Claudia

de ruxache 24 martie 2009 6 comentarii


Aveam nişte ani, puţini dar frumoşi şi plini de veselie. Treceam clasa a 5-a şi ai mei s-au hotărât să mă mute la C, nu prea îmi aduc aminte motivele, dar presupun că era ceva foarte important. Aşa că mică şi timidă am intrat în sala de clasă. Priviri ostile. Ce mă fac? Doamna dirigintă, Placani Doina, mă pune în a doua bancă, lângă o tipă slăbănoagă, cu ditamai părul, care pe deasupra mai începe şi să plângă. Doamne fereşte ce nebună (am aflat ulterior ca nu voia să o părăsească pe Mihaela). Fătuca asta se numeşte Claudia.
Eh, cu timpul ne-am împrietenit noi.
Şi a început nebunia.
Zi de zi mergeam la ea şi ne înregistram super-extra-mega vocile de privighetori în timp ce cântam piesele unor trupe renumite (nu spun care pentru că ne facem de râs). Urlau vecinii, ne băteau în ţeavă, dădeau telefoane (făceam o gălăgie infernală) dar noi nu ne opream. Venea ora 16.00 aşa ca ieşeam pe geamul de la bucătărie (stătea la parter) ca să nu ma găsească mama ei acolo. Încă mai am pe undeva, prăfuită o casetă cu înregistrările, păcat că nu mai am niciun casetofon. Hipopotamii răguşiţi erau vedete de pe-atunci.
Apoi au fost meditaţiile la română, cu Holeinciuca (Maciuca.. îmi cer iertare doamna profesoară, nu noi v-am poreclit aşa, ci dracii aia de copii de la noi din clasă). Mergeam pe călduri infernale şi ajungeam rupte de sete. Iar Holenciuca ne primea cu pahare de apă mici mici, cât cele de ţuică. Alte dăţi ne servea cu sirop de trandafir. Mereu ne distram la ea, porneau televizoarele singure, scuipam pe holul blocului pe ficusul de la parter în urletele de uimire ale doamnei profesoare.
Revenind..
Ne îmbrăcam mereu la fel, parcă eram proaste.. Aceleaşi salopete negre de femeie gravidă, încălţările platformă a la Andre, tricourile cu franjuri, maieurile scurte şi aşa mai departe, păstrând ultimile tendinţe în modă. Ni s-a spus de multe ori că parcă suntem surori, parcă gemene. Într-o zi la cumpărături un ciudat ne-a făcut o poză. Motivul? Nici acum nu ştiu.
Am furat eprubete şi substanţe din laboratorul de chimie (unde doamna profesoară a avut curajul orb să ne lase să facem curat-precizez că eram premiantele clasei, locul I în fiecare an) şi am trecut la experimente periculoase la Claudia acasă, amestecând toate tâmpeniile şi lăsând o mare pată roşie pe faianţa din baie. Apoi crize de paranoia că va afla cineva şi ne va exmatricula.
Sanitarii pricepuţi şi cursrile cu doamna asistentă nu se pot povesti sau reproduce aşa cum s-au desfăşurat, e nevoie de audienţă live, prea caraghios, prea de tot.
Super dedicaţia pe care am făcut-o la radio: „De la Claudia pentru Adi şi de la Ruxandra pentru Cosmin, cu foarte foarte multă dragoste şi cu mesajul: de la mine pentru tine un căcat pe ţeapă vine” a fost o copilărie incredibil de amuzantă pe care am avut tupeul chiar să o înregistrăm şi să o ascultăm în noaptea de revelion a aceluiaşi an de faţă cu mai multă lume. Ah şi ce revelion, cu verişoara ei care la vremea aia avea vreo 11-12 ani (nici noi nu eram departe – aveam 14) a vrut să ne dea afară din casă pe la ora 5 dimineaţa pe motiv că ea vrea să doarmă.
A urmat apoi şi o ceartă inutilă, la sfârşitul clasei a 8-a C, din cauza lui Hyppo3 care nu mai ştiu ce tâmpenie mi-a spus şi nu am mai vrut să petrec timpul la scară. Era să se lase cu bătaie, că ameninţări au fost, telefoane precum: „Vezi că te bat dacă…” „Ai grijă cum vorbeşti cu mine că…”. Pe tricoul de sfârşit de generală mi-a scris: „iarta-mă”. Sincer, nu-mi aduc aminte pentru ce trebuia să o iert dar se pare că am făcut-o laughing
Apoi liceul.. Eu Gheorghe Lazăr, ea Matei Basarab. Relaţiile s-au rărit inevitabil dar nu definitiv, mai mergeam pe la petreceri pe la foşti colegi de generală şi oameni de prin cartier. Doamne ce chefuri proaste de copii. Mi-aduc aminte când am plecat o dată de la o astfel de petrecere şi am băut un pahar de vin în plus şi la 5 dimineaţa făceam ca toate alea la ea pe scară, apoi am avut curajul să mâncăm sarmale cu dulceaţă şi să fumăm în bucătărie pe jos, în condiţiile în care mama ei nu ştia ca fumăm. Cum am ajuns în pat îmbrăcată cu hainele lui fra-su nu mai contează, cert e că am adormit pe undeva prin baie şi am fost schimbată şi transportată, nu se ştie cum, la somn.
De ziua ei, nu mai ştiu în ce an i-am făcut cadou o pisică gri, cât un ghemotoc, ce a fost numită Suzzy. De aici a început marea aventură cu mâţele, cred că a avut vreo 20 în total. Nu pot să uit când învăţam pentru bac în bucătărie pe jos, şi una dintre el a venit calmă, s-a aşezat pe plapumă lângă noi, a mieunat lung şi grav şi a început să fete. Doamne ce ne-am mai speriat, nu ştiam ce naiba se întâmplă laughing.
Au fost deasemenea râsete şi glume împreună cu prietenii noştri de pe vremea aia, Ionuţ şi Marius. Ieşeam destul de des împreună şi de distram copios.
De ziua mea, când am împlinit 19 ani (pe cadou a scris încă o dată: am doar 18 ani) mi-a organizat petrecere surpriză. Mi-a făcut tort şi a invitat prieteni. Incredibil de frumos.
Am mers împreună la tot felul de concerte, am devenit amândouă fanele unei trupe care nu poate fii menţionată aici din motive de penibilism cronic. Ne-am întrecut apoi în a le scrie poezii de amor soliştilor. Doamne ce i-am mai iubit, ce scrisori siropoase le mai scriam, ce mai alergam nebune pe la concerte şi ne pictam pe faţă ca nişte copii proşti, ce ne mai duceam prin alte oraşe să îi vedem, îngheţam de frig prin Azuga în faţa barului unde stăteau ei..
Şi am terminat şi liceul, Claudia a dat la teatru, a intrat la Spiru, cu mine nu vreau să îmi amintesc ce s-a întâmplat, cert e că am fost tare geloasă pe ea, dar şi fericită în acelaşi timp. Era şi visul meu. Din păcate nici al ei nu s-a materializat. Lasă Caludio, ne facem noi trupă, de care vrei tu, de teatru, de muzică, de orice, că doar am făcut pact şi am şi semnat. Că doar nu degeaba am miorlăit noi la trecători.
Eh şi-acu e-acu. Expirat, revelioane, petreceri, dans, nebunie. Ce-a mai fost numai noi ştim şi multe la noi rămân şi poate numai la noi. Un an, aproape doi, vineri de vineri cu oamenii ăia, cu muzica aia. Cu plânsete, râsete, îndrăgosteli, zăpăceli de toate felurile. Gustam un fel de fericire pe care nu numai că nu o înţelegeam dar într-un fel ne şi făcea rău. Vama Veche, pentru prima dată, chpurile alea şi încă o ceartă. Cred că din cauza unuia de data asta. Şi uite aşa nu ne-am vorbit mai mult de un an. Ne-am revăzut probabil întâmplător, nu mai ştiu exact, cert e că a fost exact la momentul potrivit, eram amândouă într-o stare foarte proastă.
Şi câte au mai fost, dar nu încap aici.
Şi anii au trecut, Claudia s-a mutat, nu mai există serile alea în care stăteam până la 1 noaptea pe scara blocului.
Dar a rămas prietenia, care nu se compară cu nimic pe lumea asta.
Cuvintele sunt de prisos
Te iubesc bah urâto!!!

