Escaladă in Macin – dar sa nu uitam furtuna

de ruxache 23 mai 2011 10 comentarii

Ne-a luat ceva timp până când am reușit să ne hotărâm ce vom face în acest sfârșit de săptămână. În continuare vremea se anunță destul de neprietenoasă cam pe toate coclaurile pe care am vrea noi să umblăm și implicit cam pe toate stâncile pe care am vrea să cocoțăm.

Așa că alegem o variantă care ne poate satisface pentru moment pofta de munte și un pic de cățărat. Se pare că de la un timp suntem atrași într-un mod cel puțin ciudat de Dunăre. Am început cu Băile Herculane de Paște, am continuat cu Basarbovo și o bălăceală la Ara și acum iată-ne luând din nou drumul către Dunăre. De data asta plecăm spre Măcin, eu, Andrei, Roz și Andrei D.

Și cum avem de parcurs aproximativ 300 de km, plecarea se va face undeva foaaaaaaarte de dimineață. Am reușit să dormim cam vreo 3 ore, oarecum în reprize  (eu) din cauza unei răceli de toată frumusețea cu care m-am pricopsit weekend-ul trecut de la aerul condiționat din mașină.

Așadar, cu toată noaptea în cap și somnul înghesuit bine într-o jumătate de ochi, pe la ora 5.30 îi culegem pe Andrei și Roz, și cu rezervorul pe zero big grin pornim către cea mai apropiată benzinărie și apoi către Autostrada Soarelui.

Care în această dimineață răcoroasă (slavă Domnului), chiar este a soarelui. Pentru că prindem un frumos răsărit așa ca la câmpie. Până în Slobozia la volan se instalează Andrei așa că am ocazia să fiu și eu un copilot problematic. Reușesc să vărs o bună parte din sticla de cola pe mine, pe banchetă și pe aparatul foto. Eh, mi-e soooooooooomn. În Slobozia facem un popas pentru o super cafea binemeritată și necesară și trec și eu la volan.

Drumul nostru șerpuiește alene prin câmpie și ne minunăm de frumusețea Dobrogei. Lanuri de grâu verde și rapiță strălucitoare cât vezi cu ochii, maci și lacuri specifice luncii, iepurași îndrăzneți care traversează șoseaua, toate anunță o ieșire extrem de frumoasă.

In Traian a fost absolut extraordinar. Am mers cu a-ntâia aproximativ 10-15 km și am făcut slalom printre niște cratere cel puțin uriașe.  Îți venea efectiv să lași mașina în drum, să faci rost de niște cai și s-o pornești la căruță. Eh…

Cu încă un popas de admirat câmpurile nesfârșite, pe la ora 10 și ceva ajungem la greci. Pardon, în Greci, unde străbatem străduțele care la fel, necesită căruță sau măcar un tractor (interesant mi s-a părut că pe-acolo am văzut numai bmw-uri + alte asemenea boliduri laughing). Lăsăm mașina la marginea unei fântâni și pornim în agonizantul drum de o oră laughing spre locul de campare. O oră care mi s-a părut că nu se mai termină, pe o căldură infernală specifică Bărăganului de-am reușit cred, să transpiram inclusiv toxinele de la gustarea de la Mc de peste 3 luni. Ce-i drept avem și bagaje grele, că deh, e puțiiiiiiiiin de mers. Puțin da’ cald.

Noroc cu peisajul. Mi se pare extrem de interesant cum răsar așa deodată din nimic munții ăștia. Și apoi, cât ai vedea cu ochii, o întindere parcă infinită de lanuri. Parcă ar fi un puzzle perfect ordonat și aranjat de o mână cu talent artistic. Punem corturile în șa, la întrarea în pădurea deasă sub niște copaci, sperăm noi cu risc scăzut de paratrăsnet.

Zona îmi inspiră încredere în eventualitatea unei furtuni. Îmi inspiră dar nu prea, vom vedea mai târziu. Zecile de copaci trăsniți împrăștiați pe toată muchia îmi dau fiori reci pe șira spinării.

Plecăm spre carieră printre stejari pitici, goruni și broscuțe țestoase. Sunt complet dezamăgită când, odată ajunși acolo realizez că nu e pic de umbră și că în scurt timp vom deveni cartofi prăjiți. Dezamăgită pentru că nu avem niște cola. Că mergea cu cartofii.

