Creasta Pietrei Craiului – Nordica

de ruxache 8 martie 2011 14 comentarii

„Nu e dorinţa cea care mă duce mai departe, în sus spre vârful muntelui; e obişnuinţa, ca şi când urcatul ar fi o parte a vieţii mele.” Reinhold Messner

4-6 martie 2011

Gânduri de început ar fi multe, pentru că într-un fel m-am simţit iarăşi mare şi iarăşi mică mică mică. Un purice de lumină într-o lume care m-a copleșit și redus la un stadiu primar al fericirii. Când viața și frumosul există pur și simplu și nu mai trebuie să-ți pui intrebări, la care oricum nu ai găsi răspuns.

Încă un vis împlinit, chiar dacă „numai” pe 3 sferturi, plus satisfacţia incomparabilă că ai reuşit să atingi un „vârf”. Evident, un vârf din sufletul tău, pentru care ai muncit şi pe care l-ai făurit din mii şi mii de gânduri care nu-ţi dau pace în unele nopţi cu insomnii şi lună plină.

Fac bagajul în maaaaaare grabă, după la fel de multele schimbări de planuri deja la ordinea zilei, plus schimbări de munţi printre care s-au numărat Baiului şi Bucegii, ski, ski de tură, cort şi alte nebunii. Iese câştigător Craiul. Cu reuniune de gaşcă la refugiul Grind unde ne vor aştepta (pe mine şi pe Andrei) sâmbătă seara: Maria, Andrei, Ovidiu şi Cosmin.

Vineri seara fuga la gară. Sună telefonul. Conversaţia este din categoria surdo-muţilor şi babelor tari de urechi. În metrou fiind, m-am trezit vorbind singură şi povestind vrute şi nevrute călătorilor curioşi din jurul meu, pentru că firul cu Maria se întrerupsese de mult.

Concluzie?
Ceva greu de realizat, aproqpe imposibil, dar totuşi … dacă ne unim forţele şi trimitem gânduri bune către Andrei, putem duce la bun sfârşit. Şi anume: într-o oră trebuie să facă bagajul, să ajungă la gară şi să se mai urce şi-n tren. Stau cu emoţii, cumpăr bilet până la Ploieşti, căci în caz de n-ajunge omu să mă dau jos. Pe la fără 20 (cu 20 de minute înainte să ajungă melcul pe şine în Ploieşti) mă sună Speedy Gonzales a.k.a Andrei cum că a ajuns în gară. Iup iup iupiiiiiiiiiii!!!

Între timp Maria ajunge în Zărneşti, lasă gaşca la Fântâna lui Botorog şi vine înapoi după noi în Braşov. Mulţumim Mariaaaaaaaaaaaa not worthy

Şi iată la 00:30 rătăcind prin Braşov – Cristian – Ghimbav pentru că am greşit drumul de vreo 3 ori laughing Totu-i bine când se termină cu bine şi după ce-mi fac debutul pe străzile patriei dragi (şi-anume am condus pentru prima dată de când am carnet – 5 zile, în afara localităţii) ajungem la Botorog.

Iar pe la 2 fără un sfert (dimineaţaaaaa…..) plecăm spre Curmătura. Zăpada scârţie pufoasă sub bocanci. De fiecare dată când am urcat noaptea în Piatra Craiului pe aici (mai mereu am urcat noaptea) am simţit ceva mistic, o atracţie ciudată spre întuneric şi mii de ochi care m-ar privi vioi de prin scorburi, iscoditori şi îmbufnaţi, de parcă aş strica eu cu pasul meu tot somnul şi liniştea pădurii. Nuuu, nu stric eu, câinii din Măgura sunt de vină, n-auzi cum latră a pustiu? Sau poate că şi ei tot la ochii ăştia latră. Hmm…

Pe la 3 jumate suntem la Salvamont, unde după 2 guri de ceai şi zgomotul de rigoare pe la uşa care nu se deschide, suntem primiţi înăuntru. Trezirea la 6. Deja e ora 4.

O rază de lumină pocneşte un pic prin singurul geam de la etaj. Deschid un ochi, linişte. Hmmm, sigur nu e ora 6 şi e mult mai târziu, dar nu-mi vine sub nicio formă să ies din sacul de dormit. Închid ochiul și aștept pe unu mai viteaz ca mine să dea trezirea.

