Cu teatru sau fără

de ruxache 9 februarie 2010 5 comentarii

Am fost zilele trecute la o avanpremieră la Teatrul de Revistă, şi anume piesa Fantasmagorie. Piesă jucată (pantomimată mai mult) de 4 tineri actori (3 basarabeni şi un român), sub aripa marelui Dan Puric. Care Dan Puric a ţinut şi un fel de cuvântare înante de începerea propriu-zisă a piesei.
Acu nu-s eu vreun mic/mare critic de teatru, nu am intenţia să devin vreodată, sau să mă apropii cumva de acest domeniu. Sunt numai spectator, mi-ar fi plăcut să fiu şi pe scenă.
Însă câteva aspecte m-au şocat. Şi nu erau legate de piesa în sine, cât de reacţia cel puţin ciudată a publicului. Care public, cel puţin teoretic, ar trebui să rezoneze într-un fel sau altul cu ceea ce se întâmplă pe scenă, să înţeleagă, să simtă, să reacţioneze în ton cu mesajul transmis, să fie acolo pentru că iubeşte teatrul.. nu din întâmplare/lipsă de ocupaţie sau pentru că e cool să mergi o data pe săptămână la un spectacol care nu conţine beat-uri de-ţi sparg urechile, piţi şi alte cele.
Buuuun. Ce-am observat? Păi se râde în hohote la auzul unor cuvinte precum schizofrenic sau cretin sau la idei dureroase spuse într-o manieră ironică. Dan Puric ăsta chiar încerca să transmită un mesaj, să deschidă nişte ochi, nişte inimi. Publicul se hăhăia exact atunci când nu era cazul, iar când omul ăla exprima o subtilitate care ar fi trebuit să aducă un zâmbet amărui în colţul gurii, publicul rămânea inert în aşteptarea unei glume sau a vreunui giumbuşluc.
Şi începe piesa. Tragi-comic aş putea spune, plină de mesaje interesante, de situaţii amuzante dar nu caraghioase, o piesă care ar fi trebuit să aibe un altfel de impact.. zic eu. Însă publicul râdea în hohote. Era de râs, dar nu la modul ăsta..
Îmi povestea Claudia că a fost acum ceva ani la o piesă de teatru la Cassandra, unde jucau viitori şi proaspeţi absolvenţi. Şi era o piesă despre al II-lea Război Mondial, cu nişte Hitleri, evrei, nazişti şi altele de genul (nicidecum comedie). Şi cică la un moment dat, un personal îşi suflecă haina, lasă mâna inertă pe masă şi începe să spună cu disperare nişte cifre. Ce făcea audienţa în timpul ăsta? Păi era un râs general.
Deci, oare ce le lipseşte oamenilor din această categorie tristă? Cultura generală? Bunul simţ? Nu vreau să generalizez, Doamne fereşte. Dar dacă şi la teatru am ajuns să mergem ca să ne hăhăim aiurea eu emigrez. Pe bune.

Recomandari

5 comentarii

Ivcelnaiv 9 februarie 2010 at 5:07 pm

Liberté, égalité, naïveté

Un om căra în spate
Un dram de naivitate.
http://www.ivcelnaiv.blogspot.com/

Reply
George 9 februarie 2010 at 5:24 pm

laughing Exagerezi…

Reply
ruxache 9 februarie 2010 at 5:27 pm

normal ca exagerez, insa nu generalizez. e totusi trist happy

Reply
Georgiana M 11 februarie 2010 at 9:17 am

Uneori este vorba de incultura, alteori poate, de dorinta de evadare ditr-o viata tampita. Toate astea il fac pe bietul om, sa rada si de umbra sa.

Reply
Mah 17 februarie 2010 at 4:05 pm

oamenii au nevoie sa rada, am fost si eu la o piesa in care aparea chiar Dan Puric asta. la inceput am zis ca sunt eu ciutat…oamenii radeau si radeau..eu nimic..in fine, nu e vorba neaparat de incultura aici.

Ca sa apreciezi gradul de incultura nu e suficient sa fii (un) simplu spectator; hai ca deja imi dau lacrimile happy

Reply

Lasa un comentariu