Erste Foundation Award la cndb

de ruxache 24 iunie 2009 1 comentariu

Clișeu: cele mai tari chestii ți se întâmplă atunci când te aștepți mai puțin.
Și totuși cât se poate de adevărat.
Poate unii ne vor judeca, alții vor râde, alții își vor dori și ei o experiență asemănătoare.
Așa că astăzi, adică ieri, 24 iunie, mă întâlnesc pe furtună la TNB cu Claudia. Vrem să mergem la un spectacol de dans, ”Miercurea lejeră” care se ține la Centrul Național al Dansului București, mai de scurt cndb din Teatrul Național.
După nervii de rigoare deoarece Claudia care mă bătuse la cap să nu cumva să întârzii ajunge cu 15 minute mai târziu, intram.
Între etajele 2 și 3 se află acest colțișor minunat de cultură, unde se țin cursuri de dans, se organizează expoziții și seri de film.
În primul hol pe care trebuie să îl străbatem este acum o expoziție de fotografie. Tot felul de oameni se perindă pe acolo, îmbrăcați la costum, cu pahare de vin alb în mână. Cei mai mulți nu sunt români, se vede din felul în care sunt îmbrăcați și .. ca să aflu ulterior de la Vladimir (un tip cu care am schimbat câteva vorbe) că se vede de la distanță diferența: românii s-au repezit la mâncare, străinii la băutură.
Așadar mai avem de străbătut o sală largă de unde trebuie să urcăm niște scări până la sala unde se ține spectacolul pe care aveam de gând să îl vedem.
Numai că lumea în care intrăm este fascinantă. Undeva într-un colț sunt niște tobe la care cineva mai bate din când în când. Se mai aude și un acordeon. Aproximativ 50-60 de oameni de toate felurile, stau de vorbă (probabil – nu lucruri prea importante) și se perindă în jurul meselor de unde fiecare își ia o farfurie cu diverse chestiuțe mici și colorate de .. mâncare. Apoi se duc la barul improvizat și iși iau vin, cafele, bere. Nimic neobișnuit.
Claudia zice că nu se poate abține, trebuie să încerce din mâncărurile alea. Eu, un pic mai reținută îi spun totuși să mergem. Dar Claudia nu se lasă intimidată. Așa că eu mă așez pe scări și prin hohte de râs o urmăresc cum deja își luase un aer important și se învârtea relaxată printre platouri cu prăjituri, frigărui cu fructe și tot felul de alte mâncăruri.
Eu râd și râd, până la un moment dat în care îmi dau seama că o să mai stăm ceva pe acolo și trebuie să îmi iau o postură mai sobră. Greu de făcut.
Aflu că evenimentul este de fapt o seară dedicată unei competiții, și anume: „Erste Foundation Award for Social Integration“ organizat de Fundatia Erste care va oferi premii în valoare de 295.000 de euro pentru 20 de proiecte încheiate sau în derulare, cu impact în ceea ce privește integrarea socială a grupurilor dezavantajate sau a persoanelor cu nevoi speciale. Concursul se adreseaza reprezentantilor societatii civile din opt țări, printre care si România. Buhuhu.
Și uite cum două nebune se pierd prin mulțimea aia de oameni mai mult sau mai puțin interesanți. Mă simt ca un personaj feminin dintr-un roman de dragoste, atunci când EA este invitată la o serată printre oameni din a căror realitate nu aparține. Minunat. Ne amuzăm pe seama unui francez (probabil), care, fiind suficient de beat în loc să pășească așa cum fac oamenii normali el patinează pe parchet ca mai apoi să se instaleze la tobe și, înconjurat de o grămadă de alți francezi, englezi, nemți și chinezi, își face de cap printre chiote și îndrăzneala altora de a începe să danseze.
Ce căutăm noi aici? Mai contează? E super amuzant, și atâta timp cât nu ne-a întrebat nimeni nimic până acum .. Eh, eu îmi făcusem deja scenariul : dacă vine careva să ne întrebe cu cine am venit vom spune că am primit invitație de la (și aici inventam pe loc un nume de femeie) care a ajuns aici prin domnul .. ah, îmi scapă cum se numește .. este un domn înalt cu sacou gri .. nu îl mai văd acum (și urmează evident o căutare cu privirea prin mulțime).
Hai că am stat destul. Când deodată vine la noi un ospătar și se apleacă spre noi și cu un ton foarte grav o întreabă pe Claudia: ”Tu ai fumat aici?”. Ne-am blocat. De ce naiba pune întrebarea asta? Toată lumea fuma. Claudia spune: ”Da”. Ospătarul se apropie și mai mult de noi și repetă întrebarea: ”Ai fumat marijuana?”. Ne pufnește râsul. Ospătarul se simte ofensat. Spune că se simțea de undeva de pe la noi. Claudia i-a spus că nu am fumat marijuana ci doar tigări de tutun (își rulase una mai devreme, poate din cauza asta a atras atenția). Apoi șoc. Ne spune: ”Ah, pai nu era nicio problemă, te-am întrebat ca să știu dacă mai ai, că voiam și noi să cumpărăm”. Și eu și Claudia izbucnim într-un râs care cred că s-a auzit în toată sala. ”Nu, nu avem iarbă”. Și ospătarul își cere scuze, apoi, vedem cum primește o palmă după ceafă de la un superior de-al lui.
Mda.
Super seară, petrecută printre niște oameni cu care nu aveam nicio treabă. E extraordinar să te pierzi așa printr-o mulțime despre care nu ai habar, și să le faci jocul, fiind pentru câteva minute unul de-al lor.
Și da, am gustat aproape din toate chestiile alea colorate de pe-acolo, dar nu pentru că ne era foame, ci pentru că eram într-un loc unde asta se făcea: se discuta, se bea un vin și se serveau mâncăruri în miniatură.

Recomandari

1 comentariu

marian 28 iunie 2009 at 7:43 am

ruxache , am citit citeva din articolele tale. Si mi-au placut.parerea mea e ca iesi din ‘media’ care te inconjoara ,desi fiecare are probabil un talent mai mult sau mai putin ascuns. regretul e ca nu te axezi pe domeniul asta respectiv sa le zicem ‘recenziile’ astea.cred ca ar putea avea succes .toate bune si succes. poate vorbim

Reply

Lasa un comentariu