După habar nu am cât timp (timp în care am aţipit iarăşi) aud: e 9 jumate!!!. Ca teleghidaţi, şi eu şi încă vreo 2 ne-am ridicat în fund ca Hopa Mitică. 9 jumateee?????
Evident până am plecat au mai trecut vreo 2 ore. Fă un ceai, mănăncă ceva, fă o glumă, mai râzi ceva. Deh, c-aşa-i la munte hee hee

Foarte târziu ne urnim şi noi către Turnuri. Şi pentru că temperatura e ca într-o zi de primăvară cu soare şi ceva zăpadă, când toată căldura înăbuşitoare ţi se prelinge pe ochi şi-ţi intră-n cap şi cere apă apă și iar apăăă, ne mişcăm agale. Asta după semimaratonul de 15 minute iniţiat de Maria, care parcă mâncase la micul dejun baterii. A renunţat destul de repede, norocul meu, că deja începusem să simt înţepături pe ici colo.

Prea cald, mult prea cald, curg sudorile pe noi ca vara şi bem aproape toata apa până pe vârful Turnu. Popas după popas, gâfâind printre razele soarelui şi prin zăpada fleoşcăită pe alocuri, ne croim drum deja croit spre Ascuţit.

Ah, am uitat să zic de privelişte. Păi, cum a spus Andrei: ”niciun nor ca să dea bine în poză…” Chiar aşa, niciun nor, vizibilitate maximă. Din văi se ridică aburi, aşadar soarele îşi face de cap. Mergem prin soare și un pic de vânt care mai adie din când în când. Simt cum mi se prăjește fața de parcă aș fi pe plaja mare cu nisip.

Şi ajungem la Ascuţit, nu mai ştiu exact ora, cert e că ne-ar prinde nopatea spre Grind. Aşa că fiind şi mulţi şi implicit vom merge mai greu, decidem să lăsăm traseul pe duminică.

După-amiaza decurge destul de rapid, nici nu ştiu când a venit seara. În tot timpul ăsta nu am făcut altceva decât să mâncăm şi să bem o dubioşenie de ceai fără niciun gust laughing Important e că e în stare lichidă şi are iz de sunătoare. Doar iz big grin

Numai că pe la ora 8 (cred – am pierdut noţiunea timpului odată ce-am ajuns la refugiu, aşa că am stat într-un spaţiu complet atemporal care mi-a zăpăcit neuronii) mai apare un grup. Cinci la număr. Noi 6 + 3 (care erau deja la refugiu) + 5 care au apărut ulterior = …. o noapte de vis a.k.a una dintre cele mai crunte şi înghesuite nopţi petrecute de mine vreodată la un refugiu.

Şi începe marea amenajare urbanistică şi social-demografică. Pe categorii de sexe şi venituri, punând la socoteală experienţa profesională (unii au vrut să doarmă şi afară dar au renunţat) şi scăzând fără dobândă gradul de confort pe cap de locuitor, am reuşit să ne aşezăm. Ce-i drept, unii au încercat pe dedesubt dar s-au blocat la ieşirea de sub prici, alţii au dormit în fund cu picioarele la piept, alţii sprijinind uşa.

Eu şi Andrei am dormit (şi nu exagerez) pe jumătate de loc, pe-un colţ unde ar fi putut încăpea probabil un câine şi cam atât, jumătate cu picioarele căzând pe după prici şi în momentele bune cu picioarele în casca lui Andrei pusă pe post de suport şi bineînţeles design, la capul (capătul) „patului” (deh, am dormit invers faţă de restul lumii, ca să mai câştigăm câţiva centimetri)

Nu te puteai întoarce pe nicio parte, nu puteai nici măcar să sforăi (săracul Mati a fost degeaba lăudat că dărâmă pereţii cu suava-i voce din timpul somnului ), nu puteai nici măcar să ieşi dacă voiai să faci un … ceva pe-afară. Aşa că daca te trecea făcutul, în cel mai bun caz făceai pe tine, în cel mai rău, făceai şi pe cei din jur.

