Cheile Rasnoavei cu emotii – Pintenul Magarului

de ruxache 30 iunie 2011 4 comentarii

28-29 mai 2011

(click pe poze pentru a le vedea mari sub forma de galerie)

Cu chef și spor (speram noi) de cățărat plecăm vineri seara spre Cheile Râșnoavei.
Aventura unei ieșiri de pomină a început în Piața Victoriei, pe la 17.30, unde după aproximativ o oră într-un trafic infernal și 3 tentative (slava Domnului eșuate) ale unor șoferi ”profesioniști” de a-mi pocni mașina, reușesc să-i culeg pe Roz și pe Andrei D. și să plecăm spre Ploiești, de unde mai avem de cules încă un Andrei. În Otopeni totul este blocat așa că ajungem la Andrei abia pe la ora 8 seara.
Îndesăm bine de tot bagajele și reușim să ne urnim spre munte.

Traficul… la fel de infernal, ba chiar mai rău. După ce că ai fi crezut că a venit Apocalipsa și fug toți bucureștenii să se refugieze în munți, din Comarnic se circulă , rectific, nu se circulă. Că e nuș ce bălărie de groapă la intrarea în Sinaia, la care au decis să lucreze fix într-o zi de vineri. Și e semafor și se circulă pe o bandă. Sublim. Așa că vrum vruuuum pe serpentine cu viteza melcului stins, până când mașinuța mea n-a mai vrut. Așa că a spus maaaaaaaaaaare și cu roșu și cu piuit: STOP. Și m-am oprit, că de nu, îmi pocnea motorul. Și stai vreo oră să-l aerisești, timp în care mai ceda câte unu și trăgea pe dreapta. Noroc că aveam un bidon de 5 l de apă la noi și am făcut și niște fapte bune cu ocazia asta.

Evident, apoi a venit și noaptea și panica mea cum că am parbrizul murdar pe interior și nu mai văd nimic când se apropie tirurile din fațăăăăă și oooooooooof am ajuns în Chei abia pe la 12 noaptea laughing Unde am reîntregit trupa cu: Viorica, Octavian și Cătălin plus Adriana, Carmen, Marius, alt Andrei și Cristi (ca o completare, a doua zi au venit și Alina, Cristina, Butu și Sebi – așadar a fost gașcă mare, vreo 16 inși) (daca am uitatpe cineva imi cer scuze, dar stau prost cu memoria laughing)

Am pus corturile, am făcut un mic foc, (mă rog, mai mult Andrei) la care am băut niște guri de vin și ne-am întins la vreo 3 povești – așa cât să ne facem încălzirea pentru seara următoare. Apoi somn.

De dimineață evident că nu ne-am trezit chiar cu noaptea-n cap, dată fiind ora la care am ajuns, însă cred că pe la ora 9 am reușit să ne urnim către trasee.

Este un week-end mare pentru mine, obligat/forțat și necesar, trebuie să mă duc totuși cap de coardă pe un traseu, fie el și foarte ușor. Așa că în primă fază ne facem încălzirea pe Creasta Generalului, la fel ca întotdeauna, primele 3 (de data asta le-am împărțit în patru) lungimi.

2 echipe dornice de cocoț, eu cu Andrei și Roz cu al ei Andrei. Plecăm primii, evident, nu am vâna să mă duc nici de data asta cap, în mare parte pentru că nu îmi place absolut deloc acest traseu. Și nu pentru că nu ar fi frumos, ci pentru că este atât de circulat încât nici cu cele mai cele espadrile nu ai aderență. Este efectiv un patinoar, cel puțin în prima lungime (cea pe care am făcut-o în două, și am abordat-o pe altă variantă decât data trecută, o variantă mai frumoasă de data asta, cu un pas mai greu – teoretic – pe alocuri și practic – de artificial – asta și pentru că alunecă în draci!!!)

Totul merge strună, mai ales pentru Roz, care este pentru prima dată într-un traseu de alpinism și care a pățit exact ca mine când am urcat prima dată pe Creasta Generalului – o mare de oameni care strigă la ea de jos, spectatorii laughing)

A pățit la fel și în a doua regrupare care este mai aeriană și în care nu voia sub nicio formă să se uite în jos. Ei, frumos, stări și strări de care îmi reamintesc cu plăcere, că doar n-a trecut mult, numai un an e de atunci happy

Prin boscheți și printre iriși ajungem sus, rupți de căldură dar bucuroși și ne retragem prin pădure.

Băieții încearcă un traseu dubios (7-) de prin zonă, unde aproape sunt zburată din asigurare când îl filam pe Andrei (noroc cu Alina, care a venit și m-a susținut, nu numai moral laughing))

Apoi urmeaza inevitabilul.

