Vecinii mei vor să mă omoare

de ruxache 20 noiembrie 2013 4 comentarii

Nop, nu m-am evaporat și nici blogul nu l-am dat uitării. Numai că și chestia asta cu scrisul cere chef și dispoziție. Lucuri care mi-au cam lipsit cu desăvârșire în ultima perioadă. Iar despre munte deocamdată nu am nici cea mai mică intenție să scriu. Eh, despre toate astea în altă postare, acum sunt altele care mă frământă.

Am ajuns la concluzia că vecinii mei și-au pus în cap să mă omoare. Pentru că după cum bine știe toată lumea privațiunea de somn poate provoca mari probleme de sănătate și în unele cazuri poate duce și la deces. Iar scumpii mei vecini îmi dau de înțeles că asta vor să facă. Cum am ajuns la un asemenea deznodământ macabru? Simplu, altă explicație efectiv nu există. Nopțile nedormite mi-au oferit timp de gândire. Și pentru că am o imaginație destul de bogată și totuși nu am reușit să ajung la nicio concluzie rațională, am înțeles într-un final că acesta este crudul adevăr.

Câteva explicații. Într-adevăr, multă lume știe că am probleme cu somnul. Însă din punctul meu de vedere sunt lucruri absolut normale: în camera de somn trebuie să fie o temperatură potrivită (vara răcoare, iarna călduț), semiîntuneric (nu-mi place bezna aia de-ți bagi degetele-n ochi, prefer o mică lumină de veghe pe care oricum o sting pe la ora 2 că începe să mă deranjeze) și cel mai important: LINIȘTE. Eu am nevoie de liniștea aia de auzi musca cum se izbește de geam. Și până și aia mă enervează daca nu îmi este groaznic de somn, drept urmare o aud. Însă ceea ce se întâmplă la mine în bloc depășește orice limită a somnului în condiții decente. Decente am zis, nu bune, nu foarte bune, nu optime, nu extraordinare. Doar decente. Că deh, trăim din păcate într-o comunitate, nu poate să-și dea shut down tot blocul când mi-e mie somn. Dar ar putea să-și dea măcar de la ora 23 la ora 7, în timpul săptămânii, că deh mai mergem și pe la serviciu unii dintre noi și-avem nevoie de măcar 6-7 ore de somn.

Bun.

Ora 23. Mă cam ia somnul o leacă dar încă mă plimb dintr-o cameră în alta, mai un ceai, mai un serial de terminat sau orice altceva. Nu mă culc odată cu găinile. Dar mi-aș dori extraordinar de mult să pot pune capul pe pernă pe la 23.30. Ar fi ideal. Din păcate e aproape imposibil din multe motive. Ei bine, la ora 23 începe nebunia. Vecinii de la 3 dau drumul la apă la cadă. Blocul e vechi, țevile or fi și ele vechi, drept urmare zgomotul este puternic. Sunetul eu l-am comparat cu eliberarea de presiune/abur de la centrala CET Sud din Dristor: dacă stau în dormitor cu tv-ul dat cu un sonor decent, nu mai aud nimic.

Asta e, mai face omul baie, că doar n-or sta împuțiți. Dar mai bine ar sta. Apa curge încontinuu de la ora 23.30 până pe la ora 2. Cu mici întreruperi în care trebuie să te rogi la toate stelele și planetele și zeii pământului și universului, sa adormi. Numai că nu prea adormi, că te foiești de pe-o parte pe alta, îi iei la înjurat pe rând pe ăia de-au inventat apa caldă, apoi pe ăia de-au înventat blocul și robinetul și cada, ajungi să-i blestemi cu astfel de vecini pe ăia care au inventat traiul la comun și sfârșești prin a sta epuizat de somn cu ochii încremeniți pe pereți, numărând ligheane și sperând să se termine circul. Că-i circ. Că nu-i doar apa care curge. Oamenii zdrangane și la niște oale, crătiți și ce-or mai fi. Și zdranga zdranga și apa curge și mai trântesc și-o ușă de-am impresia că ajung cu mine-n pat. Spală vase? Nu cred, imposibil să speli vase 3 ore. Fac baie? Cine face baie zi de zi ÎN CADĂ timp de 3 ore, zdrăngănind ligheane? Oamenii cu mai mult de 2 neuroni, sigur nu. Spală copiii? N-au copii mici, n-au deloc, dar încep să cred că-și imaginează că au. Umplu cada, umplu bidoane cu apa? Asta sigur nu, că în 3 ore ai umple 30 de căzi și vreo 100 de bidoane. Dar ce să faci cu bidoanele? Și cine are în casă 30 de bidoane și 100 de căzi? Aaaa, era invers… dar nici nu mai contează. Exclus. Deci, ce fac oamenii ăștia în afara faptului că încearcă să mă omoare pe mine? Habar nu am. Nu exista nicio explicație.