Toată lumea pare-se că a dormit cu întreruperi, momentul crunt petru mine a fost când am realizat că-mi crapă ochii de sete şi n-am de unde bea apă. Rucsacul era dedesubt și mi-a fost extrem de greu să ajung la el. Apoi am numărat orele şi stelele imaginare şi muşchii care mă dor din cauza poziţiilor imposibile, până s-a luminat. Şi greeeeu a mai venit bună dimineaţa mult aşteptată.

Nu s-a trezit nimeni la magnificul 5 programat. Ci pe la 7 jumate, cu ochii cârpiți de somn și oasele strâmbe. Interesant totuşi, date fiind condiţiile. Am chemat echipajele de descarcerare şi încet încet ne-am desprins din masa omogenă de saci de dormit şi am început împachetarea.

Nu înainte de a arunca un ochi pe uşa refugiului. Priveliştea este copleşitoare. Mare de nori cât cuprinzi cu ochii, un soare rece şi strălucitor abia ieşit din culcuş, ameţitor şi totodată încântător, insuliţe ici colo, Bucegii şi-arată fruntea impunător alături de ceilalţi munţi.

Plecăm. Să străbaţi creasta Pietrei Craiului, în condiţii pe care eu le-am simţit de iarnă, cu cornişe căscându-se ca nişte bezele peste hăuri, cu marea de nori la picioare, ai impresia că ai tras lozul câştigător. Sentimentul este de nedescris. Trăirile sunt atât de intense încât sunt momente în care te gâtuie neputinţa de-a-ţi striga fericirea.

Am mers mai mult matematic, urmând linia crestei, învăluiţi în scurt timp de ceaţă. Micile traversări au pus probleme doar celor mai slabi de înger (evident iar m-am panicat stupid la o traversare de 10 metri prin tranşeele săpate de cei dinaintea mea), creasta îngustă şi ascuţită poate da vertij şi necesită o atenţie cel puţin sporită. Văile stau abrupte şi în stânga şi în dreapta şi înghit în ele vălătucii de ceaţă. Echilibristică la 2000 de metri, ţopăind printre nori şi stânci. Superb.

Vârf după vârf, vâlcele cocoțate în stil alpinistic, după posibilitățile fiecăruia, simt cum fiecare pas făcut îmi dă incă o dată certitudinea că nu aș putea să renunț niciodată la munte.

Am ajuns iată pe Vârful La Om. Nu-i loc de stat, fiecare îşi exprima bucuria cum poate şi cât poate şi începem coborârea pe Colţii Găinii. Pentru că iniţial planul era să coborâm prin Funduri, nu ne-am documentat foarte bine despre coborârea din Grind.

Ştiam totuşi de muchia asta, care oferă un traseu sigur pe timp de iarnă. Însă pe-aici nici zăpada nu este prea mare şi în scurt timp rămân doar petice. Coborâm pe nişte urme care se pierd la un moment dat, aşa că într-un moment de vizibilitate realizăm că suntem mult în stânga refugiului, ochim stâna din Grind şi continuăm coborârea pe un vâlcel, care se numeşte ori Şiştoaca Găinii ori Şiştoaca Vlăduşcăi (nu am reuşit să loclizez momentan prea bine pe hartă). Cert este că am ieşit la o stână.

Coborârea pe aici a fost una de vis, iarnă autentică, brazi încărcaţi, zăpadă maaaaaare şi pufoasă numai bună de rostogolit prin ea, plus că ningea ca în poveşti, ningea cum nu a nins o iarnă întreagă.

Şi acum maratonul Pietrei Craiului, prin nămeţi, în încercarea de a ajunge la ora 16 la gară în Zărneşti. Cu eforturi demne de lăudat, gaşca noastră temerară a reuşit imposibilul, am ajuns în timp util, exact cu 5 minute înainte să plece trenul. Mulţumim Mariaaaaaaa not worthy

Uff şi s-a terminat. Un vis frumos, devenit realitate alături de nişte oameni super simpatici şi tare dragi. E ciudat sentimentul, după ce realizezi ce ţi-ai propus, în loc să se umple un gol, parcă rămâne un gol, pe care evident trebuie să-l înlocuieşti cu un alt vis de visat, în unele nopţi cu insomnii şi lună plină, o altă creastă de parcurs, un alt Crai de cucerit.