Și începe marea cocoțeală. Sau mai bine spun marea chinuială, căci pentru ăștia mai mici de înălțime, cap de coardă înseamnă morcov cu tot cu ogor direct în fund. Asigurări depărtate tare, plus granitul cu care eu cel puțin nu sunt deloc obișnuită. Noroc că realizez repede că până și cea mai mică denivelare (inclusv denivelările de juma de cm) poate să țină perfect cele 40 de kile ale mele laughing

Din păcate aproape toate pozele de la stanca au ieșit arse. Habar nu am de ce…

Eh și cum ne jucăm noi aici  încep ușor ușor să se adune norii mei preferați. Și-anume cumulonimbușii, ăia care prevestesc super furtuni cu descărcări electrice și părul măciucă de frică.

Decidem să strângem tot ce avem cât mai repede și să ne întoarcem la corturi în siguranță. Numai că draga de ea, mama natură, are alte planuri cu noi. Și dă-i cu bum bum. Dap, deja a început. Noi încă avem echipament în perete. Eu cu Roz luăm tot ce se poate lua și plecăm înainte, în pas voios milităresc aproape alergat către șa. Sunt aproximativ 15-20 de minute de mers. Pentru moment Roz pare extrem de relaxată și insistă să fotografiez o broască țestoasă uriașă.

Cu inima agitându-se să-mi sară dintre măsele, scot aparatul și fac poza. Apoi ne continuăm rapid drumul. Deja plouă violent, cu picături uriașe care se transformă treptat în grindină. Cu fiecare trăsnet și zgomot asurzitor simt tot mai acut nevoia de a fi la adăpost. Dar care adăpost? Cerul parcă se rupe în două. Încerăm să evităm linia crestei și mergem cumva la vreo 20 de m sub ea. În scurt timp (care numai scurt nu a părut) suntem la corturi. Aruncăm echipamentul și intrăm. Ne schimbăm de hainele ude, aprindem câte o țigară, desfacem o bere și tresărim la fiecare zdruncinătură provocată de trăsnete.

Furtuna este acum exact deasupra noastră și tot mai puternică, băieții nu au venit încă și nu pot decât să mă rog să nu  dea vreun trăsnet nenorocit exact în zona noastră. După vreo 15-20 de minute apar și băieții, uzi fleașcă și nu foarte relaxați. E chiar nasoală furtuna și tunetele sunt din când în când asurzitoare. Efectiv se zguduie pământul.

După multe țigări, o a doua bere și vreo oră trece și vijelia. Și acum urmează operațiunea dat afară apa din cort. Și din al nostru și din al lui Andrei și Roz. Pentru că nu mai plouă ne punem frumos pe gătit, stăm ca șopârlele pe singurul loc unde nu este ud (niște stânci) și reușim să facem chiar și un foc la care ne încălzim până seara târziu, când noi fulgere care brăzdează cerul ne trimit la somn. Din fericire nu a mai fost nicio furtună și am dormit liniștiți și neîntorși până dimineață.

Iarăși soare, mult soare, așa că toată poiana se umple de haine și echipament ud pus la uscat. Micul dejun și strânsul corturilor durează destul de mult. Ne e lene, ne e cald și n-avem niciun chef să cărăm carabalâcul în spate nici măcar 20 de minute.

Cu chiu cu vai ne urnim și ajungem iarăși la carieră. Sunt iarăși câteva mii de grade așa că ne pârjolim binișor pe toate părțile. Încercăm mai multe trasee  dintre care de departe cel mai interesant mi s-a părut Ionuț (în care a pus Andrei D o manșă – distanța între ultima asigurare și top era de vreo 4-5 metri și la o eventuală cădere de sus ar fi avut ocazia să dea cu fundul de pământ). Ne-am mai jucat apoi pe Cioc, Banana, Tropicana iar Andrei D a făcut o încercare pe Balcoane. Numai că nu a reușit deoarece prima asigurare era undeva pe la vreo 6-7 m de la sol, primul spit se pare că a fost scos.

Curând ne declarăm învinși de căldura infernală și luăm la pas drumul de carieră către oraș.

Aaaaaah ce-aș dormi sub un stejar acum… dar avem drum de parcurs înapoi spre casă. Ne delectăm cu o pizza la marginea drumului și o bere (eu fără alcool – aveam de ales între asta și American Cola laughing așa că am ales răul cel mai mic) și plecăm spre casă.

Las Andreiul la gară, îi las pe Roz și Andrei D acasă și într-un final ajung și eu în pat la somn. Nu o să uit Măcinul ăsta prea curând, peisajele au fost superbe si furtuna încă îmi stă lipită de creier. A fost interesant, dar nu pot spune că mi-a plăcut. Iar ca bonus, arsurile de pe spate îmi fac noaptea aproape insuportabilă.

Ei, totul e bine când se termină cu bine.

Pe curând!

