Ecologizare pe Ara

de ruxache 8 iunie 2009 8 comentarii

Cum nu fusesem niciodată pe Dunăre am acceptat bucuroasă invitaţia de a merge la ecologizarea de pe Ara , organizată de clubul Mont-Delt-Mar în week-end-ul 30-31 mai. Mai ales că aveam ocazia să mă reîntâlnesc cu o parte din vechea gașcă (vezi aici) .
Așa că sâmbătă dimineață, după o noapte de uitat la filme împreună cu Claudia, am fugit la autogara Păcii, unde trebuia să ne întâlnim cu cei din clubul mont-delt-mar. Pe drum au sunat telefoanele ca la centrală, ba că nuș cine întârzie, ba că nu întârzie, ba să ne grăbim. Într-un final am ieșit de la metrou, pe la 8 fără un sfert, într-o aglomerație și vânzoleală de nedescris. De unde or veni doamne toți oamenii ăștia? și unde s-or duce?

Ne prezentăm la autocar și pornim la drum, nu înainte de a vărsa niște cafea (am uitat să pun paharul la tonomat și a curs pe lângă laughing ). În ieșirile mele obișnuiesc să mă așez foarte confortabil, că de obicei plec la mama naibii, spre Retezat, Făgăraș, dar acum în numai o oră eram la destinație, și anume vama Giurgiu.
De aici Mihai vine cu un camion care ne va transporta ca pe miei la corturi (cică 2 kilometri).
și anume: eu, Claudia, Alice, Dan, Costel și Cătălin hotărâm că ne-am simți mai bine dacă am merge pe jos, n-avem chef de înghesuială. Numai că cei 2 kilometri s-au dovedit a fii vreo 4. Nu-i nimic, am admirat și noi frumusețea acelor locuri, deși era numai începutul. Alice a pozat pe drum toate berzele (cam răpănoase după cum zice Cătă), toți ciulinii, macii, pescarii, firele de iarbă, stuful și așa mai departe. Nu ne-am supărat pe ea că numai așa avem acum la ce să ne holbăm.

Lumea asta a pescarilor și a acelei zone este total diferită. Obișnuiți fiind de pe munte când coborâm în orașe murdari și cu ditamai rucsacii, nu ne-am lăsat intimidați de toți oamenii care se uitau la noi ca la urs.
Pare foarte sărăcăcioasă zona, pe drum am întâlnit niște case rupte parcă din filmele lui Kusturica, dărăpănate făcute din chirpici cu maxim 2 camere și gemulețe ca cele de tractor, cu garduri făcute bețe de stuf, legate cu sârmă, căpițe de fân pe care erau puse la uscat diverse și căței care abia așteptau să te latre (și nu de bun venit).

 


Pe drumul prăfuit ne depășesc vreo 7-8 copilași pe biciclete care se duceau la pescuit.
Ajungem și în tabără. Nu mă așteptam să fie atât de multă lume. O grămadă de oameni, forfotă, urări de bun venit. Clubul mont-delt-mar aranjase corturi şi toate cele pentru cei care nu aveau.
Ne așezăm și noi ”căsuțele” pe plaja uscată și fără nisip, și după ce luăm masa (în cazul nostru s-ar putea spune mai degrabă izoprenul) plecăm la plimbare. Știe Cătă unde.
Lăsăm civilizația în urmă și ne afundăm pe un drum care aduce a forestier, prin pădurea de salcie și viță sălbatică, pe malul canalului Ara. Noi fetele suntem efectiv fascinate. Alice iar stă la poze, iar noi luăm cu asalt un dud cu dude roșii și mâncăm pe săturate. Într-o poiană (că nu știu cum să îi spun altfel), niște neni arau (sau ceva de genul ăsta) porumbul. La marginea drumului lăsaseră o căruță cu doi cai. Cei mai frumoși cai pe care i-am văzut vrodată, tineri, cu coame bogate, care s-au lăsat mângâiați apoi pozați în ipostaze diferite, ridicând copita, scuturându-și pletele. Mi-aș fii dorit să văd și cai liberi, dar asta din câte am înțeles se întâmplă mai degrabă în Deltă.

Era și cazul să își facă apariția și țânțarii. Insipide ființe (cum zice Cătă), bune la … nimic. Ne-au atact pur și simplu. Săraca Anca nu mai suporta, era pișcată peste tot. Și iată-ne acum, pe o căldură infernală, stând cu polarele pe noi, cu șapca trasă pe ochi, înfruntând țânțarii.


In minunăția aceea de loc, unde fiecare salcie, fiecare floare sau plantă pare pusă cu un scop acolo unde este, unde se aud triluri de păsări din toate direcțiile, îndrăznim să ne pierdem un pic printre liene și viță de vie, lăsând rădăcini să se agațe de noi, pentru a putea ajunge la o mică plajă la care ne duce, binențeles, Cătă. Pustietate și liniște, de parcă nu am fii la o oră de civilizație. Ne întindem pe nisip și stam la soare un pic.

Aici nu mai sunt atât de mulți țânțari pentru că bate vântul. Apoi plecăm către poiana cu iriși. Nu credeam că există așa ceva. Printre copaci care se apleacă leneși peste noi, cresc sute de iriși galbeni. Înfloriți, îmbobociți, pur și simplu încă o minune a naturii. Până acum văzusem doar la florărie. Ce frumos cresc ei aici în libertate.