Pe curând!

Recomandari

14 comentarii

Dan Chitila 9 martie 2011 at 9:36 am

Poze beton!!!!! Felicitari pentru reusita! Marea aia de nori m-a impresionat in mod special; cat despre dormitul in Ascutit, stil conserva, am patit si noi asa acum 2 ani dar in luna Mai. Atunci am dormit in sac, pe jos. A fost o noapte taaare lunga!

Reply
ruxache 9 martie 2011 at 10:47 pm

@Dan Chitila: am dormit o data 17 oameni in grid si n-a fost asa rau ca acum laughing

@Claudia: Sudica este mai spectaculoasa dupa parerea mea, dar si nordica are farmecul ei happy Iti doresc sa treci si tu prin toate (asa cum ai spus) pe creasta Pietrei Craiului!

@all: multumiiiiiim

Reply
mariusica 9 martie 2011 at 10:34 am

Superb! Felicitari

Reply
Aura 9 martie 2011 at 1:26 pm

Foarte frumos! Bravo!

Reply
Cristian Popesccu 9 martie 2011 at 3:37 pm

super. Fabrica de conserve de creasta Lehman va ofera: conserva de omuleti in sos condensat. A se pastra la rece.

Reply
MeetTheSun 9 martie 2011 at 5:26 pm

Dupa RT-urile lui Andrei D. m-am delectat si cu al tau, aproape ca pot spune ca am luat o supradoza de Crai azi. Una tare placuta si presarata cu mult dor de munte, de duca…

N-am facut inca creasta nordica nici vara, dar dupa tura voastra o trec la „vise si planuri”. Un plan pentru la vara, un vis pentru la iarna…

Daca tu scrii cursiv si cu mult umor incat nici nu simti cand ai inceput si cand se termina povestea, pozele m-au oprit un pic la cugetat. De la soare la ceata, de la poteca la firul crestei, se simte ca ati trecut prin toate happy

Reply
Carmen 10 martie 2011 at 8:49 am

Felicitari! Am avut aceleasi trairi, pe aceeasi creasta, in aceeasi zi insa din sens invers happy
Ne-am petrecut la un moment dat si chiar ne-am intors pe urmele voastre. Ma mir cum de nu l-am observat pe Milo pe care il cunosc, dar cam toti aratam la fel laughing

Reply
ruxache 10 martie 2011 at 10:22 am

@Carmen: a auzit ca v-ati intors pe urmele noastre si ca v-a placut coborarea pe valcel big grin

Reply
Tave 12 martie 2011 at 1:24 pm

Poza aia cu Nordica in apus e dementiala !

Reply
ruxache 22 august 2011 at 11:37 pm

Multumesc happy

Reply
Razvan 18 martie 2011 at 9:40 pm

Absolut fantastic! Am citit cu sufletul la gura fiercare rand. Felicitarile si tot respectul meu!

Reply
ruxache 19 martie 2011 at 12:32 pm

@Razvan: Multumim happy

Reply
Tequila 29 martie 2011 at 7:24 pm

Arata magnific pozele cand mergeti cu norii la picioarele voastre. Nu ma pot satura de pozele de genul asta. Mai ales in Crai unde norii sunt peste tot, o creasta ingusta pe mijloc si in rest nori in stanga si in dreapta. E o lume din fantezii, de parca ar pe o alta planeta.

S-ar gandi omul ca nu e asa mare aglomeratie cand e zapada pe acolo, dar se pare ca asa gandesc o gramada de oameni. Eu n-am skill-uri asa de avansate sa ma aventurez acolo iarna, vara sigur o sa ma duc.

Imi place stilul in care povestesti, haios si descriptiv. Reda bine starea de spirit a calatoriilor pe munti.

Reply
ruxache 29 martie 2011 at 11:33 pm

@Tequilla: Mare de nori intalnesti mai rar in plina vara. Mai degraba la sfarsitul toamnei.
Mersi de aprecieri happy numai bine!

Reply

Lasa un comentariu