Să agățăm agățare. Sau cum sa fii îngrozitor de prost.

de ruxache 20 noiembrie 2013 0 comentarii

Mă urc în tren, îmi ocup locul și încep să butonez la telefon. N-am chef să citesc, așa că stau cu ochii în CandyCrush, una dintre micile mele plăceri vinovate. Trenul nu a plecat încă, forfotă mare, lumea se fâțâie de colo colo. Cu coada ochiului observ un tip care se bâțâie ca apucatul stânga dreapta pe culoar. Cu siguranță caută un loc, dar trenul e aproape gol, sunt locuri peste tot și el pare navetist (n-are bagaj, are doar o servietă după el) așa că se cam poate așeza oriunde. Dar nu.

– Este liber aici?

Mă întreabă cu o moacă bovină și ochii umezi. Cât pe ce să zic nu, dar ar fi fost cam stupid, nu așteptam pe nimeni și poate individul ar fi stat la pândă după locul cu pricina. Așa că într-un acces de bunăvoință îi spun că probabil că da, e liber. Se așează lângă mine și eu realizez în secunda doi că ar fi trebuit să zic c-o astept pe mama, sau pe tata sau pe Moartea din Carpați a.k.a Moroșanu. Mmmm, n-am zic nimic din toate astea și deja îmi schimb părerea aia cum că ar fi un tip decent, cu diplomat, palton și ochelari, pe la 35 de ani, care se întoarce de la muncă din vreo multinațională. Îmi schimb părerea când îl observ cu coada ochiului cum se întoarce către mine din 2 în 2 secunde, încercând evident să intre în vorbă.

Îl ignor cu desăvârșire până când nu mai pot să-l ignor, pentru că nu trec mai mult de 2 minute (trenul plecase deja) și ma abordează iarăși:

– Merge la Ploiești?

Oh Doamne, nu, ăsta are chef de conversație. Cine naiba se urcă în tren, ocupă un loc și după ce pleacă trenul întreabă unde merge? Cât pe ce să-i zic că merge la Auschwitz și că se și teleportează prin 1942.

– Da.

Revin la joculețul meu de pe telefon, foarte concentrată.

Stă ce stă, se tot foiește, clar caută subiect. Și bineînțeles, îl și găsește:

– Tu ai învățat în Caragiale?

Pe moment mă blochez. Mă dezmeticesc după mai bine de 15 secunde și îi zic că nu.

– Sigur? Că semeni foarte bine cu o colegă de-a mea din Caragiale.

Omul ăsta cred că are impresia că sufăr cu capul, am probleme cu memoria, pentru că mă întreabă și a treia oară:

– Sigur sigur? Semeni mult cu o fostă colegă (și zâmbește tâmp către mine, apropiindu-se cam mult)

– Sigur sigur, am învățat în Gheorghe Lazăr în București (deși pot fi suspectată că i-am dat apă la moară, dându-i un răspuns atât de exact, consider că dacă nu i-aș fi dat detaliul ăsta esențial probabil aș fi ascultat tot drumul cum că eu sunt fosta lui colegă care nu-l mai bagă în seamă)

– Aha, da semeni mult, că și ea avea tot așa un cercel în sprânceană.

– Mai seamănă oamenii.

Eu cu ochii-n telefon. Trece cam un minut.

– E tare rebel așa, să ai cercel în sprânceană că și eu am vrut când eram mai tânăr.

Pauză. Eu nu mă uit la el nicio secundă.

– Dar nu mi-am mai dat gaură, că arată urât. Dar ție îți stă bine.

Deja sunt siderată.

– Dar de cand ai cercelul?

Ooo nu, trebuie să răspund, nu? Că deja nu mai face monolog.

– De mult.

Și-l văd cum se apleacă să-mi zică ceva la ureche probabil.

Mă înfoi toată și-i zic cam tare: Nu te supăra, nu sunt colega ta de liceu, cercelul din sprânceană îl am de 10 ani, nu, nu m-a durut daca voiai să mă întrebi asta, iar ce spui tu legat de cercei și rebeliune sunt prejudecăți. Acum te rog să mă scuzi, am treabă.

Uai, ce bine mă simt. Gata, am scăpat. Oare? După juma de minut iar se foiește în scaun. E clar!

– Dar tatuaje ai?

Ma uit la el aproape chiorâș.

– Nu e treaba ta.

– Dar soțul tău ce zice de cercel?

– Zice bine.

– Dar copii ai?
– Dar educatoarele de la grădiniță ce zic când văd o mămică cu cercel în sprânceană?
– Ar fi chiar amuzant așa o mămică cu cercel în sprânceană

Individul e clar blocat pe cercelul meu. Tot bolborosește ceva. Tot încearcă să obțină un răspuns. Deja nu mai pot, e prea invaziv chiar și să-l las să-și dea cu părerea de capul lui.

– Auzi, hai să-ți zic ceva. (îi zic și mă întorc spre el, moment în care se super luminează la față)

– Dacă tu ai impresia că o să mă agăți te anunț că te înșeli amarnic. Singurul motiv pentru care ți-am răspuns la întrebări a fost din politețe dar tu sari calul și pentru unii ca voi și un bună ziua este o invitație la flirt. Văd că nu prea percepi semnalele mele, așa că îți spun pe șleau: nu doresc să port o conversație cu tine, așa că din acest moment te voi ignora.

Atât mi-a trebuit. Se întoarce bosumflat, mormăind niște lucruri de genul: valoarea mea, cine sunt eu, habar nu ai câți bani am eu, eu nu sunt un neica nimeni am casă și mașină și costum și și și și

Și-mi venea să-i spuncă degeaba le are dacă e îngrozitor de prost. Și-un pic psihopat.

Așa ca da, încă un exemplu cum că nu haina face pe om. La prima vedere era un tip decent, în secunda doi a devenit insuportabil, nesimțit și extraordinar de prost. Trist. Sper s-o găsească pe tipa din Caragiale, dar mă îndoiesc că tipa ar vrea să aibă de-a face cu el, atâta timp cât este bănuită că s-ar da drept altcineva, doar-doar nu va trebui să stea de vorbă cu el.

Recomandari

Lasa un comentariu