Necunoscuții din copilărie

de ruxache 21 noiembrie 2009 5 comentarii

Cei care ne-au marcat copilăria, cei cărora nu le-am știut niciodată numele așa că le-am pus porecle, cei care ieșeau cu bățu la noi, cei de care ne feream când treceau pe stradă, cei care acum sunt niște amintiri frumoase iar atunci erau niște căpcăuni.

1. Babetele.

Erau niște tanti zgripțuroaice nu mai în vârstă decât bunicile noastre de pe vremea aceea (în jur de 50-60 de ani) și care ori nu aveau nepoți ori nu îi lăsau la joacă impreună cu restul găștii. Aceste babete erau 3 la număr și își făcuseră un scop în viață din a tortura copii nevinovați și cuminți, precum subsemnata.
Babeta de la scara 1 locuia la capătul culoarului lung la parter, avea părul deja alb, figură de broască râioasă, și un șorț jerpelit pe care îl avea mereu legat la brâu. Își făcea apariția mai ales seara când jucam fața ascunselea și ne îngrămădeam câte 5-6 în ghena care era fix lângă ușa ei. Și chicoteam și râdeam și ne înghionteam până când ieșea la noi și ne alerga cu te miri ce în mână, amenințându-ne. Și ne dădea de gol. Iar pentru asta plătea scump. În grupuri de 10-15 intram în scara blocului și ne alergam pe-acolo până când o scoteam din minți.
Babeta de la scara 2 stătea tot la parter. Avea părul negru, scurt, era înaltă și foarte slabă și față de coțofană bătrână. Își făcea apariția în orice moment al zilei, chiar și în clipele cele mai liniștite când cârpeam rochii pentru păpuși sau preparam mâncăruri gustoase din florile din grădină. Era foarte parșivă. Ieșea din casă pâș pâș și ne surprindea în cele mai nepotrivite momente. Apoi striga la noi și fugeam cu toții care încotro lăsând în urmă jucăriile.
Babeta de la scara 3 stătea la un etaj superior și era mică și grasă. Avea balconul în spatele blocului și apărea numai când grupul nostru ieșea la explorat imensa grădină cu copaci înalți, lungă cât pentrru 8 scări. Atunci arunca în noi cu ce apuca, de la borcane, la cartofi și ceapă, culminând cu ligheane cu apă fiartă (totuși fără lighean).

2. Mustață
Era o femeie tânără care locuia la parterul blocului de la părinți. Avea părul negru, neîgrijit, și o mustață pe care orice puști de 15 ani ar fi invidiat-o. Își făcea apariția când ne jucam frunza în spatele blocului și se isteriza la culme pentru că era ora 19.00 și ea nu poate să doarmă.

3. Cerșetorul
Un nene bătrân care stătea (și încă stă) cu un cadru ajutător la mers în față, pe o bancă în drum spre metrou. Niciodată nu cerea nimic. Însă iarnă, vară, ploaie, ninsoare, el stătea cuminte așteptând nu se știe ce. Am aflat că a fost angajat în armată și că nepoata lui i-a luat casa și îl scoate la cerșit în fiecare dimineață.

4. Cealapa
Copilul problemă al cartierului. Cel care făcea mereu numai năzbâtii, se lua la bătaie cu toți puștanii care nu voiau să îi facă pe plac, cel din cauza căruia ne ascundeam după mașini când apărea pe stradă, cel care a rupt leagănul frânghia din leagănul din copac pentru că s-a aruncat de pe gard. El a murit tânăr, nu mai știu de ce.

5. Nebunu
Era un tip retardat mintal (la propriu). Când eu aveam vreo 10 ani el avea în jur de 30. Era brunet cu ochii albaștrii și uniformă verde. Era gunoier. Mereu căra după el un tomberon gigant și urla ca un animal. Nu cred că l-am auzit vreodată articulând cuvinte. Ne era frică de el când apărea pe stradă așa că strigam după el nebunuuuuuuuu și apoi o tuleam în scara blocului. Încă își mai face apariția.

