Aţi transformat dramele care cer lacrimi, în voyeurism

de ruxache 17 martie 2015 1 comentariu

Sunt dezgustată pentru a nu ştiu câta oară de felul în care se face „jurnalism” de pe urma unor tragedii pe care scriitorii de mizerii nici cu gândul nu le pot cuprinde.

Aţi transformat moartea, orice moarte, chiar şi cea mai neînsemnată (deşi doar în lumea voastră pot exista astfel de morţi) în parada unor cuvinte fără formă, fără fond, fără umanitate. Nişte necrologuri sinistre de care doar voi vă bucuraţi că există. Şi chicotiţi cumva în sinea voastră că moartea unui „prost” v-a mai adus un click. Că dacă nu murea „prostul”, ar fi trebuit să căutaţi altă ştire „cu impact emoţional”.

Vă duceţi peste familii şi le întrebaţi cum se simt când le moare copilul, vă duceţi peste copii şi îi întrebaţi cum îi doare pierderea mamei.

De-a lungul anilor am dat peste zeci de ştiri cu alpinişti/oameni de munte care au căzut, s-au accidentat şi alţii chiar au murit. Unii mi-erau prieteni, pe unii îi cunoşteam, pe alţii îi ştiam din vedere şi poate schimbasem cu ei 2-3 vorbe. Toţi iubeau sau iubesc ceea ce fac. Fără excepţie. Şi o fac din pasiune şi cu drag.

Dar ştirile voastre sunt dezgustătoare. Toate pe acelaşi şablon sinistru, fără măcar să deschideţi un dex şi să vedeţi ce înseamnă o prăpastie, un hău. Toate: a picat de pe o stânca înaltă, s-a rostogolit într-o prăpastie, franghia de care era legat nu l-a mai putut salva, nu avea echipament, traseele erau ÎNCHISE!

V-aş zice să nu mai scrieţi nimic, niciodată, despre munte, trasee montane, alpinişti, oameni care iubesc adrenalina şi sporturile de acest gen. Să-i lăsati pe alţii. Pentru ca nici măcar informarea pe care DOAR teoretic ar trebui s-o faceţi, nu o faceţi nici bine şi nici cu decenţă.

V-aş zice că detaliile despre astfel de nenorociri sunt de cele mai multe ori înfiorătoare.

V-aş zice că o relatare în adevăratul sens al cuvântului despre o astfel de moarte nu v-ar mai lăsa să dormiţi câteva nopţi la rând. Nu vreţi să ştiti, nimeni nu vrea să ştie!

V-aş zice să aveţi un pic de moralitate şi compasiune pentru familiile acelor oameni.

V-aş zice să nu mai despicaţi firul în patru, să nu mai căutaţi motive, să nu mai spuneţi că acel om nu avea ce căuta acolo şi nici că era inconştient, sau că nu avea echipament, sau că era teribilist, sau că a meritat-o. Pentru că nu ştiţi nimic.

Aţi transformat dramele care cer lacrimi, în voyeurism.

Şi v-aş mai zice că moartea unui alpinist nu este romantică. Alpinistul, oricine ar fi el, a murit facând ceea ce îi placea, din păcate. Dar cel mai probabil ar fi vrut să trăiască până la 120 de ani făcând asta.

Recomandari

1 comentariu

CODmunte 18 martie 2015 at 5:50 pm

SUPER ARTCIOL. Si MARE ADEVAR.

Reply

Lasa un comentariu