Rescue mode şi panic songs

de ruxache 10 august 2010 7 comentarii

Unii s-ar întreba ce e cu expresiile astea 2 când vine vorba de munte. Ei bine, acolo sus prin munţii ăştia de-i străbatem, nu e mereu cald şi pufos şi totul bine, cerul senin şi animalele ascunse, poteca uşoară şi veselia la cote maxime. Se întâmplă (iată, de multe ori) ca planul de-acasă să nu se potrivească cu cel de sus de pe creste (bine bine, uneori se potriveşte dar plecăm oricum, cu risc de zăpezi, ploi sau alte cele).
Şi uneori, când adrenalina ţâşneşte cu putere prin vene din cauza unor fenomene nu tocmai plăcute, ne trezim alţi oameni. Eh,eu una mă transform. Uneori nu prea în bine, alteori absolut perfect. Cert e că intru pe rescue-mode.
Situaţii probabile (pericole iminente):
– ursu’ (ok, sau alt animal sălbatic fioros şi mare şi cu respiraţia urât mirositoare)
– furtuna (mai ales aia cu bum şi trosc şi nişte flash-uri în zig-zag pe cer)
– avalanşa (dap, numa avalanşe visez pe orice pantă înclinată, sau cum spunea un prieten: „ţie ţi-e frică de toate chestiile care vin de sus” laughing )
-sunete neidentificate ce te fac să te gândeşti la Blair Witch Project
– câinii de la stâne

Bun, reacţia primă de cele mai multe ori se defineşte prin blocaj.
Şi anume:

– „băaaaaaaaah femeieeeeeeeee e ursu!!!!!!!!!”
– „… … … …”

– „filează coarda!!”
– „… … …”
– „am zis să filezi coardaaaa”
– „… … … ce să fac?”

– „a trăsnit, hai să vedem ce facem”
– „… … …”
etc.

Imediat apoi (maxim 2-3-5 secunde) îmi revine glasul:

– „stanaaaaaa, la vale….”
– „scoate spary-ul, scoate pioletul, fluieră mai tare, fă gălăgie, aaaaaaaaaaaaaaa”

– „deci, în maximum 30 de minute începe să plouă, cele mai bune variante sunt: 1,2,3,…”

– „scoate şunca, scoate caşcavalul să le dăm câinlor, că doar nu stăm cocoţaţi aici până i se face milă ciobanului de noi şi îşi cheamă fiarele”
etc.

Buuuuun, treaba asta cu rescue-mode este destul de interesantă, în momentele alea găseşti resurse neimaginate vreodată, cobori sprijnit în piolet pe-un vânt care la fiecare rafală te clatină mai ceva ca pe-un steag fragil, fugi din calea furtunii fără să mai simţi super durerea din gleznă. Eşti pur şi simplu setat pe supravieţuire, ceea ce este absolut fantastic. E un sentiment şi-o stare care cu greu pot fi descrise. Ai un fel de ochelari de cal şi nu poţi vedea sau auzi mai nimic în afară de ceea ce te poate scoate din .. situaţie happy.

Şi acum, partea amuzantă. Panic songs. Nu ştiu care sunt aceia care nu au cântat o dată pe munte de frică, sau măcar au vorbit mai tare, fluierat, etc. De obicei acest fenomen se întâlneşte noaptea, când vizibilitatea este redusă (cu tot cu super frontalele din dotare) şi ursul poate pândi la orice colţ de potecă.

Facts:

– eu şi Ioana, urcam la Curmătura, noaptea, pe o ploaie torenţială. Mă jur că fiecare brăduţ era un urs, fiecare copac ascundea un animal fioros. Aşa că am început cu: „Nuuuuuuuuuuu neeeeeeeeeeeee mai traaaaaaaaaaageţi pe dreaptaaaaaaaaaa, nu ne mai trageeeeeţi pe dreapta”
– eu şi un grup de alte câteva persoane urcam noaptea, tot pe o ploaie torenţială către Mălăieşti. Fuseserăm anunţaţi că e ursul pe traseu aşa că:”lumeeeeeeeeee lumeeeeeeee soooooro lumeeee, de ce eşti prea rea de gură, de ce ne priveeeeeeeeşti cu ură?”
– eu şi Marius spre vârful Ciucaş, okok, nu eram singuri, ci acompaniaţi de 2 rânduri de urme de ursuleţ şi un rând de urme de mama-bear. Aşadar: „în cordul veeeeeerde nu se mai vedeeeeee, nu se mai pieeeeeerde urmăăă de … urs”