Căpcăunii tăi care sunt?

Recomandari

5 comentarii

io 25 noiembrie 2009 at 2:37 pm

si batranul cersetor statea tot timpul pe banca si citea biblia. ca sa vezi.
si ar mai fi jumara, drogatul cartierului, care isi baga in vena la mine pe scara, poate si prin alte scari, si venea la mine la usa mereu sa-mi ceara o lingura sau hellas, si pe urma, simpatic cum era, imi aducea si lingura inapoi laughing pe care evident ca o aruncam la gunoi. altfel spus, acest jumara a trecut pe la dezintoxicare, a iesit, m-am intalnit cu el, l-am salutat, era cu totul si cu totul alt om, imbracat la costum, mi-a zis ca s-a angajat intre timp, ca e bine. asta pentru putin timp, pentru ca am aflat ulterior ca a intrat in inchisoare pentru talharie, ii furase telefonul mobil unei promoterite de la always, in perioada febrei cu telefoanele mobile, cand oamenii erau batuti pe strada si li se fura telefonul mobil, ca na, suntem homo sapiens sapiens, si asa reactionam cand evoluam…

Reply
io 25 noiembrie 2009 at 2:41 pm

ah! si mai e si dinamo, tot un handicapat era si el, sincera sa fiu nu stiu nici acum ce fel de handicap, probabil tot retardat…care asa cum era el, era dinamovist, domne! si nu puteai sa zici nimic rau de dinamo ca se infuria si scotea niste onomatopee si te lua la bataie. si cum noi ii stiam de frica, nu ne abtineam totusi cand il vedeam trecand pe strada, si stateam in fata scarii, urlam cat puteam de tare muie dinamo si alergam repede in scara sa ne ascundem happy

Reply
ruxache 25 noiembrie 2009 at 4:11 pm

laughing uitasem de dinamo, moama ce ne mai alerga prin cartier, da si noi ai dracu, cum isi facea aparitia incepeam si ziceam de dulce

Reply
mihaela 3 decembrie 2009 at 5:12 am

balerina – un tignit din bloc care striga dupa femei ‘baleriinaaaa’ laughing
si papana – o baba tiganca si nebuna care umbla prin gunoaie si ura copiii, pocnindu-i cand ii prindea. era ca un fel de muma padurii si, cand o vedeam, parca intrau dracii in noi: incepeam sa urlam si sa ne scalambam la ea si ea ne injura de ne umplea frigiderele laughing

Reply
Bogdan 10 decembrie 2009 at 10:51 am

Citeva personaje de la Brasov:

Postolache – zis Tabloul , un bosorog care locuia la parter. Mai toata ziua statea nemiscat in fata ferestrei de unde si porecla. Cind faceam prostii Tabloul prindea viata si mai ales glas.

Bahama – betivul cartierului, multiplu campion la sticling, client-contribuabil de baza al crismei „Ardealul”, care dainuie inca din vremurile de glorie a lui Ceausescu. Porecla i se trage de la urletele pe care le scotea dupa ce se inchidea la circiuma: Bahamaaaaaa! Sa moara Satanaaaaa!

Petcu si nevasta-sa – astia nu aveau porecle. Oameni fara copii. Copilul lor era o masina Dacia 1300, rosie, pe care o foloseau extrem de rar si care in majoritatea timpului statea acoperita de o prelata gri. Sareau ca arsi daca noi ne jucam sau treceam prin preajma ei.

Rexi – cainele blocului, vajnic aparator al nostru impotriva tiganilor si martorul tuturor prostiilor noastre. Trecut in vremea dreptilor si mutat la raiul cel cainesc la 12 decembrie 1986. Cu prilejul tristului eveniment am tinut priveghi, am facut inmormintare, mormant si cruce. Numa’ popa n-am avut.

Reply

Lasa un comentariu