Bun. Să zicem că adormi. Undeva între 00 si 1, în pauza de apă. Mare greșeală, pentru că avem Animal Planet, Reproducere asistată (de vecini). Cu țipete și urlete. Cred că fac și cursuri de imitat maimuțele. Ce ironie. Prima dată am crezut că o bate, apoi am fost convinsă că o omoară și eram cât pe ce să pun mâna pe telefon să sun la poliție, apoi printre zbierătele ei disperate l-am auzit și pe el gâfâind ca un porc și-am realizat că de fapt aia urlă de plăcere, nicidecum de durere. Dar cine poate ști. Tind să cred că o leagă și-o taie fâșii fâșii în timp ce îi explică cine a apărut primul, oul sau găina și mai ales cum.

Bun. Deja am creierii franjuri, ca donșoara de mai sus, numai că din cu totul alte motive. Și adorm. Dar NU! Somnul exagerat strică, așa că la ora 5 se va da din nou drumul la apă, la fel ca mai sus. În 80% din cazuri nu prea mai aud, ca sunt tanc de oboseală. Dar ce vine după ora 5? Ora 6. Și odată cu ora 6? Vin știrie de la ora 6. La super maxim. Cam nașpa, nici nu mă ridic bine din pat și deja știu ce-au făcut Ponta și Bianca Drăgușanu (nu neapărat împreună), aflu și horoscopul și eventual ascult evlavios și slujba de pe Trinitas, ca să-mi încep ziua bine, doamneapărășitrăsneștelaapartamentuldelatreicămăomoarăcuzile. Amin.

Dacă printr-o minune nu m-au trezit cele de mai sus și nu sunt deja cu ochii cât cepele (de umflați), numărând o cafea cu pleoapele undeva la subsol, fără nicio excepție mă vor trezi urletele de la 7 (ale ei, către o femeie mai în vârstă): fă nenorocito ori mănânci ori nu mănânci că eu nu stau dupa tine scârbă vacă ești bătrână degeaba aaaaa uuuuu eeeee iiiii etcetcetc, vreo juma de oră.

Bună dimineața așadar. Bună dimineața dulce-i viața când vecinii vor să te omoare. Altă explicație jur că n-am.

please-i-just-want-to-sleep

 

Recomandari

4 comentarii

adi 27 decembrie 2013 at 11:43 am

ah si eu credeam ca la mine e rau. dopuri de urechi, unele bune. am dormit in Padis sub ploaie de manele…fulg de nea big grin

Reply
ruxache 3 ianuarie 2014 at 10:19 am

Am incercat cu dopuri de urechi, cred ca nu le-am gasit pe alea bune. De unde le-ai luat? Ce marca sunt? laughing

Reply
adi 14 ianuarie 2014 at 12:53 pm

Uite, astea sunt: http://www.arco.co.uk/products/235100/108516/E.A.R+Classicsoft+Ear+Plugs

Daca ii iei da-mi de stire ca as mai lua si euhappy

Reply
ruxache 17 ianuarie 2014 at 1:21 pm

M-am reorientat catre unele mai profi big grin cam scumpicele dar nah, nu mai risc cu prostioare de spuma. Multam oricum.

Reply

Lasa un comentariu