Urmează apoi încă un lucru neașteptat, un ciorchine de albine imens, prins de un copac. Cică protejau matca, deoarece urma să facă alte albinuțe. Ne continuăm drumul printre țânțari, și după ce pozam un melc care trecea drumul agale, ajungem la poiana de mentă. Doamne ce miros, nu se poate exprima în cuvinte. În dreptul acestei poieni, la malul Arei, stuful crește pe toată suprafața apei. E ca o câmpie de stuf înșelătoare, iar plaja este invadată de mii de broscuțe jucăușe mici cât o unghie.
Drumul înapoi spre tabără se efectuează rapid, pentru că ne este somn, foame, sete, iar țânțarii aia insipizi deja au devenit sâcâitori. Ne oprim iarăși la dude și pozăm o libelulă care.. s-a lăsat mângâiată. În tabără este liniște, mulți sunt plecați la o plimbare cu vaporașul, alții cu avionul, unii dorm, iar pescarii stau cuminți lângă undițele lor.

Se apropie seara, și odată cu ea și un mare nor care se lasă cu furtună. Ne înghesuim toți sub un foișor în timp ce ploaia se joacă cu corturile noastre. Dar a meritat, apusul a fost cum probabil numai pe Dunăre poate fii, ne-a uscat corturile și ne-a încălzit inimile. Evident apoi, supă fierbinte făcută la primus și somnul de 2 ore binemeritat.


Băieții au făcut foc, așa că avem o seară răcoroasă, cu un cer plin de stele, cu o chitară și cei mai buni prieteni alături. M-am culcat pe la ora 4, deși aș mai fii stat, numai că riscam să ma trezesc în foc, pentru că am adormit de câteva ori. Asta îmi aduce aminte de un concurs în Poiana Țapului, când pe la 5 dimineața m-am trezit lângă un foc din care mai ardea numai jarul, lângă 5-6 oameni care mai cântau în surdină la chitară.


E diminică, astăzi va fii marea ecologizare. Noroc că este cald și soare. Poate un pic prea cald. Plec cu băieții la montat tiroliana. Doamne săracii cât s-au chinuit. Cât au tras de cabluri, câte combinații de noduri și alte cele au făcut pe acolo. Într-un final, pe la ora 14.30, după ce eram toți mâncați de țânțari și am lumea s-a întors de la ecologizare de pe Ara, era gata și tiroliana. Noi deja o testasem, fiecare de câteva ori, în cele mai tâmpite poziții, inclusiv cu capul în jos.
Și am stat juma de zi să punem hamuri, să dăm instrucțiuni și să ne dăm cu tiroliana.

Nu am plecat tot cu autocarul, am preferat să mai stăm, pentru că era devreme încă și voiam și noi să facem o baie. Așa că treci la pus costum de baie și bălăcit în apa caldă, nu prea departe de mal pentru că era destul de adâncă.
Ne-am prăjit binișor și ca ziua să fie completă, am făcut și o ”plimbare” cu barca cu motor.

Zic ”plimbare” pentru că nu am putut să mă bucur de mare lucru, eram mai degrabă preocupată să nu cad în apă, deoarece tipu care a condus lau încontinuu niște curbe ”de toată frumusețea”. Adrenalină cică. Pe dracu, voiam să admir nu să stau încordată să nu pic din barcă. Ce bine a fost când am pus din nou picioarele pe pământ…

Lăsăm în urmă Dunărea, cu al ei canal Ara ecologizat, și ne luăm locuri bune într-un mic camion, care ne va duce până la București. După o mică oprire în Giurgiu ca să mâncăm, punem hamac, lungim izoprenele, închidem ochii și când îi deschidem suntem iarăși în București, la metrou la Păcii. Încă un loc minunat, alături de oameni minunați. Ce-mi place viața asta..

 

Recomandari

8 comentarii

Baboo 8 iunie 2009 at 11:13 pm

am fost si eu la peste pe canalul ala. peste nu prea e in el si in plus am lasat o gramada de forfacuri.
Prin padure nu ati gasit si plantatiile de canepa??

Reply
Marius 9 iunie 2009 at 12:08 pm

Bai jmecherie mica! in prima poza arati ca nevasta lu’ miky mouse. Fa-ti si tu o galerie pe blog, poate mai are lumea chef sa navigheze de plictis.

Reply
ruxache 9 iunie 2009 at 12:22 pm

Am gasit si plantatiile de canepa big grin

Reply
Baboo 10 iunie 2009 at 1:47 pm

Marius „nevasta lu’ miky mouse” era de fapt iubita lui si o chema Minie Mouse tongue.

Ruxi si nu ti se pareau ciudate ascunse acolo intre copaci??

Reply
claudiu 19 octombrie 2009 at 4:26 pm

distractia a fost ok ,da.. cu munca ce ati facut ?

Reply
ruxache 19 octombrie 2009 at 9:19 pm

@Claudiu: pai s-au strans in jur de 100 de saci de gunoi, zona a fost ecologizata destul de bine happy

Reply
Ecologizare la Ara cu niște pescari hoinari 26 mai 2010 at 1:26 am

[…] să citești și:Ecologizare pe AraCum nu fusesem niciodată pe Dunăre am acceptat bucuroasă invitaţia de a merge la ecologizarea de […]

Reply

Lasa un comentariu