– eu şi Andrei pe Valea Ţigăilor. Da mă, recunosc, de teama ursului făceam aşa în sălbăticia aia: „Să mai punem uuuuuna să se facă douăăăăă, două mâini copilul are, una este lunaaaaaaa”, „Geaaaaaaaa-meeeeee”

– şi cea mai ciudată astfel de experieţă am trăit-o când coboram tot pe ploaie torenţială, singură, spre Mălăieşti, printre tunete, fulgere, câini de la stână care mă alergau şi teama că dau de urs prin zmeuriş. Am început să cânt cât mă ţineau plămânii prin acea super ploaie: „am pierdut o batistuţă mă bate mămiiiiica, cine are să mi-o deie îi sărut guriţa”.  Mare e grădina subconştientului laughing)

Eh, da, instincul de supravieţuire se manifestă în multe moduri, cântecele fredonate la panică sunt care mai de care mai ciudate şi habar nu am din ce colţişor al creierului ţâşnesc, cert e că am realizat o treabă: atâta timp cât frica nu te paralizează (şi m-a paralizat de câteva ori într-un mare hal), te salvează. Cu tot cu riscul să se ducă vestea printre veveriţe că era o nebună cu o haită de câini alergând după ea şi care cânta ca descreierata ceva despre o batistă.

Cărări de care vrea fiecare! (eu momentan le vreau cu soare)

Recomandari

7 comentarii

Koyge 11 august 2010 at 8:39 am

Da, clar pentru cei care au auzit de situatiile mentionate mai sus. Ar fi mers si un scurt de supravietuire prin munti pentru urmatoarele situatii: ce faci cand vine ursul? ce faci cand vine cumulonimbusul spre tine? ce faci ce faci ce faci? bine, intri pe rescue mode si canti panic songs dar concret…

Reply
George 11 august 2010 at 6:29 pm

Panic is death. Ca mergi pe marginea drumului sau inoti intr-un ibric, ca alunegi spre prapastie, sau o pietricica iti loveste parbrizul, reactia pe care trebuie sa o adopti e sa: 1. Expiri tot aerul din plamani, cat se poate de repede, in timp ce contractezi muschii, 2. Sa inspiri adanc, din aceeasi parte a trupului, relaxind muschii abdominali, si lasand diagragma sa se relaxeze, 3. Toate sensurile alerte, si urechile ciulite, actionand in mod rational: in orice situatie de viata si de moarte, fiecare secunda poate deveni ultima.
Cand santem luati prin surprindere, cei mai multi dintre noi inspiram aer, in mod instinctiv, deci expirand este un act dobamdit prin exercitiu, si nu devine un act reflex, duncve: repetitio mater studiorum.

Toate bune sa se-adune.

George.

Reply
ruxache 11 august 2010 at 9:48 pm

@Koyge: eh, asta cu panic songs e o chestie hazlie happy concret, te mobilizezi: vine furtuna – cauti cea mai sigura si rapida cale de retragere de pe creasta, vezi ursul – te indepartezi usor de el. Acum nah, depinde extrem de mult de context. Si nici eu nu sunt vreo experta in pastrarea calmului. big grin

Reply
ruxache 11 august 2010 at 9:50 pm

@George: Adevarat, respiratia te ajuta extrem de mult in pastrarea calmului si evitarea unui atac de panica. Nu degeaba ii vedem prin filme pe aia cu respira in punga. Ca poti s-o dai in hiperventilatie si prea bine nu iti este happy Multam de precizare! Numai bine!

Reply
adi 13 august 2010 at 11:42 am

Si cand vine ursu’ mai e si varianta „cutitului de urs” … big grin

Reply
ruxache 13 august 2010 at 1:35 pm

@adi: sau de lemn laughing

Reply
Comandantul Bucegilor 24 august 2010 at 12:19 am

Am mers duminica pe munte cu o fata care sa parfumat cu deodorant sa puta frumos.Eu am incurajat o sa faca asta ca daca ne ataca ursul pe ea o manca . Parfumul excita animalele.Nu a venit nici un urs insa.

Reply

Lasa un comentariu