– Hai, te dai cap pe un traseu, tu îl alegi

– Nuuuu, ca mi-e frică. Nuuuu ca parcă n-aș vrea. Nuuuuu că mai trebuie să-mi intru în formă (n-am nici măcar 10 ieșiri numărate la stâncă – inclusiv alea în care am cățărat manșă maxim un traseu). Nuuuuu caă… (naiba știe ce… nu voiam și pace. Am invocat că Acele Morarului și câte o lungime minusculă în alte trasee nu se pun i dont know păi nu? )

Așa că după ceva tocmeală mergem la Creasta Frontala, 2LC, 3A. Pe care decid să mă duc cap (văzusem eu că e plină de asigurări laughing) numai că mi-o ia Andrei D. înainte (și bine a făcut). Chinuială mare, nervi la fel, mai o înjurătură, mai o frunte încruntată. Într-un final glorios ajunge sus epuizat și plin de draci laughing Traseul era atâââââââât de tocit încât aproape toată escalada s-a efectuat cu trageri în bucle. Bleah.

Așa că Andrei decide să ne mutăm la Pintenul Măgarului – un traseu de o lungime (lungă, vreo 40 de m) dar ușurel. Numa bun de cap de coardă pentru un începător. Așa că pun tot echipamentul pe mine și plec.

Ajung la prima asigurare rapid și acu e-acu. Domneeee, văd următorii 3-4 m dar nu văd mai departe și nu văd următoarea asigurare. Panică, chicoteli.

– Dă-măăăăăăăăăăă jos!!!!

– Păi cum vrei să te dau jos de acolo?

– Nu știiiiiiiiu, nu mai vreaaaaaaau și pitonul ăsta se mișcăăăăăă, nu pot să fac rapeeeeel.

Etc. Asta a durat vreo 20 de minute, timp în care am trecut de la:

– Hai că mai încerc (cu plecare un metru maxim apoi descățărat tacticos înapoi)

– Nu simt nicio plăcereeeeeee, mă las de cățărat!! Îmi bag %$!#()*$

Până când, prin intervenție divină probabil laughing plec mai departe fără niciun comentariu, găsesc pitonul salvator laughing) și mă duc legat până sus.

Relaxată și fără prea multă teamă trec ușor și firesc exact pasajele mai grele, unde credea Andrei că o să mă panichez. Trec bineînțeles și prin momentele frustrante în care pun coadă invers în bucle și stau în poziții precare cu gândul ”dacă pic acum îmi rup dinții până la primul piton”.

Uraaaaaaaaa!!! sunt sus și sunt în viață laughing Vine apoi și Andrei în urma mea și după ce strigăm piatrăăăăăăăă!!!!!! (se deprinsese un mic – serios.. foarte mic bolovan) și urmărim cum îl lovește pe Butu fix în moștenitori, coborâm tot prin pădure.

Urmeaza o ora in care Andrei D. fileaza toata gasca pe Pintenul Magarului si nici macar nu primeste berea/berile promise, asa ca in scurt timp ne retragem la corturi.

Ne retragem e mult spus, căci urmează o seară cu muuuultă mâncare și apoi toate soiurile de vin, bere, țuică și alte cele: Plus multe povețti. Nu vânătorești, ci de munte. Și-așa ne-am culcat abia pe la 2 noaptea, cu gândul că plecăm a doua zi într-un traseu de mai multe lungimi prin Peretele Animalelor.

Numai că ziua de dumincă ne-a întâmpinat cu un maaaaaaaaare nor care stătea așa să plouă peste noi.

Splendoare in iarba

Am renunțat rapid la plan și am plecat cu toții la Falezele lui Titus și ne-am jucat pe niște trasee de escaladă foaaaaaaarte frumoase (nu mai stiu cum se numesc, pentru că nu găsesc shița, dar au fost 2 trasee pe care ne-am cățărat – un 7- și un 6+ cred)

Trasee interesante, în manșă bineînțeles, care cel puțin pe mine m-au întins bine de tot și am făcut niște mișcări de care nu mă credeam capabilă laughing

A urmat o masă câmpenească în armonia șlagărelor anilor 80 laughing și după o leneveală soră cu un nani delicios am plecat spre casă.

Pe curând!

Recomandari

4 comentarii

Dan Chitila 1 iulie 2011 at 6:39 am

Frumoasa iesirea. Pacat de traficul ala nenorocit si de blocajul aproape de Sinaia.
Felicitari pentru parcurgerea Pintenului magarului ca si cap de coarda! Traseul este cam plin de balarii din pacate, si destul de alunecos, la fel ca si Creasta generalului; e bun de antrenament, totusi.

Cum sunt traseele de la Titus? Am fost si eu acolo acum 2 ani dar atunci inca nu aveau nume si grad.

Reply
ruxache 1 iulie 2011 at 9:40 am

Nu e deloc plin de balarii Pintenul Magarului si deloc alunecos happy Poate ai fost tu intr-o perioada mai nasoala laughing
Traseele de la Titus sunt intr-un fel, si anume mie mi s-au parut grele. Adica nah… mansa pot sa ma duc, cap in niciun caz laughing mai am de cocotat.

Reply
Dan Chitila 5 iulie 2011 at 1:47 pm

Da, poate am nimerit eu intr-o perioada in care plouase mai mult si crescusera balariile.

Pai da, Titus din cate stiu face trasee de escalada cam de la gradul 7-8 in sus. Usurele, nimic de zis laughing)

Reply
asigurare medicala 13 iulie 2011 at 8:28 am

super distractie … pacat ca nu avem sosele, tara de papuasi sad

Reply

Lasa un comentariu