Recomandari

6 comentarii

io 25 martie 2009 at 1:07 pm

iti place poza asta, ha? sunt o deosebita!

Reply
roXana 10 iunie 2009 at 11:49 am

se termina tristsad

e o poveste frumoasa..legata intr-o prietenie frumoasa…
pacat ca astazi copii nu mai traiesc asemenea momente penibile sau asemenea bucurii mici.copil fruos ai fost si tot asa vei si ramanelove struckhappy

Reply
Andreea B 12 iulie 2011 at 11:28 pm

Genial de vizual scrii. Citesc si vad oarecum ce se intampla cu relatiile. Si ca sa ma repet, genial de vizual – am trecut de la veselie la tristete in cateva minute functie de cum ai scris. Te pricepi nu numai la jurnale de calatorie.
PS: pentru localizare, daca iti aduci aminte – te-am vazut in vama prin iunie, eram cu Andi.

Reply
ruxache 13 iulie 2011 at 9:22 am

Multumesc big grin

Reply
CS 15 august 2014 at 1:13 pm

Mai, Ruxache, nu-s de ce e CV-ul tau pe BestJobs asa subtirel, probabil ca s-a sucit lumea de tot… Ai un fel de a scrie, imperfect, putin zapacit dar adorabil. Dupa mine trebuia sa moara unele reviste dupa tine, dar – stim noi – angajarile se fac pe pile zilele astea, cel putin asa cred… sau oamenii mari sunt interminabil de seriosi, cam cum spunea acel mic print al lui Exupéry?
Am avut o colega si prietena la unul din cele mai frumoase locuri in care am muncit… premiata pentru debut in poezie datorita felului ei unic de a recepta realitatea si totusi niciodata consacrata. A ajuns sa faca situri de Internet, la fel de non-conformiste si unice cum ii erau versurile. Acu’ ca e in America si e mamica nu mai stiu mare lucru despre ea, dar iti doresc sa-ti ramana viata la fel de frumoasa si cand vei creste batrana. Doar inteleapta poti sa devi. Da, inteleapta e intotdeauna bine. Cu un drag inexplicabil si inofensiv, CS.

Reply
ruxache 19 august 2014 at 2:58 pm

Multumesc din suflet pentru cuvintele acestea atat de frumoase.

Reply

Lasa un comentariu