inaltime de la noi din tara. (sper sa nu gresesc)

Reply
ruxache 16 martie 2010 at 10:09 pm

Nu cred ca mai ajung la ski anul asta, atat de departe de Bucuresti. Da, Parangul este un munte frumos pe care l-am vizitat la inceput de primavara. Uite aici: http://ruxache.com/la-pas/jurnale-de-calatorie/parang-de-mai.html
Si nu, varful Parangul Mare nu este al trei-lea ca intaltime din tara tongue, este al 5-lea happy

Reply
George 17 martie 2010 at 9:58 am

Un bătrân de 91 de ani a câştigat cupa? Chiar că jos pălăria. Pe de altă parte, asta ar trebui să-i pună pe gânduri pe participanţii mai tineri. Eu aş intra în pământ să mă facă un moşulică de aproape 100 de ani. Îmi şi imaginez cât de groaznic ar fi ca la alergare, tenis sau înot (sporturile mele preferate) să mă facă la rezistenţă străbunicu’.

Reply
George 17 martie 2010 at 9:59 am

Scuze, poţi să-mi ştergi comentariul de mai sus ca acum am observat că era vorba de cupa veteranilor. Mă şi miram happy

Reply
adi 17 martie 2010 at 10:42 am

Moldoveanu – 2.544 m, Negoiu – 2.535 m, Viştea Mare – 2.527 m, Călţun-Lespezi – 2.522 m, vârful Parângul Mare, – 2.518 m, Vânătoarea lui Buteanu – 2.507 m, Cornu Calțunului – 2.510 m, Hârtopu – 2.506 m, Dara – 2.501 m, Vârful Peleaga – 2509 m, Vârful Omu – 2505…Fagarasul castiga cu 8 – 1

http://altblogromanesc.blogspot.com/

Reply
ruxache 17 martie 2010 at 10:55 am

@george: stai calm, nu-i nevoie sa-ti sterg comentariul, acel domn chiar i-ar face pe muuuuuuulti tinerei la ski winking

Reply
ruxache 17 martie 2010 at 11:04 am

@adi: eh, fagarasul laughing, oricum fagarasul castiga la multe capitole big grin nu numai la varfuri, dar asta e parerea mea subiectiva big grin

Reply
Marius 18 martie 2010 at 4:02 pm

Depozitarea gunoiului este interzis. Dar ducerea lui la un tomberon este permis.

Reply
gabi 15 aprilie 2010 at 9:17 pm

am fost si eu la straja cu cateva zile inainte de craciun, pe viscolele alea de era totu paralizat in romania, -15-20 de grade afara.
la straja soare si zapada putina spre deloc. oricum 3 zile le-am petrecut „rafinandu-mi” stilul pe partia de incepatori si a fost ok big grin
sa inteleg ca am ratat distractia adevarata

Reply

Lasa un comentariu