 

 

Recomandari

10 comentarii

Roz 24 mai 2011 at 9:21 am

foarte frumoase pozele! si peisajele super! Faina zona! si nu sunt nici ursi, nici oameni, nu-s nici burtosi cu gratare si manele pe acolo! Cel mai mult mi-au placut broscutele! si sosetele tale portocalii tongue

Reply
ruxache 24 mai 2011 at 9:34 am

Dap, destul de pustiu. Broscutele erau cele mai tari big grin

Reply
Cristian Popescu 24 mai 2011 at 9:42 am

We ăsta băgăm şi noi tot Măcin. Sper c-aţi luat furtunile cu voi…că nouă nu ne trebuiesc.

Reply
ruxache 24 mai 2011 at 10:07 am

Furtunile au ramas acolo big grin (cel putin noi asa am vazut)

Reply
Dan Chitila 24 mai 2011 at 10:30 am

Nu stiu cat de mult ti-a placut tie, dar mie mi-a placut ce am citit si vazut aici. Si eu vreau sa ajung demult aici la catarat. Cam cum sunt traseele?

Faine poze. Bravo!

PS Aparatul a supravietuit accidentului cu Cola?

Reply
ruxache 24 mai 2011 at 10:43 am

Zona este extreeeeem de frumoasa si pitoreasca, insa pe mine nu m-a satisfacut prea mult dpdv al cataratului. Noi am fost la cariera si cel putin pentru astia mai micuti de inaltime este dificil sa te duci cap, prima asigurare este in general destul de sus (cativa metri buni), celelalte sunt cam departate (asa mi s-a parut mie, sunt subieciva si nu trebuie sa te iei neaparat dupa ce spun eu) si din cate am vazut ar fi bine sa ai la tine si ceva mobile. Am observat trasee in care distanta dintre ultima asigurare si top era de 5-6 m.

Din cate am inteles mai sunt vreo 2 zone mai frumoase de catarat. Una la care am fi vrut sa ajungem si noi dar nu am avut timp este in Cheile Chediu, din cate am inteles pe un traseu nemarcat prin padure, pe o vale care duce la zona de catarare. Si ar mai fi unul in Cheile Racovei (sper sa nu ma insel) – la aproxmativ o ora de cariera.

Aparatul a supravietuit incidentului cu cola datorita lui Andrei, care desi conducea a avut viteza de reactie si mi l-a luat din brate. Ca eu ma uitam ca curca-n lemne cum se imprastie cola peste tot laughing

Reply
Bogdan 2 iunie 2011 at 4:32 pm

Din poze pare ca ati fi campat chiar in saua Tutuiatu. Daca e asa, atunci aveati la dispozitie cateva trasee si in partea opusa, vizavi de cariera si tot la 15-20′. Se incadrau in aceeasi categorie cu Banana si Tropicana, de la 5- pana pe la 6.
Valea Racova e cam la 45′ de sa, in directia opusa carierei unde v-ati catarat si e intr-adevar mai atractiva dpdv al varietatii traseelor. Pe langa faptul ca sunt mai multe, gaseati trasee de la 4+ pana la 8-. Si mai presus de toate, puteati campa la umbra, exact sub perete; asa erati feriti si de soare si de furtuna.
Nu-i nimic, zilele nu au intrat in sac si puteti merge acolo data viitoare.

Numai bine!

Reply
ruxache 2 iunie 2011 at 9:44 pm

Noi stiam de Racova si am fi vrut sa mergem acolo duminica, dar dupa o dupa-amiaza cu furtuna, toate hainele ude si tot echipamentul ud (inclusiv corzi, hamuri etc) n-am mai avut nicio tragere de inima sa ne trezim devreme si sa mergem. Cum am facut ochi (nu prea devreme, caci aveam cortul la umbra big grin ) am umplut poiana cu toate cele, puse la uscat si-am mai tras o tura mica in aceeasi zona la un cocot.
Adevarat, data viitoare acolo mergem happy

Reply
MeetTheSun 25 mai 2011 at 3:56 pm

Dupa un citit in reprize mereu insotit de un suras (ca mai toate scrierile tale) nu pot pleca fara cateva cuvinte, adica doar unul: faaaaaaiin!

p.s. Macinul e un „must do” primavara inainte ca solul sa devina arid si vegetatia sa se usuce. Pentru catarare e un loc ideal si multi si-au facut ucenicia acolo, inclusiv eu blushing

Reply
ruxache 25 mai 2011 at 7:57 pm

Pai sa-ti fie de bine big grin Cand vine vorba de cocot sunt subiectiva, mie nu mi-a placut foarte mult tongue

Reply

Lasa un comentariu